JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Societate privatizată. Procedura de supraveghere financiară. Neîndeplinirea de către societate a obligaţiilor legale. Consecinţe

17 ian. 2012
Vizualizari: 105
  • Legea nr. 137/2002: art. 16 alin. (1)
  • Legea nr. 137/2002: art. 16 alin. (1^1)

Pe perioada administrării speciale, în perioada privatizării societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale deține un pachet majoritar de acțiuni, societățile au atât obligația efectuării tuturor plăților către creditorii bugetari, furnizorii de utilități, creditorii comerciali, cat si obligația întocmirii, împreuna cu administratorul special, a graficului după care se efectuează aceste plăți în perioada de privatizare, pentru reducerea gradului de îndatorare și creșterea atractivității societății privatizate. Prin urmare, în cazul neîndeplinirii obligației de întocmire a graficului de rambursare a datoriilor, creditorii interesați pot solicita instanței obligarea societății la elaborarea acestuia, având în vedere faptul că obligația societății de a efectua plățile către creditorii săi nu poate fi adusă la îndeplinire decât dacă împreună cu administratorul special al acesteia își îndeplinește obligația de a întocmi graficul în baza căruia se vor efectua aceste plăți.

(I.C.C.J., s. a II-a civ., decizia nr. 13 din 17 ianuarie 2012)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Societate privatizată. Procedura de supraveghere financiară. Neîndeplinirea de către societate a obligațiilor legale. Consecințe was last modified: august 3rd, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.