Deducerea perioadelor invocate de către contestator. Contestație respinsă ca nefondată (NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 321/2019

L. nr. 302/2004: art. 151 alin. (1) lit. f); NCPP: art. 275 alin. (2)

Verificând actele dosarului, Înalta Curte reține că nu se impune deducerea perioadelor invocate de către contestator din pedeapsa de 4 ani și 7 luni aplicată prin Sentința nr. 90/2013 din 11.01.2013 a Curții de Apel din Torino, recunoscută prin Sentința penală nr. 111 din 31.05.2018 a Curții de Apel Craiova pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a cărei executare o continuă în România.

În acest sens, Înalta Curte amintește că, inițial, cererea autorităților judiciare din Italia privea transferarea persoanei condamnate A., în vederea executării pedepselor privative de libertate la care a fost condamnat, astfel:

– pedeapsa de 11 luni închisoare (Sentința nr. 189/1996 din 02.11.1996, definitivă la data de 17.12.1996 a Tribunalului din Rimini),

– pedeapsa de 10 luni închisoare (Sentința nr. 597/1997 din 08.05.1997, definitivă la data de 29.05.1997 a Tribunalului din Torino),

– pedeapsa de 10 luni închisoare (prin Sentința nr. 4182/05 din data de 25.07.2005, definitivă la data de 24.06.2008, a Tribunalului din Torino),

– pedeapsa de 4 ani și 7 luni închisoare (Sentința nr. 90/2013 din data de 11.01.2013, definitivă la data de 17.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel din Torino).

Conform Ordonanței de executare a pedepselor concurente nr. 144/2015 SIEP emisă la 30.03.2015 de Parchetul General al Republicii din Torino, pedepsele concurente au fost contopite, au fost deduse perioadele executate, stabilindu-se pedeapsa rămasă de executat de 6 ani, 3 luni și 6 zile închisoare și 2632,91 euro amendă penală și măsura de siguranță a expulzării pe o perioadă de 10 ani.

Ulterior, urmare a solicitării Curții de Apel București față de constatarea împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei prevăzut de legea penală română în privința condamnărilor la pedepsele de 11 luni închisoare, 10 luni închisoare și 10 luni închisoare, fiind incidente dispozițiile art. 151 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, autoritățile judiciare italiene au comunicat că, după ce au fost deduse pedepsele pronunțate prin sentințele prescrise conform legislației române, persoana condamnată A. mai are de executat o pedeapsă de 3 ani, 10 luni și 6 zile închisoare.

Totodată, autoritățile judiciare italiene au înaintat Certificatul de stadiu de executare a pedepsei din 29.05.2018 al Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Torino, document din care reiese că, din pedeapsa de 4 ani și 7 luni închisoare aplicată prin Sentința nr. 90/2013 pronunțată de Curtea de Apel din Torino, persoana condamnată a executat 8 luni și 24 de zile, reprezentând perioade de arest preventiv în închisoare (21.10.2009 până la 07.03.2010) și arest la domiciliu (08.03.2010 până la 13.07.2010), pedeapsa rămasă de executat fiind de 3 ani 10 luni și 6 zile închisoare, cu începere la data de 11.06.2018, sfârșitul fiind anticipat la 19.04.2022.

Din același document, cu referire la pedeapsa totală de 6 ani, 3 luni și 6 zile de închisoare, reiese că persoana condamnată A. a primit beneficii penitenciare pentru comportamentul avut pe durata detenției pentru un total de 180 zile, a executat 22 de zile de închisoare în România în vederea predării către autoritățile judiciare italiene, data începerii executării pedepsei totale calculată prin hotărârea de contopire a pedepselor concurente a fost data de 03.08.2016, a executat pedepsele aplicate prin Sentințele nr. 189/1996 și nr. 597/1997 din 08.05.1997 a Tribunalului din Torino în baza arestului preventiv executat, iar pedeapsa aplicată prin sentința pronunțată de Tribunalul din Torino la 25.07.2005, definitivă la 24.06.2008 (cuprinsă în Ordonanța nr. SIEP 144/2015) are ca finalitate data de 10.06.2018.

Aceste date sunt confirmate în Certificatul de stadiu de executare a pedepsei din 5.11.2018 al Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Torino, invocat de către contestatorul A. în susținerea contestației. În plus, în legătură cu Sentința nr. 90/2013 din 11.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel din Torino, se precizează că în perioada 11.06.2018 – 07.08.2018, condamnatul a executat pedeapsa în închisoarea din Viterbo.

Prin urmare, în contextul datelor expuse, așa cum de altfel se menționează și în considerentele sentinței contestate, Înalta Curte constată că, perioada 12.07.2016 – 02.08.2016 (22 de zile) în care contestatorul A. a fost privat de libertate în România, în procedura de executare a mandatului european de arestare, acesta fiind extrădat și începând executarea efectivă a pedepsei pe teritoriul statului italian la data de 03.08.2016, a fost luată în considerare de autoritățile judiciare italiene, care au redus pedeapsa corespunzător cu zilele de arest preventiv, potrivit Ordinului de eliberare din detenție pentru redeterminarea pedepsei nr. SIEP 144/2015 emis la 08.08.2016 de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel din Torino.

În ceea ce privește perioada cuprinsă între 03.08.2016 și 10.06.2018 (având în vedere că prin sentința contestată i s-a dedus, în mod corect, perioada executată pe teritoriul statului de condamnare de la data de 11.06.2018 – când a început executarea pedepsei de 4 ani și 7 luni – la data de 06.08.2018 inclusiv), Înalta Curte constată că această perioadă, executată de către contestator pe teritoriul statului italian, interferează doar cu pedepsele cu închisoare la care a fost condamnat prin sentințele care nu au fost recunoscute de către Curtea de Apel Craiova fiind împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei potrivit legislației române.

În condițiile în care, prin Sentința nr. 111 din 31 mai 2018 a Curții de Apel Craiova a fost recunoscută numai pedeapsa de 4 ani și 7 luni pronunțată prin Sentința nr. 90/2013 din data de 11.01.2013, definitivă la data de 17.02.2015 a Curții de Apel din Torino (și nu pedeapsa totală de 6 ani, 3 luni și 6 zile închisoare, cum se solicitase inițial de către autoritățile judiciare italiene), pedeapsă a cărei executare a început pe teritoriul statului italian la data de 11.06.2018 și a cărei executare este continuată de către contestatorul A. într-un penitenciar din România începând cu data de 07.08.2018, cererea contestatorului privind deducerea din pedeapsa recunoscută a perioadei 03.08.2016 -10.06.2018 nu este întemeiată, această perioadă nefăcând parte din prezentul mandat de executare a pedepsei, astfel cum susține contestatorul.

În consecință, constatând că hotărârea contestată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 122 din 13 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.