Infracțiuni de abuz și fals intelectual. Lipsa unui prag al pagubei și a circumstanțierii vătămării produse prin comiterea faptei. Contestație (NCC, NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 44/2017

NCC: art. 902 alin. (1) și art. 881 alin. (1) teza a II-a; VCP: art. 246; NCP: art. 4 și 6, art. 297 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), art. 595; Legea nr. 36/1995: art. 45 alin. (1); Legea nr. 7/1996: art. 38, art. 54 alin. (1), art. 141 pct. 5, art. 142 pct. 2; Legea nr. 71/2011: art. 87 pct. 4

Potrivit art. 595 alin. (1) C. proc. pen. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că „după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, contestația întemeiată pe dispozițiile art. 595 C. proc. pen. constituie un mijloc procedural prin care poate fi invocată dezincriminarea ca efect a unei decizii a Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate privind norma de incriminare” (Decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. (1969) și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”, iar prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., excepție de neconstituționalitate care viza lipsa unui prag al pagubei și a circumstanțierii vătămării produse prin comiterea faptei de abuz în serviciu. Prin ambele decizii s-a realizat o reconfigurare a normei de incriminare și a restrângerii sferei de incidență a normei de incriminare a abuzului în serviciu prin menținerea în sfera ilicitului penal a faptelor care presupun încălcări ale actelor de reglementare primară (legi, ordonanțe, ordonanțe de urgență).

Totodată, constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, se precizează în Decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție „poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute de norma de incriminare” (Decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Față de materialul probator existent la dosar, prin Decizia penală nr. 171/A din 13 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat că fapta inculpatei A., care în calitate de notar public, a autentificat la data de 12 august 2011 contractul de vânzare cumpărare din 2011, în lipsa extrasului de carte funciară, cu nerespectarea dispozițiilor legale și regulamentare, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu și cauzând vătămarea intereselor legale ale părții vătămate B., ca urmare a transferării dreptului de proprietate asupra unui imobil asupra căreia partea vătămată a notat în cartea funciară interdicția de vânzare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (1968).

Astfel cum rezultă din considerentele avute în vedere de instanța supremă la adoptarea soluției de condamnare a contestatoarei, acuzația de abuz în serviciu a fost fundamentată pe exercitarea atribuțiilor decurgând din calitatea de notar public a inculpatei A., contrar dispozițiilor cuprinse în art. 54 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, publicată în M. Of. al României nr. 201 din 3 martie 2010, în vigoare la momentul încheierii și autentificării contractului de vânzare cumpărare din 12 august 2011, a dispozițiilor legale care reglementează activitatea notarilor publici, respectiv, cele din art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, vechea reglementare din legea specială, fiind instituită în mod expres și în NCC (art. 902 alin. (1) și art. 881 alin. (1) teza a II-a) din VCC, art. 38 din Legea nr. 7/1996, în vigoarea la data de 11 august 2011 (abrogat prin art. 87 pct. 4 din Legea nr. 71/2011), art. 141 pct. 5 din Legea nr. 7/1996 (art. 19 pct. 1. B lit. b) din Legea nr. 7/1996, republicată) și art. 142 pct. 2 din aceiași lege (art. 19 pct. 1. C lit. b) din Legea nr. 7/1996, republicată), pentru argumentele arătate pe larg în cuprinsul deciziei, norme în privința cărora nu se poate pune problema neconformării acestora cu cele statuate prin Decizia nr. 405/2016, fiind vorba de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară, în cazul de față, prin lege.

Împrejurarea că în adoptarea soluției de condamnare au fost reținute și încălcarea unor norme cuprinse în cap. IV„ Atribuții ce revin S. și notarilor publici” din Ordinul nr. 309/2010 pentru aprobarea Protocolului de colaborare încheiat între E. și S. privind modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, publicat în M. Of. Partea I, text în vigoare din data de 13 aprilie 2011, s-a reținut în mod corect că aceasta nu este de natură să conducă la o altă concluzie, atâta timp cât normele în cauză completează legea specială avută în vedere la adoptarea soluției de condamnare, neconstituind singurul temei în acest sens.

Raportat la dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că dispozițiile Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale nu operează în cauza de față, aceasta echivalând cu o lege de dezincriminare doar în situația în care acuzația de abuz în serviciu nu vizează încălcarea unor norme cu putere de lege.

Or, în cauza de față s-a constatat că au fost încălcate dispoziții care aparțin legislației primare.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că cererea de contestație formulată de condamnata A. împotriva sentinței penale nr. 91 din data de 6 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, este nefondată urmând ca în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respinsă.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.