Hotărârea CEDO din 16 noiembrie 2021 în cauza T. împotriva României (Cererea nr. 19.146/18)

7 iul. 2022
3.099 views

Hotărârea CEDO din 16 noiembrie 2021 în cauza T. împotriva României (Cererea nr. 19.146/18)

Cadrul juridic relevant

– art. 18^1, art. 91, art. 322 din Codul penal;

– art. 341 din Codul de procedură penală.

 

În M. Of. nr. 673 din 6 iulie 2022 s-a publicat Hotărârea CEDO din 16 noiembrie 2021 în cauza T. împotriva României.

Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri.

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție

31. Reclamanții consideră că nu a fost desfășurată o anchetă efectivă cu privire la violențele pe care le-au suferit la 5 mai 2013 (…).

A. Cu privire la admisibilitate

32. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenție, Curtea îl declară admisibil.

B. Cu privire la fond

33. Reclamanții consideră că ancheta a fost superficială. Aceștia afirmă că nu au fost asociați la anchetă și că nu au avut acces la dosar.

34. Pe baza concluziilor autorităților interne, Guvernul afirmă că, în opinia sa, ancheta a fost completă. Indică, în acest sens, faptul că a permis să se stabilească participarea reclamanților la o încăierare pentru care erau parțial răspunzători.

(…)

36. În speță, constată de la bun început că reclamanții au prezentat ulterior faptelor leziunile care au fost constatate de medici și care au condus la întocmirea de certificate medicale (supra, pct. 6-9). Având în vedere leziunile corporale care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale (supra, pct. 7, 8 și 9), Curtea consideră că atingerea dovedită adusă integrității lor corporale este suficientă pentru a atinge pragul de gravitate necesar pentru a intra în domeniul de aplicare al art. 3 din Convenție.

37. Observă, de asemenea, că reclamanții au formulat o plângere penală în care s-au constituit părți civile pentru a obține despăgubiri pentru astfel de violențe (supra, pct. 14).

38. Cu toate acestea, constată că nu a fost inițiată nicio anchetă având ca subiect aceste violențe: singurele anchete care au fost efectuate priveau pretinsul furt cu violență al bijuteriilor celei de-a doua reclamante (supra, pct. 17).

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

39. În special, autoritățile de anchetă nu au încercat să identifice persoanele care i-au vătămat pe reclamanți sau să stabilească circumstanțele exacte în care au fost vătămați reclamanții.

40. De asemenea, Curtea observă că, după reîncadrarea juridică a faptelor la 30 mai 2016 (supra, pct. 22), nu a mai avut loc nicio anchetă, iar parchetul a pronunțat în cele din urmă, la 14 iunie 2017, clasarea (supra, pct. 23). În plus, reclamanții nu au fost asociați în anchetă, întrucât parchetul a refuzat să îi lase să ia cunoștință despre înscrisurile aflate la dosar (supra, pct. 25).

41. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că modul în care s-a desfășurat procedura penală în speță nu a fost conform cu cerințele art. 3.

42. Prin urmare, a fost încălcat art. 3 din Convenție.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenție

A. Cu privire la admisibilitate

44. Guvernul susține că, pe de o parte, reclamanții ar fi putut contesta Încheierea pronunțată la 15 noiembrie 2017 de judecătorul de cameră preliminară și, pe de altă parte, amenda administrativă care le-a fost aplicată nu intră în sfera penală.

45. Reclamanții răspund la aceste argumente că încheierea judecătorului de cameră preliminară era definitivă și că, având în vedere jurisprudența Curții, amenda administrativă trebuie analizată ca fiind o sancțiune cu caracter penal.

46. Curtea constată că, în conformitate cu art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, încheierea judecătorului de cameră preliminară sesizat cu o cale de atac împotriva unei soluții de clasare a parchetului este definitivă (supra, pct. 30).

(…)

50. În speță, constată că, potrivit art. 322 din Codul penal, reclamanții erau expuși riscului de a primi o pedeapsă cu închisoarea pentru participarea la o încăierare (supra, pct. 28). Observă, de asemenea, că amenda în litigiu a fost dispusă în temeiul unei norme de drept enunțate în Codul penal (supra, pct. 29). Scopul acestei norme este de a asigura ordinea publică prin sancționarea încăierărilor. Ca atare, se adresează tuturor cetățenilor, nu unui grup specific cu un statut special.

51. Pe de altă parte, amenda aplicată reclamanților nu urmărea repararea pecuniară a unui prejudiciu, ci urmărea, în esență, un obiectiv disuasiv și punitiv.

52. Prin urmare, Curtea consideră că amenda prezintă un caracter punitiv specific sancțiunilor penale.

53. Prin urmare, art. 6 din Convenție este aplicabil în speță sub aspectul său penal.

54. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate în sensul art. 35 din Convenție, Curtea îl declarată admisibil.

B. Cu privire la fond

55. Reclamanții se plâng că nu au beneficiat de un proces echitabil. Susțin că li s-a aplicat o amendă pe baza unui dosar la care nu au avut acces (supra, pct. 25), că judecătorul de cameră preliminară nu a ținut seama de argumentele lor și le-a respins plângerea fără a-i asculta în persoană (supra, pct. 28).

(…)

59. În speță, întinderea puterilor judecătorului de cameră preliminară, în calitate de instanță de control a unei ordonanțe de clasare fără trimitere în judecată, este definită la art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală (supra, pct. 30). În conformitate cu acest articol, persoana în cauză poate contesta ordonanța de clasare în fața judecătorului de cameră preliminară. Acesta din urmă este chemat să examineze cauza în fapt și în drept. Astfel, poate confirma sau infirma soluția parchetului sau, mai mult, poate modifica temeiul de drept al acesteia (supra, pct. 30).

60. Prin urmare, Curtea consideră că, atunci când examinează legalitatea și temeinicia soluției parchetului, judecătorul de cameră preliminară se pronunță cu privire la aspectul vinovăției sau nevinovăției justițiabilului în cauză.

61. Revenind la faptele din speță, observă că reclamanții au contestat în fața judecătorului de cameră preliminară temeinicia ordonanței parchetului prin care fuseseră condamnați la plata unei amenzi pentru participarea la o încăierare (supra, pct. 24). Aceștia au pus la îndoială credibilitatea mai multor martori pe ale căror declarații se întemeiase ordonanța parchetului (supra, pct. 27). În plus, au susținut că ancheta fusese superficială și sau plâns de refuzul parchetului de a le permite accesul la înscrisurile aflate la dosar (supra, pct. 26 și 27).

62. Judecătorul de cameră preliminară a constatat că concluzia parchetului era conformă cu actele și lucrările dosarului (supra, pct. 28) și a respins plângerea reclamanților fără a răspunde la niciunul dintre argumentele lor și fără a asculta măcar părțile în cauză (supra, pct. 28).

63. Curtea consideră că, procedând astfel, judecătorul respectiv, care s-a pronunțat în ultimă instanță cu privire la acuzația de participare la o încăierare și a confirmat sancțiunea aplicată reclamanților, le-a limitat în mod semnificativ dreptul la apărare.

64. În consecință, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

(…)

75. În speță, ținând seama de documentele de care dispune, Curtea consideră rezonabilă suma de 2.600 EUR pentru toate cheltuielile, plus orice sumă datorată cu titlu de impozit, și o acordă reclamanților.

76. În sfârșit, consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

Hotărârea Curții

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăște că a fost încălcat art. 3 din Convenție;

3. hotărăște că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție;

4. hotărăște:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 10.000 EUR (zece mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii) 2.600 EUR (două mii șase sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere”.

Hotărârea CEDO din 16 noiembrie 2021 în cauza T. împotriva României (Cererea nr. 19.146/18) was last modified: iulie 7th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.