Discursul Președintelui Curții Constituționale în cadrul Conferinţei „România spre viitor. Un secol de istorie de la Constituţia din 1923 până în zilele noastre”

Domnule Ambasador al Republicii Italia,

Domnule Președinte al Academiei Române,

Doamnelor și Domnilor Profesori,

Distinși Invitați,

Doresc să adresez sincere mulțumiri Excelenței Sale, domnului ambasador Alfredo Durante Mangoni, din partea judecătorilor Curții Constituționale și a mea personal, pentru invitația de a participa la lucrările Conferinței „România spre viitor. Un secol de istorie de la Constituția din 1923 până în zilele noastre”, care se bucură de privilegiul prezenței și participării unor prestigioși specialiști în domeniul dreptului constituțional, al istoriei și al științelor politice din România și din țara prietenă Italia. În același timp, îi felicit pe inițiatorii și pe organizatorii acestei manifestări științifice care marchează celebrarea Centenarului Constituției din 1923. Această sesiune aniversară reprezintă un alt moment important în suita manifestărilor organizate în România și se integrează într-un mod firesc Centenarului Constituției din 1923, pe care Curtea Constituțională a României a realizat-o în luna martie a acestui an, eveniment care a fost onorat de participarea și contribuția reprezentanților instituțiilor fundamentale ale statului român, precum și a unor personalități din domeniul științific și ale instituțiilor europene și internaționale.

Considerăm că această sesiune organizată de Ambasada Italiei la București împreună cu Academia Română, care se desfășoară sub patronajul Curții Constituționale a României, reprezintă un eveniment inspirat și o dovadă a cooperării și prieteniei dintre cele două țări, România și Italia, dintre Curtea Constituțională a României și cea a Italiei, relații pe care dorim să le dezvoltăm și să le consolidăm în continuare.

Se împlinesc o sută de ani de când Adunarea Constituantă a României interbelice a votat Constituția din 1923. Acest Act fundamental a dobândit pentru români o valoare juridică, politică, morală și civică distinctă și specială, care ne determină să-i acordăm importanța cuvenită în cadrul prezentei sesiuni aniversare.

Adoptarea Constituției din 1923 reprezintă un moment de referință în istoria constituțională și statală a României, deoarece acest document fundamental a consolidat și a desăvârșit proiectul național al românilor de înfăptuire a statului național unitar. Prin Constituția din 1923, simbol al României Întregite, au fost integrate armonios tradițiile constituționale și democratice ale românilor, aceasta avându-și direct izvorul în Constituția din 1866 și reușind apoi să transmită unele dintre principiile și valorile ei Constituției din 1991, care, astfel, realizează un arc constituțional peste timp.

Elementele de continuitate, precum și învățămintele conferite de această lege fundamentală cunosc atât dimensiuni simbolice, cât și componente esențiale care au fost valorificate în constituționalismul actual românesc. Pentru generațiile de astăzi, cunoașterea modului prin care Actul fundamental din 1923 și-a îndeplinit menirea, ca lege supremă a statului, consacrând unirea românilor, reprezintă un moment istoric crucial, cu implicații și efecte structurante pentru dezvoltarea actuală a statului român. În temeiul acestei legi fundamentale, elita politică interbelică a României a constituit un model de urmat, prin modul în care a integrat în practica politico-juridică aspirațiile naționale ale poporului român, a înființat și a promovat noi instituții și o legislație adecvată, de tip occidental, a afirmat și a manifestat conduite democratice, a conturat și a modelat noi comportamente politice și civice. Această Constituție a consacrat, în art.103, conform tehnicii americane, controlul de constituționalitate concentrat exercitat de Curtea de Casație.

Constituția din 1923 a orientat societatea românească spre afirmarea ideilor liberal-europene, iar asumarea constituționalismului a semnificat în conștiința noastră politică rapida conectare la valorile democrației occidentale.

Principiile, valorile și instituțiile constituționalismului modern european au fost asimilate și adaptate la realitățile românești, devenind parte organică a culturii și practicii constituționale până în contemporaneitate. În fapt, constituțiile, toate constituțiile sunt un produs al dezvoltării istorice, acestea exprimând atât principiile generale ale construcției și organizării statale existente într-o epocă, la un moment istoric dat, cât și starea de spirit și mentalitară esențială a națiunii respective.

În evaluarea procesului elaborării și adoptării Constituției din 1923 trebuie să avem în vedere și anumiți factori istorici specifici, care și-au pus amprenta asupra desfășurării evenimentelor și au influențat opțiunile și forma mentis a românilor din acel timp istoric. În primul rând, statul se afla în perioada de formare și consolidare a unității teritoriale, a asigurării unității politico-statale; în al doilea rând, existența diferențelor de organizare și de mod de viață ale provinciilor românești de veacuri despărțite, acestea având însă multe elemente proprii, și care trebuiau integrate într-un singur stat unitar: România întregită; în al treilea rând, turbulențele externe, pretențiile teritoriale, manifestate sub forma revizionismului, mai ales cele din perioada crizei anilor 1929-1933. Este de remarcat faptul că la sfârșitul deceniului al patrulea, în pofida presiunilor ideologiilor autoritare sau totalitare, în Europa de Est numai România și Cehoslovacia reușiseră să-și păstreze structurile constituționale instituite.

La o sută de ani de la elaborarea și adoptarea Constituției din 1923, putem afirma că aceasta a avut rolul de a reprezenta în istoria constituțională a României documentul politico-juridic întemeietor al Unificării, al coeziunii structural-politice, teritoriale și culturale a României Întregite. În acest context, subliniem importanța determinantă a acestui Act constituțional fundamental la realizarea într-un ritm accelerat a întregului proces de unificare legislativă a României, de esență liberal-europeană.

În continuitatea procesului constituțional românesc, în anul 1991, România a adoptat o nouă Constituție. Aceasta este o Constituție democratică, opusă Constituției totalitare a vechiului regim. Izvorul Constituției României din 1991 este unul puternic și autentic, care exprimă năzuințele și idealurile românilor după ieșirea din dictatura comunistă. Filonul cel mai puternic care a generat concepția edificiului noii Constituții din 1991 l-au constituit aspirațiile de libertate și dreptate socială ale poporului român. Această Constituție a fost o Constituție a puterii libertății.

Adunarea Constituantă din 1991 a fost însuflețită mai mult de concretizarea ideii de libertate decât de aceea a puterii, pentru că acest forumum constituțional era inspirat de idealurile unei profunde schimbări a sistemului politic și avea credința că democrația există acolo unde cei care iubesc libertatea îi domină pe cei care iubesc puterea.

Putem afirma că a fost un timp al deschiderii spre cultura și cunoașterea constituționalismului european. Evocăm, în acest context, sprijinul experților europeni, cu precădere al celor italieni, la elaborarea Constituției României din 1991. Îl amintim, cu afecțiune, pe regretatul profesor Antonio la Pergola, pe care l-am cunoscut personal și care a avut o contribuție majoră la consultările pe care ni le-a oferit pentru redactarea noii Constituții. El este cel care ne-a convins, argumentat, de necesitatea înființării unei curți constituționale ca fiind „cheia care deschide simpatia Europei pentru România”.

O constituție considerată reușită de inițiatorii săi poate fi un eșec dacă nu-și găsește ecoul în conștiința civică și dacă nu le inspiră cetățenilor siguranța că le garantează drepturile, libertățile și interesele lor legitime.

Noi credem că românii își exprimă identitatea lor complexă în mod continuu și prin identitatea principiilor și valorilor înscrise în Legea fundamentală și că, în mod esențial, putem vorbi despre o posesiune ideală a spiritului Constituției în propria lor conștiință.

Esența Constituției constă în legătura permanentă dintre popor, titularul puterii, și reprezentanții săi, Pactul social de referință în temeiul căruia se pot adopta în mod legitim legile și se realizează pacea socială. Constituția trebuie să corespundă stării sociale, de aceea legea nu poate exprima voința generală decât în respectul Constituției, expresie a voinței majoritare a cetățenilor afirmată prin referendum.

