Infracțiune de trafic de influență în formă continuată. Inculpatul are calitatea de prim-procuror. Recurs (VCP, NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 9/RC/2018

 VCP: art. 41 alin. (2), art. 291; NCP: art. 5, art. 257; NCPP: art. 433, art. 438 alin. (1) pct. 7, art. 439, art. 447, art. 448 alin. (1) pct. 1; Legea nr. 78/2000: art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3)

Prin Decizia nr. 915 din 29 septembrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii nr. 48/RC din 15 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/1/2015.

A anulat încheierea atacată și a dispus rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A.

A trimis la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuent, în cuantum de 65 lei, s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

Dosarul a fost înregistrat la secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit repartizării aleatorii, sub nr. x/1/2017, la data de 18 octombrie 2017.

În cauză, a fost stabilit, ca prim termen data de 9 noiembrie 2017, pentru discutarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație.

Prin încheierea din ședința camerei de consiliu din data de 9 noiembrie 2017,a fost amânată cauza și s-a acordat termen de judecată la data de 7 decembrie 2017 pentru îndeplinirea procedurii prevăzută de dispozițiile art. 439 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 7 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., s-a desființat Decizia penală nr. 213/A din data de 9 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în Dosarul nr. x/42/2011* și, s-a dispus trimiterea cauzei în vederea soluționării pe fond a recursului în casație.

Prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casație formulat, inculpatul A., prin apărător, a indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că instanța a dispus condamnarea sa pentru o faptă care nu era prevăzută nici de legea penală în vigoare la momentul comiterii acesteia și nici de legea nouă, activă la momentul soluționării apelului. În acest sens, a arătat că, pentru a se dispune condamnarea, fapta analizată în concret trebuie să întrunească toate elementele constitutive ale infracțiunii, astfel cum sunt ele prevăzute de norma de incriminare, ceea ce nu este cazul în speță. Or, în cauză nu este îndeplinită cerința, prevăzută de textul ce incriminează infracțiunea de trafic de influență, pentru ca vânzătorul să promită că îl va determina pe funcționarul public vizat să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, în mod greșit instanța de apel apreciind că promisiunea nu trebuie obligatoriu să îmbrace o formă expresă, neechivocă.

Înalta Curte reține că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În același sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu – zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Așa cum s-a arătat anterior, Înalta Curte apreciază că textul care incriminează în NCP (art. 291 C. pen.) fapta vânzătorului, traficantului de influență nu prevede condiții noi, inexistente în textul art. 257 C. pen. ant., ci are menirea de a înlătura, pe viitor, reiterarea unei jurisprudențe anterioare minoritară legată de criteriile de delimitare dintre infracțiunea „trafic de influență” și infracțiunea „înșelăciunea”, criterii de delimitare care au format, de altfel, obiect de interes jurisprudențial (în acest sens, Decizia nr. 35 din 7 mai 2007, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii).

Textul art. 291 C. pen. actual reia, într-un limbaj mai clar și explicit, prevederile cuprinse anterior în art. 257 C. pen.

Înalta Curte reține că, în cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. (1969) raportat la art. 5, art. 6, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și cu aplicarea art. 5 C. pen.

Evaluând coroborat întreg materialul probator, în urma unei ample analize (prezentată mai sus) instanța de apel a reținut în mod corect că, fapta inculpatului A., care în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă Curte de Apel, în perioada 2007 – 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit de la inculpatul B., administrator al SC F. SRL cu sediul în municipiul Rm. Vâlcea, în două rânduri, bunuri electronice și electrocasnice în valoare de 5.215,70 lei, care au fost facturate și plătite de această societate comercială, și, în patru rânduri, a primit de la același inculpat servicii constând în executarea unor lucrări (materiale și manopera aferentă) la imobilele proprietatea sa sau la imobilul proprietatea fiicei sale, numita S.S., în valoare totală de 11.288,53 lei, lucrări executate de SC F. SRL, fără să fie facturate și plătite, inculpatul A., având influență reală sau lăsând să se înțeleagă că are influentă asupra organelor politiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție județean Vâlcea, asupra procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât și a procurorilor de la parchetele arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru ca dosarele în care se efectuau cercetări față de inculpatul B. și față de salariați ai SC F. SRL, cât și dosarele formate ca urmare a plângerilor inculpatului B. sau a persoanelor apropiate acestuia, să primească soluții favorabile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 257 C. pen. ant. rap. la art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. ant.

