Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 36/2017 (M. Of. nr. 567/17.07.2017): Art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

51. În a doua teză se referă la persoane care realizează venituri de natură profesională din contracte/convenții încheiate potrivit Codului civil.

52. Această categorie distinctă de venituri a suferit modificări în raport cu succesiunea în timp a dispozițiilor legale ce alcătuiesc domeniul de reglementare al convențiilor civile. În acest sens, la data adoptării sale, art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010 se referea la veniturile de natură profesională obținute din convențiile reglementate de vechiul Cod civil, pentru ca art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) să vizeze venituri din activități profesionale obținute din alte tipuri de convenții, cum erau contractele reglementate de Codul comercial, contracte de prestări servicii, contracte de colaborare (de exemplu: contractul de prestări servicii reglementat de art. 21 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu modificările și completările ulterioare, contractul de agenție reglementat de Legea nr. 509/2002 privind agenții comerciali permanenți, contractul de consignație reglementat de Legea nr. 178/1934 privind reglementarea contractului de consignație, ultimele două legi fiind abrogate prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare etc.), precum și alte tipuri de activități ce nu se încadrau în lit. a) – d) ale pct. IV.

53. De la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, toate contractele civile, numite sau nenumite, sunt supuse, în lipsa unor reglementări speciale derogatorii, dispozițiilor acestei legi, astfel că ar presupune că s-ar încadra în dispozițiile art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010, iar dispozițiile art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) nu ar mai avea o sferă proprie de aplicare. Cum legiuitorul a menținut de lege lata această ultimă categorie de persoane asigurate obligatoriu prin efectul legii, pentru a identifica criterii în baza cărora să poată opera distincția dintre cele două categorii de venituri, jurisprudența s-a raportat la noțiuni reglementate în alte domenii ale dreptului, respectiv la Legea nr. 200/2004, pentru a defini profesia, la art. 3 din Codul civil, care definește noțiunea de profesionist, sau la legislația fiscală, care cuprinde reglementarea exhaustivă a tipurilor de venituri fiscalizate.

54. Activitatea profesională, prestată sau nu în baza unei convenții, nu presupune neapărat o pregătire certificată printr-un atestat profesional, ci este suficientă existența unor cunoștințe, competențe sau aptitudini corespunzătoare desfășurării activității respective, afirmate de prestatorul acelei activități.

55. Noțiunea de profesie, astfel cum a fost definită de Legea nr. 200/2004, la care unele hotărâri judecătorești au făcut trimitere, are o cu totul altă sferă de reglementare, respectiv definește activitatea profesională sau profesia prin raportare la un titlu emis de o instituție autorizată a statului român sau a unui stat al Uniunii Europene, în principal în scopul armonizării legislației naționale cu cea europeană, pentru a facilita libertatea forței de muncă în spațiul Uniunii Europene.

56. Or, venituri de natură profesională obținute în baza unei convenții civile, numite sau nenumite, pot obține și cei care desfășoară muncă necalificată, și cei care desfășoară muncă în alt domeniu decât cel atestat de titlul de calificare profesională deținut. Ceea ce se cere a fi identificată și calificată ca fiind profesională este ocupația, activitatea sau prestația cu caracter permanent, excluzând elementul ocazional și care implică faptul personal al celui care desfășoară activitatea, desfășurată în baza unei calificări sau a unor competențe proprii.

57. O definiție pe cale pretoriană a acestei noțiuni, în lipsa unei definiții legale, se află în Decizia nr. 16 din 18 februarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2008, care, plecând de la semnificația comună a cuvântului, atunci când a constatat că indemnizația de ședință a consilierilor locali nu reprezintă un venit din activitatea profesională, a definit această activitate ca prestarea unei munci cu regim continuu într-o anumită profesie sau meserie, din care se obține un venit constant și permanent și care nu reprezintă o activitate ocazională. Aceeași definiție este reluată în Decizia Curții Constituționale nr. 93 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 8 aprilie 2013, prin care se respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (1) și art. 118 din Legea nr. 263/2010.

58. Nu se poate stabili o corelație nici cu definiția dată profesioniștilor de art. 3 din Codul civil, întrucât persoanele vizate de art. 6 din Legea nr. 263/2010 se constituie într-o sferă mai largă decât cea a „foștilor comercianți”.

59. Singurul criteriu prin aplicarea căruia se poate opera o distincție între cele două categorii de venituri este cel furnizat de Codul fiscal, care utilizează noțiunile de activitate dependentă, respectiv activitate independentă, în perioada de activitate a Legii nr. 263/2010 fiind în vigoare, succesiv, Legea nr. 571/2003 și Legea nr. 227/2015.

