Infracţiunea de înşelăciune. Reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare (NCP, NCPP, NCC)

20 sept. 2021
2 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 52 voturi, medie: 5,00 din 5 (2 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 127
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 160/A/2021

NCP: art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 244 alin. (1) și (2), art. 320, art. 323; NCC: art. 1289 alin. (1), art. 1290, art. 1381 alin. (3), art. 1385 alin. (3), art. 1535 alin. (1); NCPP: art. 249 alin. (4), art. 275 alin. (2) și (3), art. 254, art. 421 alin. (2) lit. a)

Forumul Național de Drept Bancar, ediția a II-a

În ceea ce privește apelul inculpatului, în cauză nu s-au identificat motive de desființare a sentinței și care să conducă la admiterea căii de atac promovate de acesta.

Astfel, sub aspectul situației de fapt, se constată că a fost în mod corect stabilită de prima instanță, din analiza materialului probator administrat în cauză Înalta Curte reținând, în esență, că inculpatul A., acționând în calitate de avocat împuternicit de partea civilă să negocieze închiderea anticipată a unui credit contractat de la H. SA, i-a prezentat acesteia în mod mincinos faptul că a luat legătura cu funcționarii băncii și a stabilit o rambursare anticipată a creditului restant pentru valoarea de 50.000 euro, iar la data de 08.06.2015, a determinat-o să vireze suma în contul nr. x, aparținând martorei I. (mătușa sa) și pe care era împuternicit, precizându-i că persoana titulară de cont este directoarea unității bancare, după care și-a însușit întreaga suma de bani.

Similar primei instanțe, Înalta Curte va înlătura declarațiile inculpatului de nerecunoaștere a faptei date înainte de a se dispune efectuarea in personam a urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, fiind infirmate de celelalte probe administrate. De altfel, se constată că, după data de 3 martie 2018, când a fost ascultat în calitate de suspect și a recunoscut săvârșirea faptelor prezentând în mod detaliat modalitatea de operare, acesta a mai fost audiat de către procuror la datele de 21 iunie 2018, 27 iunie 2018, 13 iulie 2018, 23 iulie 2018, 11 decembrie 2018 menținându-și aceeași poziție procesuală. Inculpatul a arătat că i-a spus părții civile că prin vărsarea sumei de 50.000 de euro în contul pe care i l-a indicat și care, în realitate, aparținea mătușii sale, se stinge creditul pe care aceasta îl contractase de la H., și că, ulterior, și-a însușit banii și i-a cheltuit în interes personal; a recunoscut faptul că toate sumele pe care le-a primit de la partea civilă au fost cu titlu de asistență juridică, inclusiv cheltuieli necesare contractului de asistență juridică, că nu și-a îndeplinit aceste obligații, motiv pentru care a și confirmat, printr-un înscris, că îi datorează inclusiv această sumă; totodată, nu a infirmat susținerile părții civile în sensul că i-ar fi comunicat faptul că va da banca în judecată, aceasta fiind o procedură judiciară obligatorie pentru sistarea ratelor, menționând că nu a inițiat nici un demers în acest sens.

Instanța de apel constată că aceste declarații se coroborează cu cele ale părții civile G. și ale martorei L., care, în calitate de funcționar bancar, în cadrul unei întâlniri la care au participat atât partea civilă cât și inculpatul, a fost prezentă la discuția dintre aceștia cu privire la rambursarea integrală a creditului, partea civilă având o reprezentare deformată asupra situației sale: „îmi amintesc că doamna G. era nedumerită cu privire la o suma de bani despre care afirma că i-ar fi înmânat-o, cu privire la întregul credit, menționând că a făcut o rambursare integrală a creditului, discuția dintre cei doi fiind foarte delicată, în raport de mine, deoarece numita G. părea că nu înțelege nimic din ce vorbesc (…)”. Martora a mai relatat că toată procedura pe care partea civilă i-o descrisese și pe care aceasta o aflase de la inculpat (contractul de novație semnat în data de 18 iunie 2015, după vărsarea banilor, ar fi fost un prag prealabil, obligatoriu, pentru ca banca să ia act de primirea banilor și că mai era nevoie doar de un act final prin care banca să ratifice primirea banilor pentru rambursarea creditului), nu era reală și că i-a explicat acesteia, în prezența inculpatului, că nu era nevoie de nici un act de conversie valutară prealabil pentru a se lua act de plata unei sume, chiar și în euro, iar contractul este oricum un act cadru formal care se aplica tuturor clienților, urmare a deciziei de conversie a sumelor datorate în franci elvețieni. Din depoziția martorei mai rezultă că, inculpatul, conștientizând că faptele sale au fost descoperite, s-a angajat că va restitui banii personal, după care a devenit din ce în ce mai ostil și nu i-a mai răspuns la telefon.