Astfel, potrivit doctrinei juridice, „Elementul material constă în acțiunea de traficare a influenței de către o persoană (care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar), acțiune care se poate realiza prin primirea sau pretinderea unei sume de bani sau a altor foloase, sau prin acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, ori acceptarea de daruri pentru a determina pe acel funcționar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu interesează dacă intervenția pe lângă funcționar s-a produs sau nu, nici dacă prin intervenție (reală sau presupusă) se urmărește determinarea unei acțiuni licite . sau a unei acțiuni ilicite . ori determinarea unei inacțiuni licite sau a unei inacțiuni ilicite; dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influență privește scopul urmărit de infractor nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acțiunii de traficare a influenței reale ori presupuse.

Pentru existența elementului material, și deci al infracțiunii de trafic de influență, nu este necesar ca, ulterior, acesta să fi fost urmat de executare, adică de satisfacerea pretenției sau de respectarea promisiunii. De asemenea, nu este necesar ca actul ce intră în atribuțiile funcționarului să fi fost ori nu efectuat; este suficient că s-au primit ori pretins foloase sau că s-au acceptat promisiuni de foloase în vederea determinării funcționarului. Este indiferent faptul că inițiativa aparține traficatului sau persoanei interesate ca influența să fie exercitată.

Ca atare, în raport cu toate considerentele anterioare, instanța de apel a constatat că, în cauză, atât din perspectiva laturii obiective, cât și a laturii subiective, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen. ant. rap. la art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. ant.

În acest sens, Înalta Curte observă în acord cu instanța de apel, că inculpatul în calitate de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă Curte de Apel, în perioada 2007-2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit de la inculpatul B., administrator al SC F. SRL cu sediul în municipiul Rm. Vâlcea, în două rânduri, bunuri electronice și electrocasnice în valoare de 5.215,70 lei, care au fost facturate și plătite de această societate comercială, și, în patru rânduri, a primit de la același inculpat servicii constând în executarea unor lucrări (materiale și manopera aferentă) la imobilele proprietatea sa sau la imobilul proprietatea fiicei sale, numita S.S., în valoare totală de 11.288,53 lei, lucrări executate de SC F. SRL, fără să fie facturate și plătite, inculpatul A., având influență reală sau lăsând să se înțeleagă că are influentă asupra organelor politiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție județean Vâlcea, asupra procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât și a procurorilor de la parchetele arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru ca dosarele în care se efectuau cercetări față de inculpatul B. și față de salariați ai SC F. SRL, cât și dosarele formate ca urmare a plângerilor inculpatului B. sau a persoanelor apropiate acestuia, să primească soluții favorabile, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 257 C. pen. ant. rap. la art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. ant.

Așadar, primirea repetată de către inculpatul prim-procuror A. a bunurilor, materialelor și manoperei aferente menționate în rechizitoriu, cu valori mari, a fost de natură a fi „interpretată” de inculpatul B. ca o veritabilă „promisiune” de influențare a funcționarilor publici aflați în coordonarea, subordonarea prim-procurorului A., în sensul art. 291 C. pen. actual; sub acest aspect, se apreciază că este neîntemeiată cererea apărării de a se constata că noua lege penală este mai favorabilă deoarece ar introduce o condiție în plus față de legea penală anterioară.

Indiferent dacă se examinează textele C. pen. anterior sau ale NCP, de esența traficului de influență este, în mod generic, o „promisiune” a vânzătorului de influență de influențare a funcționarului care urmează a îndeplini actul ce interesează cumpărătorul de influență (acest aspect, al „promisiunii”, fiind examinat în doctrină încă de la intrarea în vigoare a C. pen. anterior).

Înalta Curte conchide că rolul instanței de casație nu este unul strict formal, de verificare a considerentelor deciziei penale, ci în baza demersului analitic, instanța de casație verifică, în drept, dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În cadrul acestui demers, nu poate fi reevaluat materialul probator și să se stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în decizia penală, ci se verifică, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, iar, această verificare nu presupune o schimbare a situației de fapt.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 213/A din data de 9 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2011*.

Va obliga recurentul – inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul – inculpat A., precum și pentru intimatul – inculpat B., în cuantum de câte 90 lei, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata – inculpată C., în cuantum de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.