Critici referitoare la încălcarea dreptului la apărare. Contestație respinsă ca neîntemeiată

• C. muncii: art. 278 alin. (2)
• C. muncii: art. 81 alin. (6)
• Legea nr. 303/2004: art. 65 alin. (5)
• Legea nr. 317/2004: art. 29 alin. (7)
• Legea nr. 317/2004:art. 52 alin. (1)
• NCPC: art. 413 alin. (1) pct. 1

Prin Hotărârea nr. 258/21.03.2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat faptul că nu se impune înaintarea către Președintele României a propunerii privind eliberarea din funcție, prin demisie, a domnului A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcție.

Pentru a pronunța această soluție, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Domnul procuror este suspendat din funcție începând cu data de 28.02.2017; în raport de dispozițiile art. 81 alin. (1) și (6) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 278 alin. (2) din același act normativ, de la data anterior nominalizată este suspendat și termenul de 30 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 65 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termen de la care demisia să devina efectivă, motiv pentru care nu se impune înaintarea către Președintele României a propunerii privind eliberarea din funcție, prin demisie.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 747 din 22 februarie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

După cum s-a precizat la pct. 1.2. al acestei decizii, contestatorul A. a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, cu cererea de verificare a legalității Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 258/21.03.2017, prin care s-a stabilit faptul că nu se impune înaintarea către Președintele României a propunerii privind eliberarea sa din funcția de procuror, prin demisie.

Analizând conținutul hotărârii atacate și a documentației care a stat la baza emiterii acesteia, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate criticile de nelegalitate formulate de contestator pentru argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că se impune prezentarea situației de fapt existente în speță.

În ziua de vineri, 17.02.2017, după ora 20, contestatorul, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, a transmis prin fax și poștă electronică cererea de eliberare din funcția de procuror, prin demisie, începând cu data de 17.02.2017. Solicitarea a primit număr de înregistrare la Consiliul Superior al Magistraturii în data de 20.02.2017. Această cerere a fost analizată de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 28.02.2017, când s-a decis amânarea discutării sale și elaborarea de către aparatul tehnic a unui punct de vedere în privința sa.

Prin încheierea din data de 28.02.2017, secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis solicitarea formulată de Inspecția Judiciară și, pe cale de consecință, în baza art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările ulterioare, a dispus suspendarea din funcția de procuror a contestatorului, începând cu data de 28.02.2017 și până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare din lucrarea nr. x/2017.

În datele de 03.03.2017 și 14.03.2017, contestatorul a solicitat repunerea cererii de demisie pe ordinea de zi a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin hotărârea contestată în prezenta cauză, așa cum s-a arătat anterior, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis că nu se impune transmiterea către Președintele României a propunerii privind eliberarea contestatorului din funcția de procuror, prin demisie, urmare a faptului că acesta este suspendat din funcție la momentul emiterii sale.

* Înalta Curte consideră că este nefondată critica contestatorului referitoare la încălcarea dreptului său la apărare: aspectele ce țin de procedura disciplinară derulată în fața secției pentru procurori din cadrul CSM nu au legătură cu obiectul prezentei cauze; în concret, hotărârea secției pentru procurori din cadrul CSM reprezintă un act administrativ ce poate fi contestat în condițiile reglementate de legislația în domeniu. De altfel, măsura luată a fost analizată în cadrul Dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători.

* Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „În cazul în care judecătorul sau procurorul cere eliberarea din funcție prin demisie, Consiliul Superior al Magistraturii poate stabili un termen de cel mult 30 de zile de la care demisia să devină efectivă, dacă prezența judecătorului sau procurorului este necesară”.

În raport de conținutul dispoziției normative anterior citate, nu prezintă relevanță data de 17.02.2017 – la care contestatorul a transmis cererea de eliberare din funcția de procuror, prin demisie – sau data de 20.02.2017 – când aceasta a fost înregistrată -, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii are posibilitatea legală de a stabili un termen de cel mult 30 de zile de la care demisia să devină efectivă, dacă apreciază că este necesară prezența procurorului. Cu alte cuvinte, cererea de demisie din funcția de procuror nu poate produce efecte de la data de 17.02.2017, după cum se susține de către contestator.

Pe această chestiune, prezintă importanță și dispozițiile art. 65 alin. (2) din Statut, potrivit cărora eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

* Înalta Curte reține că este nefondată critica contestatorului referitoare la faptul că, în aplicarea prevederilor art. 65 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, Consiliul Superior al Magistraturii ar fi trebuit să emită o hotărâre motivată: termenul stipulat în cuprinsul acestei norme începe să curgă de drept, de la momentul înregistrării cererii de demisie, fără a se impune îndeplinirea vreunei alte condiții.

* Înalta Curte nu poate primi susținerea contestatorului în sensul că nu sunt aplicabile prevederile art. 81 alin. (6) din Codul Muncii, conform cărora „în situația în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător”.

Pe acest aspect, instanța are în vedere, în primul rând, dispozițiile art. 278 alin. (2) din Codul Muncii în care se precizează faptul că „prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective”.

Ca atare, așa cum s-a arătat și în cuprinsul hotărârii contestate, Codul Muncii constituie dreptul comun în materia raporturilor de muncă, prevederile sale fiind aplicabile inclusiv în cazul magistraților procurori, în condițiile în care nu se stabilește existența unei incompatibilități între acestea și normele din legislația specială.

Altfel spus, în lipsa unor reglementări contrare exprese, în legislația specială aplicabilă magistraților, devine incidentă cauza de suspendare a termenului de preaviz aferent demisiei în toate cazurile în care, pe durata respectivului termen, raporturile sunt suspendate, indiferent de tipul suspendării.

Având în vedere împrejurarea că, la momentul soluționării cererii de demisie, contestatorul era deja suspendat din funcția de procuror, în mod corect Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că nu se mai impune analizarea cererii acestuia.

Înalta Curte apreciază faptul că nu poate fi ignorată împrejurarea că măsura suspendării din funcția de procuror a contestatorului, dispusă în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, începând cu data de 28.02.2017 și până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare din lucrarea nr. x/2017, a fost supusă controlului de legalitate al instanței specializate, iar aceasta a rămas definitivă, prin soluția pronunțată în Dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători. De altfel, legătura dintre cele două cauze a fost avută în vedere chiar de către contestator, în condițiile în care acesta a solicitat suspendarea cauzei de față, iar instanța a dispus această măsură, în baza prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. x/2017

Prin urmare, în raport de cele anterior prezentate, se poate concluziona în sensul că a existat un impediment pentru a se lua în discuție cererea contestatorului de demisie.

În fine, instanța de contencios administrativ reține că practica administrativă anterioară a Consiliul Superior al Magistraturii nominalizată în Punctul de vedere emis de Direcția Legislație, Documentare și Contencios din cadrul CSM nu constituie izvor de drept.

* Înalta Curte apreciază că nu este fondată ultima critică prezentată în cadrul memoriului de recurs potrivit cu care prin măsura adoptată în hotărârea contestată a fost încălcat dreptul la muncă al contestatorului.

Conform art. 62 alin. (4) din Statut, în perioada suspendării din funcție, judecătorului sau procurorului nu mai sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și 8. Aceste dispoziții sunt aplicabile contestatorului pe durata suspendării din funcție.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 258 din 21.03.2017.

Sursa informației: www.scj.ro.