Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020 și alte acte în materie bugetară– modificări (O.U.G. nr. 135/2020)

20 aug. 2020
Vizualizari: 1231

Actul modificat

Actul modificatorSumar
Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020

(M. Of. nr. 2 și 2 bis din 6 ianuarie 2020; cu modif. ult.)

 

 

O.U.G. nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare

(M. Of. nr. 751 din 18 august 2020)

– modifică:  art. 25.

O.U.G. nr. 50/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020,  aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2020

(M. Of. nr. 322 din 17 aprilie 2020; cu modif. ult.)

 

– modifică:  art. 18 alin. (2).

O.G. nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009

(M. Of. nr. 322 din 17 aprilie 2020; cu modif. ult.)

 

– abrogă:  art. 35.

Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii

(M. Of. nr. 563 din 9 iulie 2019; cu modif. ult.)

 

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
– modifică:  art. 86 alin. (2) lit. b).
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

(M. Of. nr. 492 din 28 iunie 2017; cu modif. ult.)

 

– modifică:  art. 38 alin. (4^1) lit. c).

 

În M. Of. nr. 751 din 18 august 2020 s-a publicat O.U.G. nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare.

Respectivul act normativ aduce unele modificări următoarelor acte normative:

Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020;

– O.U.G. nr. 50/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2020;

– O.G. nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009;

– Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii;

– Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Vă prezentăm, în continuare, modificările aduse respectivelor acte normative.

 

Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020

 

Art. 25 din Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020 (modificat prin O.U.G. nr. 135/2020)

 

Vechea reglementare

 

În vechea reglementare, art. 25 prevedea:

„Art. 25

În scopul limitării riscurilor asumate de către stat în utilizarea instrumentelor de datorie, pentru operațiunile de administrare a pasivelor și a operațiunilor cu instrumente financiare derivate, Ministerul Finanțelor Publice poate selecta firme de avocatură pentru prestarea de servicii de consultanță juridică privind elaborarea, negocierea și încheierea documentației-cadru și a documentației aferente acestor tipuri de operațiuni în limita sumei de 1.000 mii lei, cu respectarea legislației privind atribuirea contractelor de achiziție publică. În acest sens, în bugetul propriu al Ministerului Finanțelor Publice, la capitolul 54.01 «Alte servicii publice generale», titlul 20 «Bunuri și servicii» pentru anul 2020, sunt prevăzute credite de angajament în sumă de 1.000 mii lei și credite bugetare în sumă de 1.000 mii lei”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, art. 25 se modifică și va avea următorul conținut:

Art. 25

În scopul limitării riscurilor asumate de către stat în utilizarea instrumentelor de datorie, pentru operațiunile de administrare a pasivelor și a operațiunilor cu instrumente financiare derivate, Ministerul Finanțelor Publice poate selecta firme de avocatură pentru prestarea de servicii de consultanță juridică privind elaborarea, negocierea și încheierea documentației-cadru și a documentației aferente acestor tipuri de operațiuni în limita sumei de 1.000 mii lei. În acest sens, în bugetul propriu al Ministerului Finanțelor Publice, la capitolul 54.01 «Alte servicii publice generale», titlul 20 «Bunuri și servicii», pentru anul 2020, sunt prevăzute credite de angajament în sumă de 1.000 mii lei și credite bugetare în sumă de 563 mii lei”.

 

O.U.G. nr. 50/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020

 

Art. 18 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 (modificat prin O.U.G. nr. 135/2020)

 

Vechea reglementare

 

În vechea reglementare, la art. 18, alin. (2) prevedea:

„(2) În cazul în care influențele negative prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta ordonanță de urgență sunt mai mari decât prevederile bugetare exclusiv sumele reținute în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorii principali de credite să reducă sumele reținute, până la concurența influențelor negative”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, la art. 18, alin. (2) se modifică și va avea următorul conținut:

(2) Pentru aplicarea prevederilor art. 3 alin. (7) din Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, cu modificările și completările ulterioare, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 5 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru transferuri din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, către Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale”.

 

O.G. nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009

 

Art. 35 din O.G. nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009 (abrogat prin O.U.G. nr. 135/2020)

 

Vechea reglementare

 

În vechea reglementare, art. 35 prevedea:

„Art. 35

(1) Disponibilitățile în sumă de 1.743.190,7 mii lei, aflate la data de 31 decembrie 2008 în soldul fondurilor administrate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A. conform art. 10 din Legea nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK – S.A., republicată, se reflectă în execuția bugetului de stat pe anul 2009 la o poziție distinctă de cheltuieli bugetare, în creditul contului corespunzător de cheltuieli bugetare deschis la Trezoreria Statului și vor diminua deficitul bugetar al anului 2009.

(2) Începând cu anul 2009, sursele financiare de alimentare a fondurilor administrate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A, prevăzute la art. 11 din Legea nr. 96/2000, republicată, se evidențiază potrivit prevederilor alin. (1), pe baza conturilor de execuție prezentate lunar de către Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A.

(3) Sumele utilizate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A. începând cu anul 2009 din fondurile administrate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A conform art. 10 din Legea nr. 96/2000, republicată, se reflectă în execuția bugetului de stat la poziția de cheltuieli bugetare prevăzută la alin. (1), în debitul contului corespunzător de cheltuieli bugetare deschis la Trezoreria Statului, pe baza conturilor de execuție prezentate lunar de către Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A. și vor majoră deficitul bugetului de stat în anul în care acestea se utilizează.

(4) Operațiunile prevăzute la alin. (3) se efectuează în limita disponibilităților fondurilor administrate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A, prevăzute la art. 10 din Legea nr. 96/2000, republicată.

(5) În aplicarea prevederilor alin. (1)-(4), Ministerul Finanțelor Publice este abilitat să emită norme metodologice care se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, art. 35 se abrogă.

 

Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii

 

Art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii (modificat prin O.U.G. nr. 135/2020)

 

Vechea reglementare

 

În vechea reglementare, la art. 86 alin. (2), lit. b) prevedea:

„(2) Valorile punctului de pensie sunt următoarele:

(…)

b) la data de 1 septembrie 2020 – 1.775 lei;”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, la art. 86 alin. (2), lit. b) se modifică și va avea următorul conținut:

(2) Valorile punctului de pensie sunt următoarele:

(…)

b) la data de 1 septembrie 2020 – 1.442 lei;”.

 

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

 

Art. 38 alin. (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (modificat prin O.U.G. nr. 135/2020)

 

Vechea reglementare

 

În vechea reglementare, la art. 38 alin. (4^1), lit. c) prevedea:

„(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ beneficiază:

(…)

c) începând cu 1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022”.

 

Noua reglementare

 

Potrivit noii reglementări, la art. 38 alin. (4^1), lit. c) se modifică și va avea următorul conținut:

(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ beneficiază:

(…)

c) începând cu 1 septembrie 2021 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022”.

Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020 și alte acte în materie bugetară– modificări (O.U.G. nr. 135/2020) was last modified: august 20th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.