Infracțiune de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat cu caracter transnațional. Aplicarea retroactivă a deciziilor Curții Constituționale. Competența de realizare a punerii în executare a mandatelor de interceptare (VCPP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (Complet de 5 judecători) nr. 70/2017

VCPP: art. 91^1, art. 91^2; NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 142 alin. (1)și (2), art. 453 alin. (1) lit. f); Legea nr. 47/1992: art. 11 alin. (3) teza a III-a, art. 29; Constituția României: art. 147 alin. (4)

În ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 11 alin. (3) teza a III-a din Legea nr. 47/1992.

În cadrul apelului formulat, apelantul revizuent A. a invocat excepția neconstituționalității dispozițiilor arătate anterior, susținând că redactarea acestor texte îl împiedică pe apelantul revizuent să formuleze cerere de revizuire și să solicite retractarea, pe această cale, a hotărârii definitive pronunțate de către instanța de condamnare.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când „hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională, ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate”.

Totodată, art. 11 alin. (3) teza a III-a din Legea nr. 47/1992 stabilește că deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească, cumulativ, cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește două din cele patru condiții anterior menționate, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv, excepția a fost invocată de apelantul revizuent în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare.

Referitor la cea de a treia condiție, ca textul criticat pentru neconstituționalitate să nu fi fost constatat ca neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, instanța de control judiciar constată că prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în M. Of. nr. 185/11.03.2016, cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în acest text, care nu limitează cazul de revizuire la cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.

În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la data publicării în M. Of. al României a unei decizii a Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau o ordonanță a Guvernului și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate având același obiect, acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauzele au fost definitiv și irevocabil soluționate. S-a mai reținut că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumția de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul și care, între timp, a dobândit autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, s-a constatat că incidența deciziei de admitere pronunțată de instanța de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții Constituționale, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, conform cărora deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

De asemenea, s-a apreciat că un asemenea efect ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat ce caracterizează hotărârile judecătorești definitive.

Ca atare, instanța de control judiciar apreciază că cea de-a treia condiție de admisibilitate impusă de textul art. 29 din Legea nr. 147/1992 nu este îndeplinită în cauză, deoarece textul criticat de către revizuent a mai făcut obiectul analizei Curții Constituționale, sub același aspecte ca cele invocate de către revizuent în cererea sa de sesizare, astfel că solicitarea acestuia nu este admisibilă, nefiind aptă de a crea obligația trimiterii cererii de sesizare formulate la instanța de contencios constituțional.

În același context, cu referire la cea de a patra condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 147/1992, respectiv legătura dispozițiilor criticate pentru neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, Completul de 5 Judecători apreciază că o astfel de legătură nu există în speță.

Condiția legăturii cu cauza se analizează concret, în funcție de cererile formulate de către apelantul revizuent și de influența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.

Or, din lecturarea Deciziei nr. 51 din data de 16 februarie 2016, invocată de către apelantul revizuent, reiese că obiectul analizei Curții Constituționale l-a constituit sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., pe când interceptările și înregistrările reclamate de revizuent ca nefiind nelegale au fost dispuse în temeiul art. 91^1 și următoarele C. proc. pen. anterior. Aceste din urmă texte legale, pe de o parte, nu mai sunt în vigoare și, pe de altă parte, nu intră sub incidența efectelor deciziei Curții Constituționale menționate.

În consecință, nici sub aspectul legăturii cu cauza, dispozițiile criticate de revizuent nu sunt apte să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Cât privește critica revizuentului legată de neconstituționalitatea dispozițiilor art. 11 alin. (3) teza a III-a din Legea nr. 47/1992, instanța de control judiciar constată că acest text reia, întru totul, textul art. 147 alin. (4) din Constituția României („Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”), astfel că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a textului arătat nu este admisibilă, deoarece revizuentul nu formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege indicat, ci, în realitate, contrar textului criticat, acesta urmărește să obțină aplicarea retroactivă a deciziilor Curții Constituționale, inclusiv pentru perioada anterioară publicării deciziilor în M. Of.

În acest mod, revizuentul tinde, în mod nepermis, la modificarea nu doar a dispozițiilor art. 11 alin. (3) teza a III-a din Legea nr. 47/1992, dar și a textului art. 147 alin. (4) din Constituție, care stabilește principiul constituțional al neretroactivității deciziilor instanței de contencios constituțional și care, în mod evident, nu poate constitui obiectul unui examen de constituționalitate.

