Excepție de neconstituționalitate. Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal (NCPP, Constituția României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 459/A/2016

NCPP: art. 103 alin. (2), art. 340, art. 275 alin. (2), art. 421 alin. (1) lit. b); Constituția României: art. 23 alin. (1)¹, art. 2 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și alin. (2), art. 73 alin. (3) lit. h), art. 52 alin. (3), art. 53, art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (2) și (5), art. 146 lit. d); Legea nr. 47/1992: art. 29

Pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, instanța constată că excepția a fost invocată de petenta SC B. SRL Timișoara într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, iar aceasta vizează neconstituționalitatea unui articol C. proc. pen. (art. 103 alin. (2) C. proc. pen.), fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens și Decizia nr. 3991 din 9 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție secția penală).

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că, prin excepția de neconstituționalitate formulată, petentul a apreciat că dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. pen. sunt neconstituționale, întrucât contravin prevederilor art. 23 alin. (1)¹, art. 2 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și alin. (2), art. 73 alin. (3) lit. h), art. 52 alin. (3), art. 53, art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (2) și (5) din Constituția României.

Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Simpla invocare a neconstituționalității dispozițiilor din legi sau ordonanțe nu este adecvată atâta timp cât apelantul s-a raportat doar formal la prevederile din Constituție, fără a argumenta în ce constă legătura textelor în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale.

În concret, apelantul susține că sintagma „dincolo de orice îndoială” din cuprinsul art. 103 alin. (2) C. proc. pen. este neconstituțională, întrucât legiuitorul nu s-a exprimat clar și a nuanțat această îndoială, numind-o „rezonabilă”, iar dacă textul s-ar fi limitat la formularea „dincolo de orice îndoială” ar fi fost suficient de clar. Utilizarea sintagmei „îndoială rezonabilă” nu poate fi înțeleasă în contextul exigențelor deosebite ale unui proces corect, decât ca o cerință suplimentară impusă de legiuitor.

Instanța reține că neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată, ci doar s-a făcut o trimitere generică la dispozițiile constituționale, respectiv art. 23 alin. (1)¹, art. 2 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și alin. (2), art. 73 alin. (3) lit. h), art. 52 alin. (3), art. 53, art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (2) și (5) din Constituția României.

Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură directă cu soluționarea plângerii împotriva ordonanței de clasare dispusă în cauză.

Pronunțarea soluției de clasare nu a avut ca temei juridic dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. pen., procurorul nefăcând aplicarea principiului in dubio pro reo, respectiv nu a constatat că există îndoieli cu privire la vinovăția persoanelor cercetate, ci, dimpotrivă, a reținut că faptele, astfel cum au fost descrise de către petent, nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

De altfel, nici petentul, prin plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 340 C. proc. pen., nu critică modul de interpretare a materialului probator, ci faptul că procurorul nu a administrat probe în cauză („procurorul nu a procedat la audierea unor martori sau a făptuitorilor pentru aflarea adevărului”).

În concluzie, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (2) C. proc. pen. este inadmisibilă.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de petenta SC B. SRL Timișoara împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Încheierii nr. x/PI din 06 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/59/2016.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată apelanta la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.