Evaluarea naturii abuzive a clauzelor contractuale. Admiterea recursului și casarea în parte a deciziei recurate (NCPC, L. nr. 193/2000)

26 oct. 2020
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
529 views

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 536/2020

L. nr. 193/2000: art. 4 alin. (1); NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8

Conferința națională de Drept Penal al Afacerilor, ediția a VIII-a, ON-LINE

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000: „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”. Art. 4 alin. (6) din aceeași lege dispune: „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj inteligent”.

Controlul unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la preț ca parte a obiectului contractului, este posibil, cu titlu de excepție, în situația în care clauzele respective nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

În jurisprudența Înaltei Curți s-a reținut că art. 4 alin. (6) din lege nu se referă doar la exprimarea clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care clauza să fie clar definită astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

Pe de altă parte, cerința potrivit cu care o astfel de clauză trebuie redactată în mod clar și inteligibil impune și ca ea să exprime în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte apreciază că instanța de apel nu a analizat clauzele reclamate ca fiind abuzive din această perspectivă, îndeosebi clauzele referitoare la dobândă prevăzute în art. 3.1 alin. (2) și respectiv art. 3.7 din contractul de credit încheiat, astfel încât se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Un alt argument în susținerea acestei soluții este jurisprudența CJUE, reținând în acest sens hotărârea în cauza Bucura împotriva României C-348/14, potrivit căreia: „În acest scop, pe de o parte, art. 4 din Directiva 93/13 arată că răspunsul trebuie formulat luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului. Este necesar să se amintească faptul că, în acest context, trebuie apreciate și consecințele pe care clauza menționată le poate avea în cadrul legalității aplicabile contractului, ceea ce implică o examinare a sistemului juridic național”.

Instanța de apel nu a analizat clauzele privind comisioanele considerate de reclamanții consumatori ca fiind abuzive din perspectiva jurisprudenței CJUE, potrivit căreia „sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora” (Cauza Banco Espaniol).

De asemenea, în Cauza RWE Vertrieb s-a reținut:

„o clauză standard care permite o astfel de adaptare unilaterală trebuie, cu toate acestea, să respecte, cerințele de bună-credință, de echilibru și de transparență impuse prin directivele menționate. (…) Prezintă o importanță esențială în acest scop aspectul dacă, pe de o parte, în contract se indică în mod transparent metoda în conformitate cu care variază costurile aferente serviciului care trebuie furnizat și motivele acestei variații”, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, eventualele modificări ale acestor costuri și, pe de altă parte, dacă acești consumatori dispun de dreptul de a pune capăt contractului în cazul în care aceste costuri ar fi efectiv modificate (…). Aceste cerințe stricte cu privire la obligația de informare a consumatorului, atât în stadiul încheierii unui contract, cât și în timpul executării acestuia, în ceea ce privește dreptul vânzătorului sau furnizorului de a modifica unilateral condițiile acestuia, corespund unei echilibrări a intereselor celor două părți. Interesului legitim al vânzătorului sau furnizorului de a-și lua măsuri de precauție împotriva unei schimbări a împrejurărilor îi corespunde interesul la fel de legitim al consumatorului, pe de o parte, de a cunoaște, și așadar, de a putea să prevadă consecințele pe care o astfel de schimbare le-ar putea avea în viitor în privința sa și, pe de altă parte, de a dispune, într-o astfel de ipoteză, de informații care să îi permită să reacționeze în modul cel mai adecvat la noua sa situație”.

Un alt motiv pentru care se impune casarea deciziei instanței de apel este acela că instanța nu a ținut seama de cele statuate cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 6577 din 24 mai 2016 pronunțată de Judecătoria Constanța, rămasă definitivă prin decizia Tribunalului Constanța.

