Infracțiunea de evaziune fiscală. Arestarea şi predarea persoanei solicitate (NCPP, L. nr. 302/2004, L. nr. 241/2005)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 247/2020

L. nr. 302/2004: art. 58 alin. (2) lit. c), art. 84, art. 87 alin. (1) lit. a) – e), art. 97 alin. (2), art. 99 alin. (2), art. 114 alin. (1); L. nr. 241/2005: art. 9; NCPP: art. 275 alin. (2), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Prin Sesizarea nr. 1066/II-5/2020 din 27.03.2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare suedeze la 10.03.2020, față de persoana solicitată A., urmărită pentru săvârșirea infracțiunilor de criminalitate organizată privind contabilitatea, prevăzute în Capitolul 11, secțiunea 5, paragraful 2 din C. pen. suedez și Capitolul 11, secțiunea 5, paragraful 1 din C. pen. suedez.

Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de depistare și de aducere la cunoștință a emiterii de către autoritățile suedeze a unui mandat european de arestare, precum și a drepturilor din 26 martie 2020, Ordonanța nr. 47 din 26.03.2020 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2020 prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate A. pe 24 de ore începând cu data 26.03.2020, ora 14:12, până la 27.03.2020, ora 14:12, semnalarea introdusă la data de 12 martie 2020 de Biroul Sirene Național din Suedia, copia cazierului judiciar și a actelor de identitate, iar, ulterior, și mandatul european de arestare tradus în limba română.

Înalta Curte mai constată că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis la data de 10.03.2020, mandatul european de arestare de către autoritățile judiciare din Suedia – Autoritatea Suedeză pentru Infracțiuni Economice pentru săvârșirea a două infracțiuni de criminalitate organizată privind contabilitatea, prevăzute în capitolul 11, secțiunea 5, paragraful 2 din C. pen. suedez și capitolul 11, secțiunea 5, paragraful unu din C. pen. suedez.

La momentul prezentării sale în fața instanței, în prezența avocatului, persoana solicitată nu a avut obiecții privind identitatea, precizând că nu este de acord să fie predată autorităților judiciare din Suedia pentru a-și lămuri situația juridică (declarație 27.03.2020, Dosar nr. x/2020 al Curții de Apel București), solicitări menținute și cu ocazia audierii sale la data de 08.04.2020, în plus, menționând că va invoca motive opționale de refuz la predare și că dorește să beneficieze de regula specialității.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Suedia, a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea efectuării urmăririi penale, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

În virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia soluției dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speță cel din Suedia, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

În cadrul acestei proceduri, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz.

Astfel, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că infracțiunile pentru care s-a cerut predarea, respectiv de criminalitate organizată privind contabilitatea, își găsesc corespondent în legislația penală română, fiind reglementate și sancționate de dispozițiile referitoare la evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Contrar susținerilor apărării, Înalta Curte arată că forma de vinovăție cu care au fost săvârșite faptele reprezintă o chestiune de fond, care urmează a fi stabilită de autoritățile judiciare suedeze, după finalizarea cercetărilor penale care se efectuează în cauză și pentru desfășurarea cărora a fost emis mandatul european de arestare care face obiectul prezentei cauze. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, predarea este subordonată condiției ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracțiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.

Înalta Curte mai constată că, la dosar, s-a depus mandatul european de arestare, în original și copie tradusă în engleză și română, un exemplar al mandatului fiind înmânat și persoanei solicitate (în limba suedeză și engleză, așa cum rezultă din partea introductivă a Sentinței penale nr. 65/F din 08 aprilie 2020), precum și că acesta a fost emis în baza unei hotărâri de arestare dată în procedura de anchetă preliminară (corespondent, urmărire penală în dreptul român).

Totodată, se constată că situațiile prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) și nu motive obligatorii, astfel că instanța română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru aceasta. Astfel, aspectele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare (că nu se simte pregătită psihic să facă față procesului penal având în vedere că suferă de diferite afecțiuni psihice de aproximativ patru ani, că urmează în prezent un tratament medical, că are patru copii minori în îngrijire pe care îi crește singură întrucât e divorțată), nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de prevederile art. 99 din Legea nr. 302/2004, și, ca atare, criticile apărării cu privire la acest aspect nu pot fi primite.

Deși argumentele invocate de persoana solicitată privind declararea pandemiei de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, ar putea constitui o împrejurare specială în accepțiunea art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât posibila afectare a stării de sănătate a contestatoarei poate reprezenta o consecință gravă, nu poate fi admisă solicitarea de amânare a predării, conform art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, având în vedere că în Suedia nu a fost declarată stare de urgență, că nu au fost suspendate zborurile sau serviciile de transport internațional către Suedia (potrivit Ordonanței militare nr. 9 din 16.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în M. Of. nr. 321/16.04.2020 s-a prelungit măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici aerieni spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Turcia, Iran, Italia, Franța, Germania și din aceste țări către România), că zborurile directe Suedia – România sunt operate de compania C., că sunt suspendate doar zborurile dintre Suedia și Iran, că începând cu data de 17 martie 2020, toate intrările ne-necesare pe teritoriul Suediei au fost suspendate, pentru toți cetățenii străini care intră în Suedia dintr-o țară din afara Uniunii Europene (UE), Spațiului Economic European (SEE) și Elveției (potrivit situației prezentate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, actualizată la data de 21.04.2020), precum și că persoana solicitată este cetățean suedez.

Astfel, Înalta Curte apreciază că, prin punerea în executare a mandatului european de arestare, starea de sănătate a persoanei solicitate nu este pusă în pericol grav, în condițiile în care numărul de persoane infectate cu Covid 19 este în creștere în România, în București (localitatea în care domiciliază persoana solicitată) fiind înregistrate printre cele mai multe cazuri, motiv pentru care, raportat și la gravitatea acuzațiilor aduse contestatoarei, la momentul actual, interesul protejării bunei desfășurări a procesului penal este prioritar, cu atât mai mult cu cât persoana solicitată avea posibilitatea să se prezinte de bună voie în fața autorităților suedeze.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de art. 87 alin. (1) lit. a) – e) din Legea nr. 302/2004, nefiind constatată incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.

Cu privire la cererea de înlocuire a arestării preventive, Înalta Curte arată că opțiunea instanței pentru luarea acestei măsuri, a fost determinată de caracterul urgent și de necesitatea împiedicării sustragerii contestatoarei de la procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, întrucât există un risc real ca respectiva procedură să fie îngreunată în cazul lăsării sale în libertate, în condițiile în care persoana solicitată și-a exprima opoziția de a fi predată autorităților suedeze, împrejurare în care, se apreciază că persoana solicitată nu oferă garanții suficiente că nu va face demersuri în același sens sub o altă măsură mai ușoară cum este arestul la domiciliu ori controlul judiciar, având în vedere că s-a sustras inclusiv de la cercetarea penală desfășurată de acestea și s-a internat, în mod voluntar, la Spitalul Alexandru Obreja, la data de 03.03.2020 pentru a urma un tratament de dezalcoolizare, deși avea cunoștință de termenul stabilit de autoritățile judiciare suedeze pentru data de 04.03.2020,

Evaluând, totodată, împrejurările favorabile privind persoana contestatoarei (situație familială, copii minori, dintre care unii având o stare de sănătate fragilă determinată de afecțiunile de care suferă și vârstă fragedă), Înalta Curte arată că acestea nu pot fi privite singular, ci doar în contextul elementelor ce relevă natura și gravitatea infracțiunilor presupus săvârșite de acesta, astfel cum au fost expuse anterior.

În consecință, Înalta Curtea apreciază că se justifică menținerea măsurii arestării preventive în vederea predării, aceasta fiind necesară și proporțională scopului urmărit, în vederea bunei desfășurări a procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare și pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la această procedură, măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar nefiind suficientă, față de circumstanțele concrete ale cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 65/F din 08 aprilie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și, întrucât aceasta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 253 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției, iar cel al interpretului de limba engleză din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sursa informației: www.scj.ro.