Infracţiunea de omor calificat. Executarea mandatului european de arestare (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 354/2020

L. nr. 302/2004: art. 84 alin. (2), art. 87, art. 97, art. 99, art. 104, art. 106, art. 109, art. 117 alin. (4); NCP: art. 189 alin. (1) lit. f); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Verificând actele dosarului în raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată, din analiza conținutului mandatului european de arestare emis la data de 19 mai 2020 de către Judecătoria de Instrucție nr. 1 Marbella în cauza nr. DP 2180/2018, că față de numitul A. a fost emis un mandat național de arestare în vederea cercetării pentru săvârșirea infracțiunilor de asasinat, tentativă de asasinat și vătămări corporale, prevăzute de art. 139, de art. 139 cu trimitere la art. 16 și, respectiv, de art. 147, art. 148, art. 149 și urm. C. pen. spaniol și sancționate cu pedeapsa închisorii de maxim 25 ani, constând, în esență, în aceea că, la data de 15 noiembrie 2019, în localitatea Marbella, a fost implicat, împreună cu numitul D., în împușcarea cu arme de foc a numiților B. și C., acțiuni în urma cărora una dintre victime (B.) a decedat, respectivele asasinate fiind planificate de deținutul E.. Ca atare, așa cum a reținut și prima instanță, mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menționate toate informațiile enumerate în acest text de lege.

Totodată, Înalta Curte observă, în acord cu judecătorul fondului, că faptele reținute de autoritățile judiciare solicitante se regăsesc printre cele enumerate în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 14) care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol. De altfel, aceste fapte sunt incriminate și de legea penală română în art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen. și, respectiv, art. 32 raportat la art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., referitoare la infracțiunea de omor calificat și tentativă la această infracțiune, fiind sancționate cu detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 ani la 25 ani și, respectiv, cu închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni.

Deopotrivă, se are în vedere că, deși inițial, la data de 22 mai 2020, a precizat, în fața Curții de Apel Alba Iulia, că este de acord cu predarea sa către autoritățile spaniole, cu prilejul audierii în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, la termenul din 02 iunie 2020, persoana solicitată A. și-a modificat poziția procesuală cu privire la acest aspect, precizând că se opune predării către autoritățile emitente ale mandatului, prevalându-se, totodată, de regula specialității și necontestându-și identitatea .

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că, în cauză, nu a fost invocat și nici nu se identifică vreunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004. În plus, trebuie menționat că, deși, pentru aceeași faptă, persoana solicitată A. a fost arestată provizoriu și, ulterior, preventiv în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Craiova, având același obiect, după care a fost pusă în libertate, o asemenea împrejurare nu este de natură conducă la respingerea cererii cu care a fost învestită prima instanță în prezenta procedură, de vreme ce, prin sentința penală nr. 44 din 09 martie 2020 pronunțată în cauza anterior indicată, s-a refuzat punerea în executare a mandatului european de arestare precedent pe motiv că, la baza emiterii acestuia, nu a stat un mandat național de arestare preventivă, condiție ce a fost, însă, îndeplinită, ulterior, de autoritățile judiciare spaniole, justificând emiterea mandatului european de arestare din 19 mai 2020 în cauza nr. DP 2180/2018.

În ceea ce privește susținerile contestatorului în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea activităților imputate, întrucât a fost doar martor la comiterea acestora, Înalta Curte arată că antamarea vinovăției ori examinarea conținutului constitutiv al infracțiunilor care motivează mandatul european de arestare excedează analizei în prezenta procedură, având în vedere prevederile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce în conformitate cu dispozițiile Deciziei Cadru a Consiliului nr. 584/2002/JAI din 13 iunie 2002, așa încât verificarea acestor aspecte revine în competența exclusivă a autorităților judiciare ale statului emitent.

Deopotrivă, în deplin acord cu judecătorul fondului, instanța supremă arată că, în actualul stadiu procesual, nu poate forma obiect de analiză temeinicia solicitării contestatorului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, atâta timp cât, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 104 alin. (6)-(11) din Legea nr. 302/2004, rezultă că măsurile preventive reglementate de art. 202 alin. (4) lit. b), c) și d) C. proc. pen. (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune și arestul la domiciliu) pot fi dispuse doar pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare desfășurate în fața instanței, nu și la finalizarea acesteia prin admiterea cererii formulate de autoritățile judiciare solicitante, când, odată cu încuviințarea predării, organul judiciar român trebuie să emită de îndată și un mandat de arestare (conform alin. (13) al art. 104 din Legea nr. 302/2004), astfel încât luarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate este obligatorie, iar nu facultativă.

Față de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 19 mai 2020 de Judecătoria de Instrucție nr. 1 Marbella în dosarul nr. x/2018 cu privire la persoana solicitată A., întrucât acesta a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale, cuprinde faptele pentru care se solicită predarea și nu există niciun impediment la executare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 43 din 02 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.