Declararea căii de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare. Principiul constituțional al exercitării căilor de atac în condițiile legii (NCPP, Constituția României)

10 oct. 2019
Vizualizari: 793
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 286/2019

NCPP: art. 453, art. 456 alin. (4), art. 459 alin. (5); Constituția României: art. 129

Prin Sentința penală nr. 296/13.08.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 București, s-a dispus, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 456 alin. (4) C. proc. pen. respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de revizuenții C., A., B. împotriva Sentinței penale nr. 577/17.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosar x/2014 def. prin Decizia penală nr. 255/16.02.2015 a Curții de Apel București, secția I penală, apreciind că susținerile revizuenților nu se încadrează în prevederile art. 453 C. proc. pen.

Potrivit art. 459 alin. (7) C. proc. pen., Sentința nr. 296/13.08.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 București este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, astfel încât părțile puteau formula apel în 10 zile de la comunicare.

Contestatorul a uzat de această cale de atac formulând apel împotriva Sentinței penale nr. 296/13.08.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 București, decizia pronunțată de Curtea de Apel București fiind definitivă.

Având în vedere că A. a declarat calea de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea acesteia.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Având în vedere faptul că s-a formulat o cale de atac ce nu este prevăzută de legea procesual penală, Înalta Curte constată întemeiată excepția inadmisibilității.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1105/A din data de 19 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Sursa informației: www.scj.ro.

Declararea căii de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare. Principiul constituțional al exercitării căilor de atac în condițiile legii (NCPP, Constituția României) was last modified: octombrie 7th, 2019 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.