Curții Constituționale, garantul supremației Constituției, îi revine rolul de a asigura starea de constituționalitate în sistemul nostru juridic. Prin înfăptuirea justiției constituționale se realizează constituționalizarea sistemului de drept și a procesului politic-democratic, fapt care instituie și apără ordinea constituțională.

Curtea Constituțională a României, în calitatea sa de unică autoritate de jurisdicție constituțională, exercită controlul de constituționalitate a priori și a posteriori. Din jurisprudența consolidată a Curții în cei 30 de ani de existență se remarcă faptul că interpretarea Legii fundamentale se realizează în parametrii și exigențele democrației constituționale.

Curtea a înțeles că o interpretare mecanicistă, ad litteram, poate înfrânge spiritul Constituției, intenția originară a Constituantului, în timp ce o interpretare evolutivă, în spiritul ei, o reînnoiește și o adaptează permanent la realitățile și necesitățile sociopolitice, mereu în dinamică, și pune în valoare forța ei superioară în raport cu celelalte norme ale sistemului de drept. În lipsa unui control de constituționalitate a legilor, Constituția ar fi un simplu act normativ, chiar dacă principiul suveranității poporului și al puterii constituante ar fi recunoscute. Or, prevalența Constituției asupra celorlalte norme din stat depinde de modul în care este organizată capacitatea de a se produce acest efect specific, prin instituirea unui mecanism eficient de control jurisdicțional realizat de instanțele de contencios constituțional.

Litera Constituției este juridică, spiritul Constituției este democratic. Dacă nu interpretăm litera juridică a Constituției în spiritul ei democratic, putem afecta esența și sensul profund al valorilor Constituției. Orice decizie a Curții Constituționale este deopotrivă atât un act juridic, cât și o expresie a unui act democratic. În aplicarea Legii fundamentale, pentru asigurarea prevalenței Constituției asupra legii, Curtea Constituțională se raportează prin deciziile sale la standardele jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), precum și a Comisiei de la Veneția.

În acest cadru de referință, reafirmăm însemnătatea principiului stabilității Constituției, care asigură soliditatea ordinii politice și sociale și care trebuie să tempereze tentația schimbării permanente a Constituției. Constituția reprezintă o operă politico-juridică în care, dacă modificăm o notă într-o anumită structură a partiturii, dacă nu știm să acordăm toate celelalte note cu cea modificată, efectul este disonant, fals, iar armonia notelor care alcătuiesc întregul partiturii este perturbată.

De aceea, o Constituție, orice Constituție este o partitură sensibilă la care trebuie „umblat” cu grijă, cu atenție. Într-o exprimare mai empirică: după ce edifici o construcție nu „umbli”, ca să folosim un termen comun, tot timpul la fundamentul ei, ci doar atunci când este absolut necesar și inevitabil pentru asigurarea evoluției și progresului unei societăți, care nu s-ar putea realiza fără transformări ale Constituției sau reforme constituționale. Aceste premise au existat în anul 2003, când Constituția noastră a fost revizuită, în scopul esențial al integrării României în structurile euroatlantice.

În ultimii ani s-au manifestat unele intenții de modificare a Constituției în sfera decidenților politici, dar și a societății civile. Orice constituție este revizuibilă, evident în limitele prestabilite de Legea fundamentală, iar acest proces este determinat și trebuie să reflecte noile evoluții, tendințele culturale și transformările politico-economice ale societății, mutațiile intervenite în sfera realităților sociale.

Acum, după 30 de ani, putem vorbi despre vitalitatea, dar și despre maturitatea Constituției noastre, inspirată din tradiția, valorile și instituțiile europene, care reprezintă o temelie sănătoasă și durabilă pentru construcția democrației și a statului de drept în România. Este incontestabil faptul că experiența și cunoștințele înaintașilor noștri în materie constituțională constituie un veritabil fundament pentru a înțelege mai profund prezentul și viitorul României, necesitatea evoluției unor noi structuri mentalitare la nivelul societății, precum și a promovării unei noi viziuni integratoare, permanent conectată la dinamica exigențelor Uniunii Europene, ca spațiul comun al libertății, al justiției și al democrației.

Vă doresc mult succes la dezbaterile și lucrările din sesiunea dumneavoastră!

Vă mulțumesc!