Infracţiunea de lovire sau alte violenţe. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 110/A/2019

NCPP: art. 275 alin. (2), art. 421 pct. 1 lit. b), art. 478 alin. (4), art. 480, art. 482, art. 485, NCP: art. 75 alin. (1) lit. a), art. 193 alin. (2),

Acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat;

Raportat la soluțiile instanței prevăzute în această procedură de art. 485 din C. proc. pen., instanța nu va putea pronunța decât o hotărâre de admitere a acordului, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului, sau o hotărâre de respingere a acordului, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege cu privire la faptele reținute în sarcina inculpatului ori dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Potrivit dispozițiilor art. 480 din C. proc. pen., acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani. În alin. (2) al aceluiași articol se prevede că acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, asistența juridică este obligatorie.

Din analiza textului de lege enunțat rezultă trei condiții ce trebuie îndeplinite, cumulativ, pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției: 1) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este amenda penală sau închisoarea de cel mult 15 ani; 2) din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului; 3) inculpatul să fie asistat juridic la încheierea acordului.

Cât privește conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției legea cere – pe lângă celelalte elemente prevăzute de art. 482 din C. proc. pen. – să se prevadă felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei.

Procedura în fața instanței permite verificarea, deopotrivă atât a respectării condițiilor încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, cât și examinarea felului, cuantumului, precum și forma de executare a pedepsei, aceasta din urmă constituind esențialmente un aspect de netemeinicie a acordului și nu de legalitate a acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în acord cu instanța de fond, apreciază că acordul de recunoaștere a vinovăției îndeplinește condițiile prevăzute la art. 480 – 482 din C. proc. pen. privind infracțiunea ce face obiectul acestuia, suficiența probelor cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, asistența juridică a inculpatului la încheierea acordului, forma și conținutul acestuia, apreciind că infracțiunea dedusă judecății prezintă o gravitate redusă, iar aplicarea unei pedepse ar fi inoportună.

În cauză, fapta inculpatului B. care, la data de 14 decembrie 2017, ora 11:33, a aplicat o lovitură cu capul în zona nasului persoanei vătămate A., lovitură care i-a provocat leziuni traumatice ce au necesitat 6 – 7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., fiind reținută aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În ceea ce privește primul motiv de apel susținut de partea vătămată în sensul prima instanță nu a analizat critica sa referitoare la încălcare disp. art. 478 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este neîntemeiată, întrucât acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 28 decembrie 2018 a fost avizat sub aspectul legalității și temeiniciei în temeiul dispozițiilor art. 478 alin. (2) din C. proc. pen. de procurorul ierarhic superior. De altfel, instanța de fond, chiar dacă nu a analizat punctual această critică, în considerentele sentinței s-a reținut că acordul de recunoaștere a fost încheiat în formă scrisă și conține mențiunile prev de art. 482 din C. proc. pen., acesta a fost vizat de procurorul ierarhic superior, așa cum prevăd dispozițiile art. 478 alin. (2) din C. proc. pen.

În același sens, referitor la critica părții vătămate că nu este motivată sentința atacată, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, este justă motivarea instanței de fond, întrucât în considerentele sentinței se regăsesc motivele și argumentele care au condus la pronunțarea hotărârii, aceasta răspunzând criticilor formulate de către partea vătămată, precum și la dispozițiile legale care au condus la admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției. Instanța de fond a analizat materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, situația de fapt, a stabilit în drept încadrarea juridică, analizând infracțiunea de loviri sau alte violențe reținută în sarcina inculpatului B. atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective. De asemenea, instanța de fond a analizat și circumstanța atenuantă a provocării prev de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., precum și circumstanțele reale ale faptei și cele personale ale inculpatului.

În acest context, Înalta Curte reține că, deși Convenția Europeană obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, art. 6 nu poate fi înțeles în sensul că impune un răspuns detaliat pentru fiecare argument (cauza Van de Hurk contra Olandei), astfel că, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a analizat în mod efectiv acordul de recunoaștere a vinovăției constatând că sunt îndeplinite condițiile prev de art. 480 – 482 din C. proc. pen.

În ceea ce privește critica părții vătămate referitoare la faptul că în mod greșit s-a reținut circumstanța atenuantă a provocării, Înalta Curte reține că este neîntemeiată. Potrivit disp art. 75 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., reținerea provocării este determinată de săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă. Prin urmare, actul provocator trebuie realizat prin violență fizică sau psihică, printr-o atingere gravă adusă demnității sau printr-o altă acțiune ilicită gravă. Atingerea gravă a demnității se poate realiza prin insulte, calomnii realizate oral sau în scris, în gesturi, de natură a umili pe cel la care se referă, alte acțiuni ilicite grave pot fi orice acțiuni de natură a crea o stare de emoție puternică, trebuie să fie îndreptat împotriva făptuitorului sau altei persoane, să fie imputabil celui care a comis fapta, să determine o puternică tulburare sau emoție și trebuie să existe o legătură de cauzalitate între cele două și trebuie să fie anterior ripostei. Astfel, reținerea de către instanța de fond a circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., este întemeiată în raport cu situația de fapt reținută, așa cum a fost confirmată și de martorii audiați în cauză cu privire la faptul că partea vătămată A. a abordat-o pe soția inculpatului pentru a o invita la o cafea, situație ce a determinat o stare de tulburare inculpatului cu privire la atingerea demnității acestuia. Relevante sub acest aspect sunt declarațiile martorei H. din 14 decembrie 2018 „la fiecare ocazie când ne întâlneam în incinta Palatului de Justiție, îmi adresa diverse cuvinte și făcea gesturi neadecvate unei relații de colegialitate … mă atingea pe umeri ori pe talie..mi-a propus direct să avem o relație amoroasă … i-am povestit soțului meu”, filele x, I. din 21 decembrie 2018, filele x „din discuțiile cu colegii mei, am înțeles că B. i-a reproșat lui A. o anumită atitudine necuviincioasă față de H., iar acesta i-a răspuns cu aroganță”.

Referitor la critica formulată de apelantul parte vătămată privind gravitatea faptei, Înalta Curte – în acord cu instanța de fond – apreciază că soluția de renunțare la aplicarea pedepsei, cu aplicarea unui avertisment, este legală și temeinică, atât fapta în concret, cât și consecințele acesteia, în contextul concret în care aceasta fost comisă, astfel cum a reținut și instanța de fond, nu justifică concluzia că soluția la care s-a ajuns prin acord între apărare și acuzare ar fi una nejustificat de blândă; nu în ultimul rând, se rețin circumstanțele personale ale inculpatului B., avocat în Baroul Galați, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, nefiind cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală. De asemenea, acesta nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, se bucură apreciere profesională, așa cum rezultă din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, limitele de pedeapsă prevăzute de lege fiind de la 6 luni la 5 ani închisoare.

Totodată, Înalta Curte reține că renunțarea la aplicarea pedepsei poate fi dispusă atunci când constată că infracțiunea săvârșită de inculpat prezintă o gravitate redusă, avându-se în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit. Totodată, soluția se dispune ținându-se seama de persoana infractorului, de conduita acestuia anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de el pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor acesteia, precum și de posibilitățile de îndreptare a autorului, apreciindu-se că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia

Față de aceste considerente, constatând că sentința apelată este legală și temeinică, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana vătămată A. împotriva Sentinței penale nr. 19/F din 4 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obligă apelantul persoană vătămată la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.