De asemenea, probatoriul este completat și de declarația martorei I. titulara contului bancar x, în care au fost virați banii părții civile, și de înscrisurile privind rulajul acestui cont, din care rezultă că inculpatul A. a efectuat operațiuni de retragere începând cu data de 08.06.2015, în valoare de 15.000 de euro, 09.06.2015, în valoare de 15.000 de euro, 11.06.2015, în valoare de 10.000 de euro, 16.06.2015, în valoare de 3.000 de euro, 18.06.2015, în valoare de 2.000 de euro, 22.06.2015, în valoare de 2.000 de euro, 23.06.2015, în valoare de 2.500 de euro.

Și încadrarea juridică stabilită de prima instanță este corectă, în drept faptele inculpatului A. întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., varianta agravată fiind atrasă de folosirea unui mijloc fraudulos, respectiv contul bancar aparținând martorei I., prezentat ca aparținând băncii, prin funcționarul bancar competent să dispună cu privire la creditul părții civile.

Sub aspectul individualizării sancțiunii ce i-a fost aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază întemeiate criticile formulate în apelul părții civile G.. Circumstanțele în care s-a săvârșit infracțiunea, respectiv faptul că inculpatul a acționat în calitatea sa de avocat, pe fondul încrederii deosebite de care se bucura din partea părții civile, cuantumul ridicat al prejudiciului, faptul că a urmărit obținerea banilor pentru satisfacerea unor plăceri personale (excursii în străinătate, achiziționarea de haine), că nu este la prima încălcare a legii penale, comportamentul pe parcursul procesului penal (acesta prezentându-se doar la două termene de judecată în fața primei instanțe, nu a întreprins niciun demers pentru a repara măcar în parte prejudiciul produs sau a se împăca cu partea civilă, deși aceasta și-a manifestat totala disponibilitate în acest sens, acceptând inclusiv reducerea sumei solicitate cu titlu de despăgubiri civile), reprezintă împrejurări ce reclamă aplicarea unei pedepse superioare minimului special prevăzut de lege, spre care s-a orientat instanța de fond.

Față de toate aspectele expuse, Înalta Curte apreciază că se impune reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, prin majorarea la 1 an și 6 luni închisoare, aceasta, atât prin cuantum cât și prin modalitatea de executare, respectiv privare de libertate, asigurând justul echilibru ce trebuie să existe între gravitatea faptei și sancțiunea dispusă.

Criticile părții civile sunt întemeiate și în privința soluției asupra laturii civile a cauzei.

În primul rând, în ceea ce privește suma de 5.000 de euro, solicitată de partea civilă ca onorariu avocațial plătit inculpatului, Înalta Curte constată contrarietatea considerentelor hotărârii instanței de fond. Astfel, deși expunând situația de fapt pe care a reținut-o, instanța arată că, prin inducerea în eroare cu privire la titularul contului și la destinația banilor virați, inculpatul i-a creat părții civile aparența unei negocieri și mai avantajoase în relația cu banca decât se putea prevedea la momentul angajării sale, și că, mai apoi, acesta i-a mai solicitat de două ori, sumele de 2.000 și, respectiv, de 1.500 de euro, ca onorariu pentru demersurile reușite pe care le-a efectuat în cauza în care fusese angajat, onorariul cumulat cu cei 1.500 de euro plătiți în avans, ajungând astfel la 5.500 de euro, aproximativ procentul de 10% din suma vărsată, ulterior, în soluționarea acțiunii civile, aceeași instanță consideră că nu se pot acorda despăgubiri întrucât ar exista o ambiguitate atât a titlului, cât și a împrejurărilor în care banii au fost remiși, astfel că aceste sume nu pot fi apreciate drept urmare a infracțiunii.

Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză confirmă faptul că titlul cu care inculpatul a primit de la partea civilă suma de 5.000 de euro îl reprezintă onorariul avocațial perceput în legătură cu soluționarea dosarului de credit. Împrejurarea rezultă din declarația acestuia din cursul urmăririi penale că „toate sumele de bani pe care le-am primit de la doamna G., le-am primit cu titlu de asistență juridică, inclusiv cheltuielile necesare obiectului asistenței juridice”, din declarația dată în fața instanței de fond – „onorariul agreat a fost de 5.000 euro”, din declarația notarială pe care a dat-o la data de 31 iulie 2017, autentificată prin Încheierea nr. 121, prin care recunoștea că a primit suma totală de 55.000 euro și se obliga să obțină închiderea dosarului de credit în termen de 3 luni, precum și din declarațiile constante ale părții civile. Este adevărat că, într-una din declarațiile sale, partea civilă a arătat că i-a înmânat 1.500 euro, inculpatul „motivând că pleacă în concediu și are nevoie de bani”, însă argumentele inculpatului pentru a o determina pe partea civilă să îi dea, la un anumit moment, o parte din onorariu nu schimbă în nici un fel natura titlului cu care banii au fost primiți, susținerea instanței de fond cu privire la existența unei ambiguități sub acest aspect fiind total nefondată.

Totodată, Înalta Curte reține că și suma achitată cu titlu de onorariu avocațial reprezintă prejudiciu cauzat prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, contractul de asistență juridică fiind mijlocul de care inculpatul s-a folosit, a profitat, pentru inducerea în eroare a părții civile.

Bibliolex Biblioteca juridica virtuala

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, trebuie însă menționat că acțiunea civilă alăturată acțiunii penale este limitată de obiectul judecății cauzei penale, respectiv de acuzația adusă inculpatului.

În cauză, prin rechizitoriu, acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune întrucât, în calitate de avocat al persoanei vătămate G., fiind angajat în vederea stingerii unui credit datorat unității bancare H., la data de 08 iunie 2015, i-a prezentat în mod mincinos un cont deschis la unitatea bancară ca aparținând unei funcționare cu atribuții de conducere în cadrul instituției, inducând-o în eroare că, prin virarea sumei de 50.000 de euro, pe care ar fi negociat-o în această limită, datoria către bancă urmează să fie stinsă, iar ulterior alimentării contului, în perioada 08 iunie 2015- 03 iulie 2015, și-a însușit întreaga sumă de bani. Acțiunile anterioare ale inculpatului nu au fost circumscrise ilicitului penal, în actul de sesizare arătându-se că pentru suma de bani primită cu titlu de avans nu s-a putut stabili o intenție de a înșela partea civilă.

Înalta Curte reține că, după încasarea avansului de 1.500 de euro, sumele ulterioare (în total de 3.500 euro) au fost date conform contractului de asistență juridică, ca onorariu de succes, prin inducerea în eroare a părții civile cu privire la demersurile sale ce ar fi condus la negocierea creditului în caz de achitare anticipată, până la valoarea de 50.000 euro.

Ca atare, se constată că există o legătură de cauzalitate directă între această faptă ilicită a inculpatului și prejudiciul înregistrat de partea civilă prin achitarea onorariului de 3.500 euro, impunându-se repararea sa integrală, prin acordarea și a acestei sume alături de cea de 50.000 de euro, la care a fost obligat prin sentință, cu titlu de daune materiale.

