Invocarea greşitei stabiliri a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune. Recurs respins ca nefondat (NCC, NCPC, VCP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1448/2020

NCPC: art. 488 pct. 8, art. 493, art. 496; NCC: art. 1394, art. 2517, art. 2528 alin. (1); VCP: art. 122 lit. c), art. 178 alin. (2)

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva acestui motiv, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea pentru greșita stabilire a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, apreciind că în speță sunt aplicabile dispozițiile referitoare la prescripția extinctivă din noul Cod civil, și nu cele din Decretul nr. 167/1958.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel nu a soluționat cauza în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, ci au fost avute în vedere dispozițiile noului Cod civil ce reglementează prescripția extinctivă raportat la prevederile Codului penal anterior.

Acțiunea civilă în despăgubiri ce are ca temei răspunderea civilă delictuală este supusă prescripției extinctive în termenul general de prescripție de 3 ani de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și persoana care răspunde de ea în conformitate cu dispozițiile art. 2517 și art. 2528 alin. (1) noul C. civ.

De la regula generală menționată legiuitorul a stabilit, potrivit art. 1394 noul C. civ., o excepție pentru situația în care fapta ilicită cauzatoare de prejudicii întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

În această situație, în mod corect a reținut instanța de apel aplicabilitatea dispozițiilor art. 1394 potrivit cărora prelungirea termenului de prescripție privind acțiunea civilă în despăgubiri se va face până la momentul împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, astfel încât tragerea la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită, infracțiune, poate avea loc în tot intervalul de timp în care persoana vinovată poate fi trasă la răspundere penală.

Având în vedere că intimatul-intervenient forțat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) C. pen. vechi, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă fiind de la 2 la 7 ani, instanța de apel în mod judicios a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 122 lit. c) C. pen. vechi, potrivit cărora termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 8 ani când „legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani”.

Ca urmare, tragerea la răspundere civilă a persoanei vinovate pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită ce constituie și infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. vechi este de 8 ani, astfel cum în mod judicios a reținut instanța de apel.

În ce privește momentul de la care curge termenul de prescripție, în acord cu reținerile instanței de apel, Înalta Curte reține că termenul de prescripție începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut de existența pagubei și a persoanei vinovate.

În speță, faptul ilicit cauzator de prejudicii și existența prejudiciului au fost cunoscute la data decesului lui J., astfel încât de la data producerii accidentului reclamanții au avut cunoștință atât de existența prejudiciului, cât și de persoana făptuitorului.

De altfel, recurenta-pârâtă recunoaște că ambele instanțe au stabilit în mod corect momentul curgerii termenului de prescripție, iar alegațiile recurentei-pârâte pe acest aspect vor fi înlăturate.

Față de aceste împrejurări, reținând corecta interpretare a dispozițiilor legale aplicabile de către instanța de apel, nefiind incident motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.