60. Potrivit art. 137 din Legea nr. 227/2015, în vigoare de la data de 1 ianuarie 2016, intitulat „Categorii de venituri supuse contribuțiilor de asigurări sociale”, „(1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii, prevăzuți la art. 136, datorează, după caz, contribuții de asigurări sociale pentru următoarele categorii de venituri:

a) venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76 (…)” [dispoziții asemănătoare se regăseau în art. 55 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003];
„b) venituri din activități independente, definite conform art. 67 (…)”.

61. Conform art. 7 pct. 1 din Legea nr. 227/2015: „activitate dependentă” este „orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare generatoare de venituri”, supusă deci unui raport de subordonare și pentru care se încasează venituri asimilate, prin regimul lor fiscal, unora de natură salarială.

62. Potrivit art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015, „activitate independentă” este „orice activitate desfășurată de către o persoană fizică în scopul obținerii de venituri, care îndeplinește cel puțin 4 dintre următoarele criterii:

3.1. persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului și a modului de desfășurare a activității, precum și a programului de lucru;
3.2. persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți;
3.3. riscurile inerente activității sunt asumate de către persoana fizică ce desfășoară activitatea;
3.4. activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfășoară;
3.5. activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a acesteia, în funcție de specificul activității;
3.6. persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective;
3.7. persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane în condițiile legii”.

63. Anterior intrării în vigoare a noii legislații fiscale erau aplicabile prevederile corespunzătoare cuprinse în art. 7 alin. (1) pct. 2 și pct. 4 din Legea nr. 571/2003.

64. În contextul normativ actual, activitatea independentă este marcată, prin opoziție cu activitatea dependentă, prin definirea unor criterii de încadrare.

65. În raport cu această distincție trebuie analizat obiectul de reglementare al tezei a II-a din art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010, respectiv contractele încheiate potrivit Codului civil, ca vizând toate tipurile de convenții în care o persoană fizică se obligă să presteze o activitate cu caracter profesional, pentru care este plătită de beneficiarul prestației în favoarea și sub coordonarea căruia își desfășoară această activitate, situație în care veniturile încasate de persoana respectivă sunt supuse unui regim fiscal ce impune în sarcina ambelor părți contractante obligații specifice cu privire la declararea și plata contribuțiilor, impozitelor și a altor obligații fiscale.

66. În ceea ce privește teza prevăzută în art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010, alte persoane care realizează venituri din activități profesionale, aceasta se referă la toate persoanele ce realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și care nu se află în una dintre situațiile reglementate anterior în art. 6 alin. (1) pct. I – III sau la pct. IV lit. a) – d). Este de remarcat astfel că textul de la art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010 reprezintă norma cu aplicabilitate generală în orice situație în care veniturile obținute de o persoană din exercitarea unei activități profesionale nu pot fi încadrate în situațiile particulare descrise prin tezele legale anterioare ale art. 6 alin. (1).

67. În această situație dispare condiția cerută de art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010, a existenței unui contract civil, fiind important a se stabili natura profesională a activității desfășurate și existența unei dependențe de tip fiscal menționate anterior. Prin urmare, chiar și în condițiile existenței unui contract, încheiat sub imperiul vechiului sau noului Cod civil sau a vreunei legi speciale, dacă prestația persoanei fizice nu întrunește caracteristicile de dependență menționate anterior, ci, dimpotrivă, se dovedesc a fi îndeplinite criteriile de încadrare în tipul de activitate independentă, atunci persoanele care obțin aceste venituri fac parte din categoria reglementată de art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010.

68. Aceste persoane sunt supuse, la rândul lor, unui regim fiscal distinct, în sarcina lor exclusivă fiind impuse obligații în ceea ce privește declararea și plata contribuțiilor financiare către stat.

69. În concluzie, sintagma „venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, (…) din contracte/convenții încheiate potrivit Codului civil” prevăzută de art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010 urmează a fi interpretată ca având în vedere venituri obținute din activități profesionale exercitate în mod dependent în baza unor contracte sau convenții întemeiate pe dispozițiile Codului civil, dar ținând cont de evoluția în timp a reglementărilor ce guvernează regimul juridic al acestor contracte, iar sintagma „venituri din activități profesionale” prevăzută de art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din același act normativ are în vedere veniturile obținute din activități profesionale exercitate independent, conform criteriilor prevăzute în art. 7 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2015, și art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2016.