Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 76/2018 (M. Of. nr. 215/19.03.2019): Legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare hotărârii definitive de condamnare

În M. Of. nr. 215 din 19 martie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 76/2018 referitoare la legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare hotărârii definitive de condamnare.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că legea aplicabilă respectivului drept este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare, stabilit după regulile prevăzute de art. 416-417 din C. proc. pen. din 1968, respectiv art. 551-552 din NCPP.

Art. 416-417 din C. proc. pen. din 1968

Art. 416^1 („Rămânerea definitivă a hotărârii instanței de apel”)

„Hotărârile instanței de apel rămân definitive:

 1. la data expirarii termenului de recurs:

a) când apelul a fost admis fără trimitere pentru rejudecare și nu s-a declarat recurs în termen;

b) când recursul declarat împotriva hotărârii menționate la lit. a) a fost retras inauntrul termenului;

 2. la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârii menționate la lit. a), dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;

 3. la data pronuntarii hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârii menționate la lit. a).

Art. 417 („Rămânerea definitivă a hotărârii instanței de recurs”)

„Hotărârea instanței de recurs ramine definitivă la data pronuntarii acesteia când:

a) recursul a fost admis și procesul a luat sfirsit în fața instanței de recurs, fără rejudecare;

b) cauza a fost rejudecata de către instanța de recurs, după admiterea recursului;

c) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului”.

Art. 551-552 din NCPP

Art. 551 („Rămânerea definitivă a hotărârii primei instanțe”)

„Hotărârile primei instanțe rămân definitive:

1. la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă contestației sau apelului;

2. la data expirării termenului de apel sau de introducere a contestației:

a) când nu s-a declarat apel sau contestație în termen;

b) când apelul sau, după caz, contestația declarată a fost retrasă înăuntrul termenului;

3. la data retragerii apelului sau, după caz, a contestației, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel sau de introducere a contestației; 

4. la data pronunțării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestația.

Art. 552 („Rămânerea definitivă a hotărârii instanței de apel și a hotărârii pronunțate în calea de atac a contestației”)

„(1) Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel.

(2) Hotărârea pronunțată în calea de atac a contestației rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când contestația a fost admisă și procesul a luat sfârșit în fața instanței care o judecă”.

În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești au înțeles interpreteze și să aplice dispozițiile ce formează obiectul dezlegării chestiunii de drept, se remarcă existența practicii judiciare neunitare, sens în care au fost identificate două orientări referitoare la legea aplicabilă, astfel:

– potrivit opiniei majoritare, legea aplicabilă litigiului civil este cea de la momentul sesizării instanței civile. Astfel, deși dreptul persoanei la repararea pagubei suferite în caz de eroare judiciară se naște în momentul achitării în urma revizuirii hotărârii penale de condamnare, izvorul acestui drept îl constituie dispozițiile din Codul de procedură penală care reglementează condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o persoană achitată în procedura revizuirii să beneficieze de repararea pagubei suferite. Or, dispozițiile procedurale penale sunt de imediată aplicare, ele nu retroactivează decât în situația în care legiuitorul ar fi menționat expres acest lucru în Legea nr. 255/2013. Așadar, luând în considerare dispozițiile art. 3 din Legea nr. 255/2013, nu ar putea fi aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură penală cauzelor cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală;

– conform opiniei minoritare, legea aplicabilă este legea civilă de la momentul hotărârii definitive de condamnare.

Pe de altă parte, referitor la cea de-a doua întrebare, în opinia teoretică majoritară, hotărârea pronunțată în revizuire constituie „fapt nou sau recent descoperit” în înțelesul autonom al art. 538 din Codul de procedură penală. Totuși, s-a apreciat că instanța civilă nu poate aplica, de plano, hotărârea penală din revizuire, ci trebuie să verifice dacă achitarea este urmarea reaprecierii probatoriului, ceea ce ar exclude răspunderea statului sau este urmarea faptului nou și recent descoperit, ceea ce ar atrage o astfel de răspundere.

La nivelul Curții Constituționale, nu a fost identificată jurisprudență referitoare la chestiunea de drept ce face obiectul dezbaterii.

Potrivit raportului întocmit în cauză, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. Astfel, potrivit judecătorilor raportori, în interpretarea dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv art. 6 alin. (2) din Codul civil, legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei în caz de eroare judiciară este cea în vigoare la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, stabilită după regulile prevăzute de art. 416-417 din Codul de procedură penală din 1968, respectiv art. 551-552 din Codul de procedură penală din 2010.