Invocarea încălcării dreptului la un proces echitabil şi a comiterii excesului de putere prin neanalizarea punctuală a tuturor înscrisurilor depuse în probaţiune (NCPC, L. nr. 193/2000)

9 mart. 2021
3 voturi, medie: 5,00 din 53 voturi, medie: 5,00 din 53 voturi, medie: 5,00 din 53 voturi, medie: 5,00 din 53 voturi, medie: 5,00 din 5 (3 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
428 views
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1161/2020

NCPC: art. 425 alin. (1), art. 477, art. 479 alin. (1), art. 488, art. 496 alin. (1); NCC: art. 1; L. nr. 193/2000: art. 4 alin. (6)

Prealabil analizei recursului, trebuie menționat faptul că argumentarea motivelor de recurs invocate a fost redactată cu nerespectarea unor minime exigențe procedurale, recurenta-reclamantă neprezentând argumentele pentru fiecare motiv de recurs invocat, ci într-o manieră ambiguă.

În primul rând trebuie subliniat că, nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța a încălcat dreptul la un proces echitabil și a comis exces de putere prin neanalizarea punctuală a tuturor înscrisurilor depuse în probațiune, și că hotărârea contravine dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Critica se referă la eventualele măsuri ale instanței care privesc modul de administrare a probatoriului, or, acesta este un aspect de netemeinicie ce nu poate fi primită și analizată în actualul cadru procesual, știut fiind faptul că instanța de apel este suverană în a aprecia oportunitatea și utilitatea administrării probelor.

Nici afirmațiile cu caracter general, în sensul că instanța de apel a soluționat cauza, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, ceea ce contravine dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, subsumate aceluiași motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., nu pot fi analizate din perspectiva depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, recurenta-reclamantă neindicând în ce constă incursiunea instanței de judecată în sfera autorității executive sau legislative, în legătură cu obiectul recursului.

Astfel fiind, se constată că susținerile invocate de recurenta – reclamantă ca motive de nelegatitate excede, motivului de recurs invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv, recurenta-reclamantă a susținut că motivarea hotărârii judecătorești atacate nu cuprinde, în conformitate cu prevederile art. 477 și art. 479 alin. (1) C. proc. civ., analiza corectă a raporturilor juridice dintre părți, prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor din dosar.

În ce privește motivarea necorespunzătoare a deciziei recurate, se reține că obligația de motivare care revine instanței nu presupune în mod necesar existența unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de parte, desigur cu excepția situației în care argumentul sau mijlocul de apărare omis ori incomplet analizat ar avea un caracter esențial în economia procesului, conducând la o altă soluție.

Din analiza deciziei recurate, se desprinde concluzia că motivarea are un conținut clar și concret cu referire la actele din dosar, precum și la argumentele și apărările părților. Conținutul considerentelor este lipsit de ambiguități ori contradicții și permite relevarea raționamentului care a condus la soluția de respingere a apelului ca nefondat, soluție, de altfel, corectă.

Astfel, instanța de apel, în virtutea dispozițiilor art. 477 și art. 479 C. proc. civ., este ținută să verifice legalitatea și temeinicia soluției pronunțate, putând să completeze considerentele primei instanțe sau chiar sa le substituie, dacă este cazul.

Simpla nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceștia, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia „soluția este în contradicție cu însăși practica judiciară”, întrucât aceasta nu reprezintă critică în sensul contradictorialității prevăzute de punctul 6 al art. 488 C. proc. civ., iar practica judiciară nu constituie izvor de drept, astfel cum rezultă din conținutul art. 1 C. civ.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante instanța de apel a stabilit în mod corect raporturile dintre părți analizând cauza din perspectiva aplicabilității dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 la clauzele contractului de credit nr. x/3.06.2010 încheiat între părțile litigante.

Referitor la teoriile doctrinare invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că aceste argumente au fost expuse pentru a justifica admisibilitatea acțiunii privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale. Or, o astfel de argumentare nu poate forma obiect al analizei în această etapă procesuală.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă nu a indicat ce norme de drept material au fost încălcate de instanța de apel în soluționarea cauzei.

Astfel, din redarea criticilor pe care recurenta -reclamantă și-a sprijinit motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situația de fapt a cauzei, interpretarea probatoriului administrat în cauză, respingerea efectuării expertizei contabile, a prezentat opinii personale privind transpunerea Directivei 93/13 în legislația națională.

Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel.

Nesuplimentarea probatoriului cu expertiza contabilă nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a rolului activ al instanței și nici ca un refuz, întrucât procesul civil reprezintă, ca regulă generală, un proces al intereselor private, iar în acest context, rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, cel al disponibilității și respectiv cel al contradictorialității, instanța de apel fiind suverană în a aprecia concludența și oportunitatea administrării probelor.

Prin urmare, faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta-reclamantă și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri, așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Distinct de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o judicioasă analiză și interpretare a normelor legale incidente cauzei, reținând în mod corect că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și că nu poate fi analizat caracterul excesiv al ratei dobânzii deoarece o asemenea analiză ar echivala cu o stabilire de către instanță a prețului contractului în ciuda celor convenite de părți, ceea ce nu este posibil.

Totodată, se constată că, printr-o judicioasă analiză instanța de apel a reținut corect că din perspectiva Legii nr. 193/2000 cuantumul dobânzii penalizatoare este clar stipulat, acest tip de dobândă fiind datorat în caz de întârziere la plată, în acord cu dreptul instituției de credit de a prevedea în contract o clauză penală prin care să fie acoperit prejudiciul în caz de neîndeplinire de către împrumutat a obligației de plată a ratelor la termenul scadent.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1741 din 25 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Invocarea încălcării dreptului la un proces echitabil și a comiterii excesului de putere prin neanalizarea punctuală a tuturor înscrisurilor depuse în probațiune (NCPC, L. nr. 193/2000) was last modified: martie 9th, 2021 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter