Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 – modificări (O.U.G. nr. 6/2021)

8 feb. 2021
Vizualizari: 578

Actul modificat

Actul modificatorModificări
 

Legea educației naționale nr. 1/2011

(M. Of. nr. 18 din 10 ianuarie 2011; cu modif. și compl. ult.)

 

 

O.U.G. nr. 6 din 3 februarie 2021 pentru modificarea și completarea unor acte normative

(M. Of. nr. 125 din 5 februarie 2021)

 

– modifică: art. 58 alin. (4^1), art. 58 alin. (9^1) și (9^2);

– introduce: art. 58 alin. (1^1) și (1^2), art. 58 alin. (4^2), art. 58 alin. (8^1), art. 58 alin. (11).

 

În M. Of. nr. 125 din 5 februarie 2021 s-a publicat O.U.G. nr. 6 din 3 februarie 2021 pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Vă prezentăm, în continuare, modificările, dar și completările aduse Legii educației naționale nr. 1/2011.

 

Art. 58 alin. (4^1)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 58 alin. (4^1) se prezenta sub următoarea formă:

„(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), pentru anii școlari 2020-2021 și 2021-2022, valoarea tichetelor pentru educație pe suport electronic este de 0,4 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris în programul „Școala după școală”.”

 

Noua reglementare

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Potrivit noii reglementări, art. 58 alin. (4^1) se modifică și va avea următorul conținut:

(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), începând cu semestrul al II-lea al anului școlar 2020-2021, se acordă unităților de învățământ un sprijin financiar de 0,4 ISR/lună, exprimat în lei, per copil înscris în programul național pilot de tip «Școala după școală», destinat exclusiv acoperirii costurilor organizării și participării copiilor la activități de educație remedială.

 

 

 

Art. 58 alin. (9^1) și (9^2)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 58 alin. (9^1) și (9^2) se prezentau sub următoarea formă:

„(9^1) În vederea implementării măsurilor prevăzute la alin. (1), cu respectarea prevederilor alin. (41), în anul școlar 2020-2021, Ministerul Educației și Cercetării va demara și implementa un program național pilot „Școala după școală” care se adresează elevilor aflați în risc de părăsire timpurie a școlii, în special pentru elevii aparținând grupurilor vulnerabile, cu accent pe elevii aparținând minorității rome, elevii din mediul rural, elevii cu dizabilități, elevii din comunitățile dezavantajate economic.

(9^2) Bugetul programului național pilot „Școala după școală” se încadrează în limita de 146.163 mii lei, echivalentul a 30.000.000 euro, și este alocat în cadrul Programului operațional Capital uman 2014-2020. Cheltuielile generate de implementarea programului național pilot „Școala după școală” vor respecta regulile de eligibilitate specifice Programului operațional Capital uman 2014-2020.”

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 58 alin. (9^1) și (9^2) se modifică și vor avea următorul conținut:

(9^1) În vederea implementării măsurilor prevăzute la alin. (1), cu respectarea prevederilor alin. (41), în anul școlar 2020-2021, Ministerul Educației și Cercetării va demara și implementa un program național pilot „Școala după școală” care se adresează elevilor aflați în risc de părăsire timpurie a școlii, în special pentru elevii aparținând grupurilor vulnerabile, cu accent pe elevii aparținând minorității rome, elevii din mediul rural, elevii cu dizabilități, elevii din comunitățile dezavantajate economic.

(9^2) Bugetul programului național pilot „Școala după școală” se încadrează în limita de 146.163 mii lei, echivalentul a 30.000.000 euro, și este alocat în cadrul Programului operațional Capital uman 2014-2020. Cheltuielile generate de implementarea programului național pilot „Școala după școală” vor respecta regulile de eligibilitate specifice Programului operațional Capital uman 2014-2020.

 

 

 

Art. 58 alin. (1^1) și (1^2)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:

(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), începând cu semestrul al II-lea al anului școlar 2020-2021 se desfășoară programul național pilot de tip «Școala după școală» pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv.

(1^2) În condițiile prevăzute la alin. (11), pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv, părinții, reprezentanții legali sau, după caz, persoana care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea unui copil, pe perioada absenței părinților, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după caz, pot opta în scris pentru participarea la programul național pilot de tip «Școala după școală», conform calendarului din normele metodologice de aplicare a programului.

 

 

 

Art. 58 alin. (4^2)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după alin. (4^1) se introduce un nou alineat, alin. (4^2), cu următorul cuprins:

(4^2) Prin excepție de la prevederile alin. (4), pentru anul școlar 2021-2022, valoarea nominală lunară a tichetelor pentru educație pe suport electronic este de 0,4 ISR, exprimată în lei, pentru fiecare copil înscris în programul «Școala după școală».

 

 

 

Art. 58 alin. (8^1)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după alin. (8) se introduce un nou alineat, alin. (8^1), cu următorul cuprins:

(8^1) Pentru programul-pilot de tip «Școala după școală», sprijinul financiar prevăzut la alin. (41) va fi considerat barem standard de cost per elev. Monitorizarea îndeplinirii condițiilor de acordare a sprijinului financiar și a cheltuielilor incluse în baremul standard de cost se va realiza lunar, conform normelor de aplicare a programului-pilot de tip «Școala după școală».

 

 

 

Art. 58 alin. (11)

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 58, după alin. (10) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins:

(11) Sprijinul financiar prevăzut la alin. (41) se acordă unităților de învățământ conform normelor de aplicare a prevederilor programului național pilot de tipul «Școala după școală».

Legea educației naționale nr. 1/2011 – modificări (O.U.G. nr. 6/2021) was last modified: februarie 8th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.