În concluzie, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 11 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, formulată de apelantul revizuent A..

În ce privește apelul formulat de revizuent împotriva Sentinței penale nr. 1070 din data de 6 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016.

Se reține că, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea formulată de apelantul revizuent impune, cu necesitate, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în M. Of., ulterior rămânerii definitive a hotărârii; excepția de neconstituționalitate să îndeplinească exigențele de formă și să fie supusă dezbaterii în dosarul penal; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională și consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă.

Instanța de control judiciar reține că, ulterior rămânerii definitive (pe 27 ianuarie 2015) a hotărârii a cărei revizuire se solicită în cauză, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 51, publicată în M. Of. nr. 190 din data de 14 martie 2016 și a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. – sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” – invocată într-o altă cauză penală (dosarul nr. x/3/2011* al Tribunalului București, secția I penală).

Ca atare, primele două condiții din cele anterior enumerate sunt îndeplinite în cauză.

Suplimentar, se constată că prin hotărârea a căror revizuire se solicită, astfel cum a fost modificată în apel, apelantul revizuent a fost condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

Cu toate acestea, Completul de 5 Judecători constată că în cauză nu sunt întrunite restul condițiilor impuse de textul art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Contrar cerințelor impuse de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen., la care se referă Decizia nr. 51 din data de 16 februarie 2016, nu a fost supusă dezbaterii nici în dosarul penal nr. x/1/2009 în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 1081 din data de 3 decembrie 2013, nici în dosarul nr. x/1/2015, în care s-a pronunțat Decizia nr. 11 din 27 ianuarie 2015.

Dimpotrivă, apelantul revizuent a arătat, chiar în cadrul motivelor de apel formulate, că în cauza în care a fost condamnat a invocat nelegalitatea interceptărilor realizate de către Serviciul Român de Informații și a notelor de redare a convorbirilor interceptate, probe obținute în cadrul legal conferit de textul art. 91^1 și următoarele C. proc. pen. anterior.

Deși apelantul revizuent susține că dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen. au preluat soluția legislativă prevăzută de art. 91^1 și art. 91^2 C. proc. pen. anterior, Completul de 5 Judecători menține drept corectă concluzia primei instanțe, care a arătat că în cadrul Deciziei nr. 51 din data de 16 februarie 2016 a Curții Constituționale, analiza acestei instanțe a vizat posibilitatea punerii în executare a măsurilor de supraveghere de către „alte organe specializate ale statului”, prevăzută de art. 142 alin. (1) C. proc. pen., pe când, dispozițiile art. 91^2 alin. (1) teza I C. proc. pen. anterior nu prevedeau o atare posibilitate, astfel că punerea în executare a mandatelor de interceptare putea fi realizată, exclusiv, de către procuror sau de către organele de cercetare penală, din dispoziția procurorului.

Ca atare, întrucât nu există similitudine între prevederile legale considerate nelegale de către revizuent și cele declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016, rezultă că în speță nu este îndeplinită condiția ca excepția de neconstituționalitate să fi fost supusă dezbaterii în dosarul penal în care a fost pronunțată soluția a cărei revizuire se solicită, cu atât mai mult cu cât excepția analizată prin decizia arătată se referă la prevederi legale din Noul C. proc. pen., care nu erau incidente la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a revizuentului.

Pentru aceleași considerente, în cauză nu este îndeplinită nici condiția ca hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 referitoare la măsurile de supraveghere tehnică dispuse în baza art. 142 C. proc. pen. neputând fi extinse asupra dispozițiilor art. 91^1 și următoarele C. proc. pen. anterior, în temeiul cărora au fost dispuse interceptările realizate de către Serviciul Român de Informații și au fost întocmite notele de redare a convorbirilor interceptate.

Prin urmare, nici cererea apelantului de suspendare a cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate nu poate fi primită.

În consecință, în temeiul considerentelor anterior expuse, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuent împotriva Sentinței penale nr. 1070 din data de 6 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 65 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Astfel, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 11 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, formulată de apelantul revizuent A..

De asemenea, a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuent împotriva Sentinței penale nr. 1070 din data de 6 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/1/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelantul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent A., în sumă de 65 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.