Divizarea parțială a debitorului (societate comercială) ca metodă de a „evada” din procedura de executare silită

14 aug. 2020
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 268

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Debitorul – societate comercială, prin notificare, aduce la cunoștința executorului judecătoresc faptul că, ulterior deschiderii dosarului de executare, creanța pretinsă de către creditorul, parte în dosarul de executare silită, a fost transferată cu titlu universal, ca element de pasiv către societatea beneficiară nou-constituită ca urmare a divizării debitorului, astfel cum rezultă din proiectul de divizare publicat în Monitorul Oficial, executarea silită față de acesta urmând a înceta.

Debitorul arată că divizarea societății a fost verificată sub aspectul legalității și admisă de către Tribunal. Debitorul menționează că niciun creditor, inclusiv creditorul parte în dosar, nu a formulat opoziție la proiectul de divizare în condițiile art. 243 (2) din Legea nr. 31/1990. Prin Sentința civilă a Tribunalului se admite cererea formulată de către societatea reclamantă cu privire la divizarea parțială și asimetrică, fără dizolvare, a societății debitoare în dosarul de executare și dispune înregistrarea la Registrul Comerțului a societății nou-constituite. De asemenea, dispune publicarea actelor modificatoare, precum și a actelor constitutive în Monitorul Oficial.

Forumul Național de Drept Bancar, ediția a II-a

Întrucât, în opinia debitorului, proiectul de divizare a rămas definitiv prin neexercitarea opoziției la acesta, ne aflăm sub imperiul unei hotărâri judecătorești definitive de care sunt legați atât creditorul, cât și executorul judecătoresc, pe cale de consecință.

În temeiul art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea 31/1990, debitorul invocă faptul că nu mai are calitatea de debitor în raportul juridic cu creditorul din dosarul de executare deoarece creanța a fost transmisă cu titlu universal, ca parte din patrimoniul transmis prin divizare, către societatea nou-constituită.

Motivarea, precum și scopul eventual urmărit de către un debitor – societate comercială este simplu. Se pot împărți astfel activele „rele” (cele purtătoare de ipoteci, gajuri, datorii) de cele bune (valoroase) între societățile ce apar ca urmare a divizării societății inițiale.

Debitorul concluzionează că nu mai are calitatea de debitor pentru orice creanță în raportul cu creditorul său întrucât calitatea de debitor a fost transmisă cu titlu universal, ca parte din patrimoniul transmis prin divizare către societatea nou-constituită și solicită executorului judecătoresc, în temeiul art. 645 alin. (2) Cod de procedură civilă, ca actele de executare să producă efecte doar față de societatea succesoare în drepturi.

Solicitarea debitorului adresată executorului judecătoresc era justificată dacă erau aplicabile prevederile art. 238 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, ce au în vedere o divizare ce are ca efect dizolvarea societății și transferul întregului patrimoniu către societățile beneficiare și/sau rezultate, fiind vorba despre o divizare totală.

Diferențierea dintre divizarea totală și parțială este prevăzută în mod expres de Codul civil. Divizarea totală este prevăzută în mod expres în art. 236 alin. (2) Cod civil, în care se arată că aceasta se face prin împărțirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se constituie prin divizare.

Efectul divizării totale, potrivit art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, este transferul tuturor activelor și pasivelor societății divizate.

Însă, în speță, așa cum rezultă din Sentința Civilă a Tribunalului, este vorba despre o divizarea parțială, debitorul transferând practic toate activele „rele” într-una dintre cele două societăți, păstrând activele „bune” în cealaltă societate comercială, care evident este scutită de urmărirea creditorilor.

Însă, potrivit art. 236 alin. (3) Cod civil, divizarea parțială constă în desprinderea unei părți din patrimoniul unei persoane juridice, care continuă să existe (în urma divizării), și în transmiterea acestei părți către una sau mai multe persoane juridice care există sau care se constituie în acest mod. Reducerea patrimoniului are ca efect atât reducerea activului (drepturi asupra bunurilor și alte drepturi), cât și a pasivului (obligații și/sau datorii).

Divizarea parțială este o situație de excepție de la regula prevăzută la art. 250 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 în care se prevede că societatea încetează să mai existe în urma divizării. În caz de divizare parțială art. 2501 din Legea nr. 31/1990 prevede în mod expres că atunci când o parte din patrimoniul unei societăți se desprinde și este transferată ca întreg uneia sau mai multor societăți existente ori unor societăți care sunt astfel constituite și societatea continuă să existe.

