Infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă (NCPP, NCP)

29 mai 2020
Vizualizari: 1440
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 34/RC/2020

NCPP: art. 275 alin. (2), art. 433, art. 438 alin. (1) pct. 7, art. 439 alin. (1) pct. 7, art. 448 alin. (1) pct. 1; NCP: art. 48, art. 292

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurenta A. și-a întemeiat cererea pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esență, că fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa, raportat la descrierea din actul de sesizare, cât și la modalitățile reținute de instanțele inferioare, nu se regăsește în conținutul legal al infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, lipsind cerințele esențiale pentru întregirea laturii obiective.

S-a mai arătat că, deși în rechizitoriu, se rețin două infracțiuni de complicitate la cumpărare de influență presupus a fi comise în concurs real, judecătorul fondului s-a pronunțat doar cu privire la o singură infracțiune, dispunând condamnarea sa la o singură pedeapsă de 2 ani închisoare, fără a se preciza pentru care dintre acestea s-a pronunțat respectiva soluție, iar instanța de control judiciar a constatat că sentința atacată conține erori grave și evidente, astfel încât, raportat la principiul neagravării situației în propria cale de atac, eroarea profită inculpatei, și în lipsa apelului parchetului, aceasta rămâne să fie condamnată pentru o singură infracțiune, neputându-se trimite cauza spre rejudecare.

De asemenea, s-a mai susținut că, în cuprinsul rechizitoriului sau al hotărârilor judecătorești, nu este nominalizat funcționarul public care urma să fie determinat, de către traficantul de influență, ca să nu își îndeplinească îndatoririle de serviciu, că nu se face referire la instituția publică sau altă persoană juridică din care ar face parte funcționarul care ar fi avut competența de a efectua sau a nu efectua actul, că, din nicio probă administrată în cauză, nu rezultă că ar fi cunoscut ce acte le lipseau persoanelor care doreau să tranziteze frontiera și în ce mod se procurau aceste documente sau că ar fi avut cunoștință ori să fi acceptat că martorul D. ar putea să-și trafice influența față de vreun polițist de frontieră ori că martorul C. ar putea să cumpere influența lui D., neexistând, astfel, legătura subiectivă dintre inculpată și cumpărătorul de influență, condiție obligatorie pentru existența complicității.

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Astfel, în speță, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanța de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., constând, în esență, în ajutorul dat de către A. persoanelor H. și B., pentru ca acestea să treacă frontiera de stat a României, fără documente legale de călătorie, de a da bani sau alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să nu îndeplinească îndatoririle de serviciu.

Or, prin criticile formulate de A. referitoare la nenominalizarea funcționarul public pe care traficantul de influență urma să-l determine să nu își îndeplinească îndatoririle de serviciu, neindicarea instituției publice sau altei persoane juridice din care făcea parte respectivul funcționar, la împrejurarea că nu a cunoscut actele ce le lipseau persoanelor care doreau să tranziteze frontiera și modalitatea de procurare a acestora sau referitoare la inexistența legăturii subiective dintre inculpată și cumpărătorul de influență, condiție obligatorie pentru existența complicității – în condițiile în care din probele administrate nu rezultă că ar fi avut cunoștință sau ar fi acceptat că martorul D. ar putea să-și trafice influența față de vreun polițist de frontieră ori că martorul C. ar putea să cumpere influența lui D., circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, încercând să se dovedească că recurenta nu este vinovată de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnată, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.

Altfel spus, prin susținerile formulate pe calea recursului în casație, inculpata critică, în esență, împrejurările faptice care au condus la reținerea vinovăției sale, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Față de cele anterior menționate, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, fapta inculpatei pentru care s-a pronunțat soluția de condamnare fiind prevăzută de legea penală și constituind complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 C. pen.

Totodată nu pot fi primite nici criticile referitoare la faptul că, deși în rechizitoriu, se rețin două infracțiuni de complicitate la cumpărare de influență presupus a fi comise în concurs real, judecătorul fondului s-a pronunțat doar cu privire la o singură infracțiune, dispunând condamnarea la o singură pedeapsă fără a preciza pentru care dintre acestea s-a pronunțat respectiva soluție, iar instanța de control judiciar a constatat că, deși sentința atacată conține erori grave și evidente, nu se poate trimite cauza spre rejudecare, întrucât, în lipsa apelului parchetului, s-ar încălca principiul non reformatio in pejus, având în vedere, pe de o parte, că acestea nu se încadrează în temeiul de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.], care, așa cum s-a arătat anterior, vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, iar, pe de altă parte, această situație, deși reală, este exclusă din sfera de cenzură în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. întrucât fapta pentru care a fost condamnată A. este prevăzută de legea penală, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul în casație formulat împotriva Deciziei penale nr. 391/A din 11 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016 și să oblige recurenta, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât se află în culpă procesuală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență (NCPP, NCP) was last modified: mai 27th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.