Partea civilă a solicitat în apel și acordarea dobânzii legale aferente sumei virate în contul indicat de inculpat și celei reprezentând onorariu avocațial, depunând un calcul detaliat al dobânzii, arătând, prin concluziile depuse la dosar, că aceasta s-ar ridica la o valoare de 3.000 euro anual.

Înalta Curte constată că în mod corect, în raport cu dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 13/2011, art. 1381 alin. (3) C. civ., art. 1385 alin. (3) C. civ. art. 1535 alin. (1) C. civ., prima instanță a stabilit că prejudiciul cuprinde și beneficiul nerealizat, prezumat de legiuitor la nivelul dobânzii legale aferente sumei acordate cu titlu de prejudiciu efectiv, calculată de la data săvârșirii faptei, respectiv de la 08 iunie 2015.

Criticile prin care se tinde la reformarea hotărârii prin stabilirea unui sume precise cu acest titlu sunt neîntemeiate, nici instanța de fond, și nici cea de apel neputând să determine cuantumul exact la care se ridică dobânda legală, având în vedere ca aceasta curge până la data achitării integrale a prejudiciului, iar acest moment este incert. Prin hotărâre sunt stabilite doar elementele care permit cuantificarea dobânzii legale, respectiv suma la care se aplică, data de la care și până la care curge, determinarea exactă a acesteia făcându-se cu ocazia punerii în executare a hotărârii judecătorești.

Astfel cum s-a arătat în cele ce preced, instanța de apel va majora cuantumul despăgubirilor civile la suma de 53.500 de euro, și, având în vedere că prin sentința apelată nu s-a stabilit exact data de la care curge dobânda legală, Curtea făcând referire doar la data săvârșirii infracțiunii, fără a o determina concret, pentru a înlătura orice impedimente la executarea hotărârii, va stabili că aceasta va curge de la data de 08 iunie 2015 și până la achitarea integrală a debitului.

Un alt motiv de apel îl constituie respingerea cererii de obligare a inculpatului la plata ratelor și dobânzilor penalizatoare care au curs împotriva părții civile, în cuantum de 11.000 euro, susținându-se că acestea au fost achitate efectiv de către partea civilă, din culpa exclusivă a inculpatului.

Din declarația părții civile, neinfirmată de inculpat, Înalta Curte reține că, după ce l-a angajat pe avocatul A., respectiv din luna decembrie 2014, aceasta nu a mai achitat ratele scadente aferente creditului (compuse din suma împrumutată și dobânda aferentă acesteia) în raport de susținerile apărătorului său, în sensul că a dat banca în judecată, astfel că ratele s-au sistat. Ulterior, nu a mai achitat ratele scadente și nu s-a mai interesat de situația creditului deoarece a achitat suma de 50.000 euro pentru stingerea acestuia. „Precizez că în perioada decembrie 2014 de când l-am angajat, pană în iunie 2015, nu am plătit nicio rată la bancă, el asigurându-mă verbal că respectivele rate se vor sista în momentul în care îi va da în judecată, acțiune despre care mi-a spus că și a făcut-o, acțiune pe care nu mi-a probat-o niciodată. În acest sens, precizez că, de la bun început de la semnarea contractului mi-a precizat că singura variantă în care nu voi mai avea de plătit rate iar acestea se vor sista va fi prin darea în judecată a unității bancare iar eu, de la sine înțeles am crezut, momentul iunie 2015 că acesta procedase la darea în judecată deoarece întrebându-l dacă a rezolvat cu ratele, acesta mi-a spus că da, fiind implicit pentru mine și subînțeles că îi dăduse în judecată, deoarece afirmase inițial că numai așa le poate sista. Drept urmare eu nu am mai verificat situația contului până undeva în ianuarie februarie 2016, când am fost sunată de un funcționar de la J. (…) și mi-a comunicat că sunt restantă la bancă cu creditul avut, eu i-am comunicat că nu am cum să am restanță deoarece sunt în proces de judecată cu creditul respectiv, că am achitat suma de 50.000 euro pentru stingerea creditului și nu aveam cum să fiu restantă, iar eu i-am zis să ia legătura cu avocatul meu pentru că sunt în procedura de stingere a creditului”.

Tot din declarația părții civile, confirmată de înscrisurile conținând corespondența sa mail și de K. cu A., rezultă că, urmare a insistențelor repetate ale acesteia, inculpatul i-a transmis o fotografie conținând ultima pagina a unui contract, semnat de H. și de el, în calitate de mandatar al debitorului G., în care exista mențiunea că toate drepturile și obligațiile rezultate din contractele anterioare au încetat de plin drept, iar acestea sunt exonerate reciproc de orice pretenții .

Totodată, probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile părții civile și ale martorei L., anterior analizate, conduce la concluzia că aceasta a aflat că a fost victima unei înșelăciuni și că suma de 50.000 euro nu fusese achitată creditorului, la finalul lunii iulie 2017, în contextul discuțiilor ce au avut loc la J., în prezența inculpatului.

Ca atare, prin raportare la cele reținute și la limitele judecății, Înalta Curte constată corectă concluzia primei instanțe în sensul că, în acest cadru procesual nu pot fi satisfăcute pretenții civile care vizează eventuale datorii existente înainte de săvârșirii faptei, respectiv anterioare datei de 08 iunie 2015.

Ceea ce poate face obiectul analizei în cauză este stabilirea existenței/inexistenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului și sumele de bani care au curs în continuare împotriva părții civile cu titlu de rate scadente (suma efectivă și dobânda lunară aferentă creditului) și penalități de întârziere.

Instanța de fond a apreciat că, în ceea ce privește aceste sume, în cauză nu operează răspunderea delictuală, ci contractuală, neputând fi atrasă răspunderea inculpatului pentru debite decurgând dintr-un contract încheiat între alte părți.

Raționamentul este doar parțial corect, respectiv numai în ceea ce privește suma efectivă care trebuia rambursată din credit. Conduita părții civile de a nu plăti băncii sumele de bani pe care le datora, comportament ce a determinat curgerea dobânzii aferente ratelor, cât și penalitățile de întârziere este consecința directă a faptului că a fost indusă în eroare de către avocatul său, inculpatul A., cu privire la achitarea creditului prin virarea sumei de 50.000 de euro în contul prezentat ca aparținând băncii. În mod evident, plata anticipată a creditului conducea la sistarea dobânzii lunare și nu dădea naștere penalităților de întârziere.

Rezultă așadar că, în privința acestor debite care au curs împotriva părții civile, operează răspunderea civilă delictuală a inculpatului întrucât există o legătură de cauzalitate directă, nemijlocită, între fapta sa ilicită care a atras și răspunderea penală și aceste sume de bani pe care G. le datorează băncii cu acest titlu.

În privința cuantumului acestui prejudiciu cauzat de inculpat, dobânda aferentă ratelor și penalitățile de întârziere nu pot curge decât de la data de 08 iunie 2015 (astfel cum s-a arătat anterior) și până la data la care partea civilă a aflat că a fost victima unei înșelăciuni și că are în continuare debite către bancă pe care trebuie să le onoreze lunar, respectiv până la finalul lunii iulie 2017 când a avut loc discuția cu angajata băncii, martora L.. După acest moment, partea civilă trebuia să reia plata obligațiilor către bancă, conform convenției de credit pe care o încheiase.

Sub aspect probator, Înalta Curte reține că partea civilă a depus, în cursul urmăririi penale, un înscris provenit de la bancă, intitulat Notă de calcul datorii din care rezultă că la data de 28.07.2017 aceasta avea dobânzi restante de 6.707,51 euro și penalități de 497,19 euro, iar în cursul judecății, date cu privire la datoriile restante în anul 2019, respectiv 10.452 euro reprezentând dobânzi restante și 353,37 euro penalități, conform Actului adițional nr. x/7.06.2019 .