Divizarea poate afecta interesele creditorilor societății participante la operațiune. Prin opoziția asupra proiectului de divizare, drept de opțiune prevăzut de art. 243 alin. (1) din Legea 31/1990, se urmărește protecția adecvată a intereselor creditorilor. În cazul expus mai sus, creditorul nu a făcut opoziție la proiectul de divizare deoarece divizarea parțială și asimetrică a constat într-o desprindere a unei fracțiuni ce nu a afectat gajul general. Divizarea a inclus active, ce nu acoperă datoria, și pasive, respectiv datoria față de creditor.

Debitoarea societate comercială se apară invocând în sprijinul său faptul că proiectul de divizare nu a fost atacat de către creditorul din dosarul de executare silită, motiv pentru care acesta a rămas definitiv și îi este opozabil atât acestuia din urma, cât și executorului judecătoresc.

Original Black Friday pe UJmag.ro!

Pe de alta parte, art. 243 din Legea 31/1990 actualizată 2020 (Legea societăților) gestionează tocmai acest aspect (1) Creditorii societăților care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecție adecvată a intereselor lor. În vederea obținerii de garanții adecvate, orice creditor care deține o creanță certă, lichidă și anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, în una dintre modalitățile prevăzute la art. 242nescadentă la data publicării, a cărei satisfacere este pusă în pericol prin realizarea fuziunii/divizării, poate face opoziție, în condițiile prezentului articol”.

Opinăm că, în situația deschiderii dosarului execuțional și încuviințării executării silite, creditorul nu mai are nevoie să intervină într-o eventuală opoziție la proiectul de divizare pentru a-și definitiva creanța, aceasta fiind recunoscută, certă lichidă și exigibilă și evident scadentă la data publicării ulterioare a unui eventual proiect de divizare.

Așa cum rezultă din coroborarea articolelor menționate mai sus, prin divizarea parțială societatea nu își încetează existența. În acest caz, societatea din al cărei patrimoniu se desprinde o parte nu se dizolvă, ci continuă să existe, însă cu un patrimoniu diminuat. Acestei modalități de restructurare i se aplică dispozițiile privind divizarea, cu excepția dispoziției care prevede că societatea divizată încetează să mai existe. Desprinderea are ca efect o transmisiune universală. Partea din patrimoniu desprinsă din patrimoniul societății divizate este transferată ca întreg societății nou-constituite. Astfel, obiectul transmisiunii este o universalitate, adică o parte din totalitatea drepturilor și obligațiilor din patrimoniul societății divizate.

Într-adevăr, ca excepție de la regula prevăzută de art. 645 alin. (1) Cod de procedură civilă și întocmai ca în cadrul procedurii de judecată, transmisiunea calității de parte este posibilă, actele îndeplinite față de titularul inițial al dreptului sau obligației fiind opozabile și societății nou-constituite.

Ca urmare a divizării parțiale, calitatea procesuală a debitorului continuă să existe datorită continuității persoanei juridice. În faza de executare silită, calitatea procesuală presupune existența identității debitorului urmărit și ținut la îndeplinirea obligației prin titlul executoriu (calitate procesuală pasivă).

Legitimarea procesuală pasivă este indicată în titlului executoriu, respectiv Sentința civilă dată de Judecătorie și Decizia civilă dată de către Tribunal (prin care admite în parte) date anterior executării silite, prin care se determină exact cine este creditorul îndreptățit să ceară punerea în executare a titlului și cine este debitorul împotriva căruia poate fi pornită executarea.

Prin urmare, în speță, apreciem că nu suntem în prezența unei transmisiuni legale a calității procesuale ca urmare a reorganizării prin divizare parțială. Persoana juridică nou-creată nu dobândește calitatea procesuală de debitor pe care o avea persoana juridică supusă reorganizării deoarece debitorul nu își alterează astfel calitatea procesuală, persoana juridică nu suferă modificări calitative, ci doar cantitative.

Actul juridic de divizare produce efecte numai față de debitor și societatea nou-constituită, fără a putea să îi dăuneze terțului (creditorului din raportul contractual cu debitorul).

Considerăm că executorul judecătoresc poate continua executarea silită împotriva debitorului societate divizată în temeiul argumentelor prezentate mai sus.

Totodată, este important de reținut că și Legea societăților (Legea nr. 31/1990), la art. 241alin. (3) dispune în mod corespunzător, în sensul în care se menționează că, dacă creditorul nu a obținut realizarea creanței sale, toate societățile participante la divizare răspund pentru obligația în cauză, până la concurența valorii activelor nete, în niciun caz creditorul nu poate fi obligat la recuperarea creanței sale doar de la societatea căreia i-a fost transferat debitul.

Divizarea parțială a debitorului (societate comercială) ca metodă de a „evada” din procedura de executare silită was last modified: august 13th, 2020 by Eduard Peticaru
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter