Instigare la uz de fals. Aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate. Recurs (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 133/RC/2017

NCP: art. 5, art. 15 alin. (1), art. 41, art. 47, 35 alin. (1), 36 alin. (1), art. 77 lit. a) și b), art. 320, art. 323 teza I; NCPP: art. 16 alin. (1) lit. b), art. 250 alin. (1), art. 275 alin. (2), art. 433, art. 438 alin. (1) pct. 7, art. 447

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării „dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală” și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul B. a fost condamnat pentru aceea că, împreună cu inculpatul A. a determinat-o pe inculpata H. să folosească în repetate rânduri în perioada 20 martie 2013 -25 aprilie 2013, cartea de identitate falsificată pe numele de „C.” în vederea obținerii de consecințe juridice (vânzarea de acțiuni și retragerea banilor din contul bancar deschis), faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la uz de fals, prevăzută de art. 47 raportat la art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. b), 35 alin. (1), 36 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Totodată, inculpatul a fost condamnat pentru că, acționând împreună cu inculpatul A., a determinat-o pe inculpata H. să falsifice semnând cu numele de „C.” documentele necesare pentru obținerea extrasului de cont, deschiderea contului bancar, deschiderea contului la bursă, vânzarea acțiunilor și ridicarea banilor din contul bancar, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracțiune prevăzută de art. 47 raportat la art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a), art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1), cu aplicarea art. 5 C. pen.

Inculpatul B. a mai fost condamnat pentru aceea că, în perioada 7 martie 2013 – 8 aprilie 2013 a retras bani și a folosit cardul atașat contului bancar obținut de H., în baza unor declarații false cu privire la identitatea titularului, cunoscând aceste împrejurări și încredințând același card și altei persoane spre efectuarea de operațiuni bancare cu acesta în datele de 7 martie 2013, 15 martie 2013, 19 martie 2013 și 21 martie 2013, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen., și art. 5 C. pen.

Totodată, se constată că, pe calea recursului în casație promovat, recurentul – inculpat B. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând, în esență, cu privire la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen., că fapta pentru care a fost condamnat, așa cum a fost reținută de instanțele de fond, nu este prevăzută de legea penală, întrucât simpla operațiune de interogare a soldului bancomatului nu se circumscrie elementului material al laturii obiective al infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Se observă, astfel, că, prin criticile formulate, recurentul încearcă să acrediteze ideea că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, efectuând doar operațiuni de interogare sold, tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalității hotărârii atacate.

Cu privire la susținerile formulate de recurentul – inculpat, potrivit cărora probatoriul administrat în cauză nu este de natură a dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la uz de fals, reținute în sarcina sa, se observă că, în esență, se critică baza factuală care a condus la reținerea vinovăției acestuia, solicitându-se, implicit, o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Ca atare, Înalta Curte constată că recurentul – inculpat B. a indicat doar, în mod formal, cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma acestuia neputându-se proceda la reinterpretarea materialului probator de la dosar având drept consecință stabilirea unei alte situații de fapt care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracțiunile de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la uz de fals, așa cum solicită recurentul, acest atribut aparținând exclusiv instanței de fond și, respectiv de apel.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpații B. și A., Înalta Curte arată că, potrivit acestuia, hotărârile sunt supuse casării în cazul în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, cazul fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare.

Astfel, prin „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Motivându-și decizia, instanța de control judiciar a apreciat, în esență, că, în aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., actuala reglementare este legea penală mai favorabilă pentru inculpații B. și A.

Astfel, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului B. pentru infracțiunile de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 35, 36 C. pen. și art. 5 C. pen. (3 ani și 6 luni închisoare), instigare la uz de fals, prev. de art. 47 raportat la art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.( 1 an și 3 luni închisoare), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 raportat la art. 322, cu aplicarea art. 77 lit. a), art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) și art. 5 C. pen. (1 an și 3 luni închisoare), efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 36 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (3 ani închisoare), respectiv inculpatului A. pentru infracțiunile de instigare la înșelăciune, prev. de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1)C. pen., art. 41 C. pen. și art. 5 C. pen. (4 ani închisoare), instigare la uz de fals, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen., art. 41 C. pen. și art. 5 C. pen. ( 2 ani închisoare), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 raportat la art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a), art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen., art. 41 C. pen. și art. 5 C. pen. (2 ani închisoare), instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 47 C. pen., raportat la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen. și art. 5 C. pen. ( 2 ani și 6 luni închisoare), efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 41 C. pen. și art. 5 C. pen. (3 ani închisoare) sunt legale, inculpaților fiindu-le aplicate pedepse în limitele prevăzute de lege.

Cu privire la criticile formulate de inculpații B. și A. potrivit cărora instanța de fond, în mod greșit, a aplicat dispozițiile art. 77 lit. a) C. pen., dar și pentru nereținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) și b) C. pen., și schimbarea modalității de executare a pedepsei, susțineri circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte arată că motivul invocat este incident în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; or, în cauza dedusă judecății, recurenții inculpați au criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate (cuantum și modalitate de executare), considerate prea mari în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptelor și datele lor personale, situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului în casație, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 147/A din 10 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba – Iulia, secția penală.

Totodată, față de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții – inculpați B. și A., precum și pentru intimații – inculpați J. și K. până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 130 lei, iar onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații – inculpați G., F. și I., în sumă de câte 520 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.