Deosebirea dintre rolul monedei naţionale şi circulaţia unor valute. Încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil. Recurs respins ca nefondat (NCPC, L. nr. 554/2004, L. nr. 312/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 6674/2020

L. nr. 312/2004: art. 10, art. 12, art. 16; NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 496; L. nr. 554/2004: art. 20

Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat în mod corect asupra deosebirii dintre rolul monedei naționale și circulația unor valute, în anumite condiții.

Exemplele date de recurentul-reclamant în legătură cu situația din Republica Moldova, Ungaria sau Slovenia, nu contrazic cele arătate mai sus, iar acea hartă interactivă a zonei euro se referă la țările care au înlocuit propria monedă națională cu cea a Uniunii Europene.

Următoarele exemple prezentate de recurentul-reclamant întăresc ideea că plățile dispuse/efectuate fac parte din categoria celor enumerate la art. 3 alin. (1) din Regulament și nu reprezintă un argument în favoarea susținerilor din cuprinsul cererii de recurs.

Recurentul-reclamant mai invocă faptul că, prima instanță nu și-a motivat în drept opinia conform căreia moneda națională nu este singura monedă cu putere circulatorie în România.

Critica este nefondată, instanța de fond a invocat în susținerea argumentației sale, dispozițiile constituționale amintite, precum și prevederile art. 12 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, conform cărora BNR este unica instituție autorizată să emită însemne monetare, art. 16 din același act normativ din cuprinsul cărora nu rezultă că leul este singura monedă cu putere circulatorie pe teritoriul țării.

De asemenea, Înalta Curte amintește de disp. art. 10 din Legea nr. 312/2004 care dă în competența BNR elaborarea de reglementări privind monitorizarea și controlul tranzacțiilor pe teritoriul țării, aceasta realizând politica valutară a țării, neexistând în speță, acte normative cu o forță juridică superioară, care să contrazică cele expuse în Regulamentul nr. 4/2005.

În fine, ultima critică adusă soluției primei instanțe, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil.

Încălcarea de către prima instanță a dreptului la apărare și a dreptului la o instanță independență și imparțială, reiese, în opinia recurentului-reclamant din faptul că aceasta nu a supus, în prealabil, discuției părților, faptul că în România este permisă și circulația monedelor altor țări, în condițiile impuse de art. 3 din Regulament.

Critica este nefondată, deoarece interpretarea instanței de fond s-a bazat chiar pe conținutul disp. art. 3 din Regulamentul nr. 4/2005, care reglementează modalitatea de plată în cadrul altor operațiuni care nu fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, iar intimata-pârâtă, prin întâmpinare, a prezentat justificarea introducerii unui regim valutar, în funcție de situația concretă a României.

Prin urmare, este nefondată și critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare, principiului contradictorialității sau rolului judecătorului în aflarea adevărului, soluția fiind dată în acord cu aceste principii și cu probele dosarului.

Referitor la respingerea nejustificată a probei cu interogatoriul pârâtei, Înalta Curte constată că aceasta se subsumează motivului de nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din conținutul interogatoriului, reiese faptul că nu conduce la dezlegarea pricinii, proba nefiind concludentă și utilă, cum în mod corect a arătat și prima instanță.

Din lecturarea întrebărilor pe care recurentul-reclamant intenționa să le adreseze intimatei-pârâte, Înalta Curte reține că interogatoriul nu are legătură cu obiectul acțiunii, analizarea legalității actului administrativ normativ contestat, astfel că și în privința respingerii probei, prima instanță a respectat dispozițiile legale.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.