De asemenea, la dosarul de urmărire penală a fost depus contractul nr. x încheiat la data de 18.06.2015 între H. SA, J. SA și G., reprezentată de inculpatul A., din Anexa I rezultând că dobânda reeșalonată restantă, precum și dobânda penalizatoare restantă, neachitate de partea civilă începând cu data de 24 decembrie 2014, când a semnat contractul de asistență juridică cu inculpatul, au fost incluse în datoria totală, fiind deci cuprinse în noua valoare a creditului.

Ca atare, Înalta Curte reține că în valoarea datoriilor restante comunicate de bancă prin Notă de calcul datorii din 28.07.2017 nu sunt incluse și dobânzile restante și penalitățile de întârziere din perioada decembrie 2014 – mai 2015, sumele de 6.707,51 euro și 497,19 euro reprezentând dobânzi restante și penalități ce au curs ulterior datei de 18.06.2015 și până la data de 28.07.2017.

Cum această perioadă se suprapune exact peste perioada pentru care operează răspunderea civilă delictuală a inculpatului pentru sumele reprezentând dobânzi lunare și penalități de întârziere, Înalta Curte îl va obliga pe acesta la despăgubiri civile, daune materiale în cuantum de 7204,7 euro, în echivalent în RON la cursul oficial al BNR la data plății, cu mențiunea că, prin cererea de constituire de parte civilă pentru această sumă nu s-a solicitat și obligarea la plata dobânzii legale.

În ceea ce privește respingerea cererii de acordare de daune morale criticile părții civile sunt, de asemenea, întemeiate, susținerea primei instanțe în sensul că fapta nu a fost generatoare de un atare prejudiciu și argumentele referitoare la existența unei pasivități inexplicabile a acesteia, neputând fi primite.

Înalta Curte constată că partea civilă a suportat inconvenientele aferente calității de victimă a unei infracțiuni, și-a văzut proiectele financiare anulate, a traversat o perioadă lungă, dificilă, fiind și în prezent implicată într-un litigiu cu J. în vederea stingerii creditului (despre care cunoștea că este deja achitat), prin darea în plată a apartamentului cu care garantase ipotecar creditul.

Totodată, Înalta Curte reține că partea civilă a apelat la serviciile unui specialist despre care primise recomandări de la martorul R. că este „un avocat bun” și se ocupă de relațiile dintre bănci și persoanele care au contractat credite, a încheiat un contract de asistență juridică, l-a împuternicit prin procură să o reprezinte în relațiile cu banca. Toate aceste circumstanțe au determinat-o să nu mai verifice personal situația creditului, întrucât, în mod rezonabil, nu se putea aștepta la un comportament ilicit din partea avocatului său. Virarea sumei de bani în contul prezentat de inculpat este consecința manoperelor dolosive ale acestuia, care a simulat o discuție telefonică cu o persoană din conducerea băncii, discuție la care partea civilă a asistat și în urma căreia i s-a comunicat contul în care trebuiau depuși banii. Totodată, actul primit în copie de inculpat (ultima filă a unui contract în care figura numele său, prin împuternicit A.) atesta faptul că obligațiile către bancă au fost stinse.

Ca atare, atitudinea părții civile a fost determinată de relația de încredere care în mod normal există între client și avocatul său, persoana angajată să îi apere interesele, și a fost consecința inducerii sale în eroare.

În raport de considerentele anterioare, statuând în echitate și evaluând suma care ar putea compensa curmarea cursului firesc și liniștit al vieții sufletești a părții civile, umilința suferită la momentul la care a realizat că a fost înșelată și celelalte consecințe pe plan psihic inerente procedurilor judiciare ce au urmat, Înalta Curte apreciază că suma de 5.000 de euro, în echivalent în RON, la data plății, este de natură a acoperi acest prejudiciu nepatrimonial.

Și în ceea ce privește soluția asupra cererii de înființare a popririi cu privire la creanța în cuantum de 15.000 de euro rezultată din contractul de împrumut încheiat la notarul public N., la data de 27.11.2015, autentificat sub nr. x între A. și numitul F., criticile părții civile sunt întemeiate.

Curtea de apel a respins această cerere motivat de caracterul prezumtiv fals al contractului, întrucât nu detaliază modalitatea concretă în care s-au plătit banii respectivi, data plăților și cuantumul acestora.

Soluția nu este corectă. Dincolo de faptul că ambele părți, atât inculpatul cât și martorul F., au confirmat existența creanței și că elementele la care s-a raportat instanța de fond nu sunt esențiale pentru valabilitatea contractului de împrumut, chiar și în ipoteza în care s-ar reține caracterul simulat al acestuia, potrivit art. 1.289 alin. (1) și art. 1.290 C. civ. contractul secret produce efecte numai între părți, neputând fi opus terților.

În aceste condiții, având în vedere admiterea acțiunii civile formulată în cauză și faptul că bunurile asupra cărora prima instanță a dispus luarea măsurilor asigurătorii nu sunt îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului, pentru a asigura repararea acestuia, în baza art. 249 alin. (4) rap. la art. 254 C. proc. pen. va institui, în favoarea părții civile G., măsura popririi asigurătorii cu privire la creanța în cuantum de 15.000 euro, datorată de numitul F. inculpatului A., conform contractului de împrumut încheiat la notarul public N., la data de 27.11.2015, autentificat sub nr. x.

Împrejurarea că s-a împlinit termenul la care împrumutatul avea obligația de restituire a sumei împrumutată (27 noiembrie 2020), nu constituie un impediment în luarea măsurii asigurătorii, reprezentând o problemă ce vizează executarea popririi. Soluția se impune cu atât mai mult cu cât, potrivit declarației martorului F., până la momentul audierii sale de către organul judiciar, restituise din împrumut doar suma de 1.000 euro.

În fine, printr-un ultim motiv de apel, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumelor de 1.800 euro și 10.000 RON către partea civilă, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

Înalta Curte constată vădit nefondată această critică, în condițiile în care, prin sentință, instanța de fond a acordat aceste sume în integralitate. Totodată, cererea nu poate fi calificată ca o cerere de acordare de cheltuieli judiciare în apel, întrucât, pe de o parte, nu a fost astfel formulată, și, pe de altă parte, nici nu a fost însoțită de înscrisuri doveditoare cu privire la respectivele cheltuieli din prezenta cale de atac.

Pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite apelul părții civile G., va desființa, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

Va descontopi pedeapsa principală rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare în pedepsele componente de: 1 an închisoare aplicată prin sentința apelată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.; 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 C. pen.; 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 320 C. pen. (aplicate prin Sentința penală nr. 12/F din 17.04.2015 a Curții de apel Brașov), pe care le va repune în individualitatea lor.

Va majora la 1 an și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. – 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi această pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare cu pedepsele de 1 an închisoare și 6 luni închisoare și va stabili pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare la care va adăuga 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând 2 ani închisoare.

Vor fi menținute pedepsele complementare și accesorii aplicate de prima instanță.

Va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă G. și va obliga inculpatul la plata către aceasta a următoarelor sume: 53.500 euro (în echivalent în RON la cursul oficial al BNR de la data plății), la care se adaugă dobânda legală, care va curge de la data de 8 iunie 2015 și până la achitarea integrală a prejudiciului, 7204,7 euro (în echivalent în RON la cursul oficial al BNR de la data plății) cu titlu de daune materiale și 5.000 euro (în echivalent în RON la cursul oficial al BNR de la data plății), cu titlu de daune morale.

Va institui, în favoarea părții civile G., măsura popririi asigurătorii cu privire la creanța în cuantum de 15.000 euro, datorată de numitul F., în calitate de împrumutat, inculpatului A., în calitate de împrumutător, conform contractului de împrumut încheiat la notarul public N., la data de 27.11.2015, autentificat sub nr. x.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuieli judiciare legate de soluționarea apelului părții civile vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiunea de înșelăciune. Reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare (NCP, NCPP, NCC) was last modified: septembrie 20th, 2021 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter