JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Înşelăciune în convenţii. Contract de împrumut în bani. Înstrăinarea de către inculpat a imobilului obiect al garanţiei anterior împlinirii scadenţei

22 oct. 2012
Vizualizari: 186
  • C. pen.: art. 215 alin. (1) şi (3)

În condițiile în care partea civilă putea să prevadă posibilitatea înstrăinării obiectului garanției de către inculpat, în absența instituirii unei ipoteci asupra imobilului, de natură să împiedice actul de înstrăinare a imobilului obiect al garanției convenționale, instanța de recurs apreciază că partea civilă a avut reprezentarea riscului înstrăinării imobilului de către inculpat și, cu toate acestea, a acceptat încheierea contractului de împrumut, astfel că nu se poate constata în sarcina inculpatului acțiunea infracțională de inducere în eroare a părții civile. Fapta inculpatului are natura juridică a faptei civile, iar răspunderea sa poate fi angajată doar în temeiul unei acțiuni civile, impunându-se achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C.pen.

(Curtea de Apel Timișoara, secția penală, decizia nr. 1464 din 22 octombrie 2012)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Înșelăciune în convenții. Contract de împrumut în bani. Înstrăinarea de către inculpat a imobilului obiect al garanției anterior împlinirii scadenței was last modified: noiembrie 30th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.