Astfel, în respectiva sentință s-a reținut că petenta C. S.A. „a perceput și aplicat cotația riscului de țară și, din luna februarie 2010, a doua dată aniversară a creditului, păstrând neschimbată valoarea dobânzii la 7,7%/an în condițiile în care evoluția indicilor EURIBOR 6 luni și CDS ROMÂNIA 5 ani a înregistrat o scădere, iar prin modul netransparent în care petenta a înțeles să aplice formula dobânzii, luând la prima aniversare a creditului în februarie 2009, la calculul dobânzii, numai valoarea de 0,3347%, adică un procent de 5% din valoarea întreagă a cotației riscului de țară (6,69%), iar la a doua aniversare a creditului, în luna februarie 2010, cotația riscului de țară a fost luată în calcul în proporție de 96,68%, împrumutatul a fost pus în situația de a nu cunoaște în mod clar și precis factorii ce determină evoluția dobânzii în sensul măririi sau micșorării acesteia.

În consecință, petenta a prestat servicii financiare care au afectat interesele economice ale consumatorului”.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Așadar, instanța de apel trebuie să analizeze clauzele reclamate ca fiind abuzive și din perspectiva celor reținute cu putere de lucru judecat în respectiva sentință.

Nu trebuie confundată puterea de lucru judecat cu autoritatea de lucru judecat. Între excepția autorității de lucru judecat și puterea de lucru judecat există o distincție clară. Astfel, condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni – părți, obiect și cauză juridică – ce oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Ceea ce legitimează puterea de lucru judecat nu este atât caracterul definitiv al hotărârii, ci adevărul care trebuie să stea la baza ei, adevărul constituind temeiul, rațiunea și fundamentul social și moral al acestui efect al hotărârii judecătorești.

În consecință, instanța de apel trebuie să analizeze clauzele reținând cele statuate cu putere de lucru judecat în sentința Judecătoriei Constanța:

„Contravenția săvârșită este utilizarea de practici agresive, acestea reprezentând exploatarea de către comerciant a unei situații nefericite sau a unei circumstanțe speciale, de o asemenea gravitate încât afectează raționamentul consumatorului mediu și de care comerciantul este conștient, în scopul influențării deciziei consumatorului cu privire la produs. După cum se poate observa, exploatarea clienților are loc și după încheierea actelor adiționale, astfel încât încălcarea obligației legale durează în timp, contravenția fiind una continuă. Raționamentul este similar și în cazul practicii incorecte, încălcarea cerințelor diligenței profesionale subzistând și ulterior graficului de rambursare”.

În mod corect s-a reținut caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de administrare și comisionul de procesare, pe de o parte având în vedere cele statuate cu putere de lucru judecat în sentința Judecătoriei Constanța, pe de altă parte dispozițiile Legii nr. 193/2000 și jurisprudența CJUE.

Este de menționat faptul că nu instanța trebuie să stabilească considerentele pentru care banca a perceput comisioanele, ci aceste considerente trebuie să rezulte clar din clauzele contractului și nu din deducțiile părților sau ale judecătorului. Lipsa explicită a considerentelor pentru care au fost percepute comisioanele face ca analiza clauzelor contractului să fie greoaie, trebuind să fie făcute presupuneri în legătură cu contraprestațiile părților, fapt care nu e permis în contracte care se află sub protecția legislației privind consumatorii.

În cauza C-226/12 s-au reținut următoarele:

„În legătură cu examinarea existenței unui eventual dezechilibru semnificativ, aceasta nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparație între valoarea totală a operațiunilor care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, și costurile puse în sarcina consumatorului prin această clauză, pe de altă parte. Astfel, un dezechilibru semnificativ poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzută de normele naționale”.

Față de considerentele sentinței pronunțate de Judecătoria Constanța nu se poate reține buna-credință a băncii.

Față de toate aceste considerente, reținând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. va fi admis, se va casa în parte decizia recurată, ia cauza va fi trimisă spre o nouă judecată a apelului declarat de apelanții-reclamanți împotriva sentinței civile nr. 7987/2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă la aceeași instanță, se vor menține dispozițiile deciziei privind constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 3.12 referitoare la comisionul de procesare și în art. 3.14 referitoare la comisionul de administrare, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiași decizii va fi respins ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Evaluarea naturii abuzive a clauzelor contractuale. Admiterea recursului și casarea în parte a deciziei recurate (NCPC, L. nr. 193/2000) was last modified: octombrie 26th, 2020 by Redacția ProLege

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter