Încălcarea formelor procedurale. Dreptul comun în materia actelor de procedură care vizează o singură ipoteză de nulitate (NCPC, NCC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1500/2018

NCPC: art. 174, art. 430, art. 431, art. 488 pct. 5, art. 496 alin. (1); NCC: art. 977, art. 982

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva celor două motive de casare invocate, prin memoriul de recurs, s-a susținut, în esență, că instanța de apel ar fi încălcat prevederile art. 430 și 431 C. proc. civ., prin ignorarea criticilor împotriva dezlegării date de prima instanță pe motivul existenței unei autorități de lucru judecat provizorii și că ar fi încălcat și dispozițiile art. 977 și 982 C. civ., neținând cont de regulile de interpretare a actelor juridice, realizând o confuzie cu privire la cele două manifestări de voință din cuprinsul Minutei, ce ar fi, în opinia sa, apte de a primi soluții diferite, fără a fi atinsă în vreun fel puterea de lucru judecat a celor statuate în cauza x/2014.

Referitor la criticile ce vizează autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1375 din 28.09.2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă se cuvine a fi precizat că prin decizia nr. 949 din 24.05.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul formulat de A. S.R.L.

Așadar, în prezenta cauză, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 430-431 C. proc. civ.

Autoritatea de lucru judecat astfel cum a fost consacrată prin dispozițiile art. 430 C. proc. civ. statuează la alin. (2) al aceluiași articol că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Prin noua reglementare a autorității de lucru judecat noul C. proc. civ. prevede în mod expres că autoritatea de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului, cât și asupra considerentelor pe care se sprijină.

Totodată, art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat; ea fiind la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, în acest caz nefiind necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv și considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

Așa fiind, având în vedere dispozițiile legale evocate, analiza instanței de apel se impunea a se face inclusiv din perspectiva considerentelor hotărârii pronunțate într-un alt litigiu între părți, prin raportare și la dispozițiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ. care consacră autoritatea de lucru judecat provizorie, atunci când hotărârea este supusă apelului sau recursului și ea funcționează până la expirarea termenului de apel sau recurs, după caz, pentru ipoteza în care, deși supusă apelului sau recursului, calea de atac nu a fost exercitată, ori până la respingerea acestor căi de atac, atunci când s-a făcut uz de ele.

În strânsă legătură cu cele reținute anterior, critica referitoare la faptul că instanța nu a ținut cont de regulile de interpretare a actelor juridice realizând o confuzie cu privire la cele două manifestări de voință din cuprinsul Minutei, în acest fel, încălcând dispozițiile art. 977 și art. 982 C. civ. se constată de asemenea a fi nefondată.

Astfel, Curtea de Apel București a reținut prin decizia civilă nr. 1375/28.09.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014, decizie menținută de Înalta Curte, în ceea ce privește critica formulată de reclamantă în sensul că minuta nr. x din 28.10.2011 ar fi fost condiționată de îndeplinirea ulterioară a două condiții, respectiv: chestiunile vizate de Minută să fie cuprinse într-un act adițional semnat de părți și emis în baza unei hotărâri a CGMB, iar acest act adițional să fi fost încheiat cel târziu la data de 10.12.2012, că este nefondată, întrucât se nesocotesc efectele acordului de voință încheiat între părți prin minuta sus-arătată, care a fost recunoscută și semnată de reclamantă.

Totodată, s-a reținut că Minuta nr. x/28.10.2011 este un act juridic bilateral, un acord expres de voință a părților semnatare, prin care recurenta s-a obligat să restituie Municipiului București sumele achitate de acesta cu titlu de TVA. Părțile s-au pus expres de acord, chiar prin Minută, asupra existenței dreptului Municipiului București la restituirea unei sume egale cu contravaloarea TVA și a obligației recurentei A. de a restitui municipalității suma plătită de aceasta cu acest titlu în perioada decembrie 2009- august 2011, Minuta constituind astfel legea părților cu privire la chestiunile agreate și legând părțile conform principiului forței obligatorii a actelor juridice.

În aceste condiții, s-au constatat a fi nefondate susținerile recurentei – reclamante conform cărora dreptul de creanță al Municipiului București ar fi fost afectat de o condiție suspensivă, respectiv încheierea unui act adițional la Contractul nr. x/11.12.2009.

Totodată, Înalta Curte a confirmat argumentarea făcută de instanța de apel, când a analizat existența unei modalități a actului juridic, stabilindu-se că este vorba despre un termen suspensiv, iar nu despre o condiție suspensivă, prin raportare la modalitatea de restituire de către reclamantă a sumelor având în vedere convenția expresă a părților, restituirea TVA urmând a se face eșalonat, în tranșe trimestriale negociate, însă părțile nu urmau a negocia toate condițiile de derulare a raportului contractual, ci erau supuse negocierii doar tranșele și datele plății în mod eșalonat. Pe cale de consecință, pentru considerentele prezentate, reținând că nu se confirmă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.