Cooperarea judiciară dintre România şi Curtea Penală Internaţională (Legea nr. 44/2022)

În M. Of. nr. 233 din 9 martie 2022 s-a publicat Legea nr. 44/2022 privind cooperarea judiciară dintre România și Curtea Penală Internațională.

Vă prezentăm, în continuare, prevederile Legii.

Art. 1: Domeniul de aplicare

(1) Prezenta lege reglementează cooperarea judiciară dintre România și Curtea Penală Internațională, instituită prin Statutul Curții Penale Internaționale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998, ratificat de România prin Legea nr. 111/2002, denumit în continuare Statut, și stabilește autoritățile responsabile pentru cooperare.

(2) Cooperarea dintre România și Curtea Penală Internațională se desfășoară în conformitate cu dispozițiile art. 86 din Statut.

(3) Prezenta lege reglementează procedurile care să permită realizarea oricărei forme de cooperare judiciară cu Curtea Penală Internațională, astfel cum sunt reglementate de Statut.

(4) Prevederile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele ale Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură penală, dacă prin prezenta lege nu se dispune altfel.

(…)

Art. 3: Limitele cooperării

(1) Măsurile solicitate de către Curtea Penală Internațională sunt aduse la îndeplinire potrivit legii române, cu excepția situațiilor în care prin prezenta lege se dispune altfel.

(2) O solicitare a Curții Penale Internaționale poate fi respinsă, în tot sau în parte, dacă executarea acesteia ar putea aduce atingere intereselor de securitate națională ale României.

(3) În executarea cererilor formulate de către Curtea Penală Internațională, statul român va acționa într-o manieră compatibilă cu obligațiile care îi incumbă potrivit normelor de drept internațional, inclusiv a celor rezultate din tratatele la care România este parte, raportate la obligația generală de a coopera cu Curtea Penală Internațională, potrivit art. 86 din Statut.

(4) În situația în care într-un caz concret se identifică vreuna dintre limitele cooperării prevăzute la alin. (1)-(3), Ministerul Justiției, din oficiu sau la solicitarea autorității judiciare române competente, inițiază neîntârziat consultări cu Curtea Penală Internațională.

(…)

Art. 5: Arestarea provizorie

(1) Cererea de arestare provizorie formulată de Curtea Penală Internațională, în situații de urgență, anterior transmiterii cererii de predare, se transmite, în scris, Ministerului Justiției.(2) Cererea de arestare provizorie conține:

a) semnalmentele persoanei solicitate, suficiente pentru identificare;

b) localizarea probabilă a persoanei;

c) expunerea succintă a faptelor, inclusiv, dacă este posibil, data și locul producerii acestora;

d) o declarație cu privire la existența unui mandat de arestare;

e) o declarație indicând că va urma o cerere de predare a persoanei urmărite.

(3) Ministerul Justiției efectuează examenul de regularitate în termen de 24 de ore de la primirea cererii. Examenul de regularitate internațională are ca scop verificarea cererii de arestare provizorie și a documentelor anexate acesteia, prin raportare la dispozițiile Statutului și ale prezentei legi.

(4) În cazul în care constată că nu sunt îndeplinite condițiile de regularitate, Ministerul Justiției solicită completarea cererii sau, după caz, a documentelor anexate, în cel mai scurt timp posibil.

(5) În cazul în care constată îndeplinirea condițiilor de regularitate, Ministerul Justiției transmite cererea către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în termen de 48 de ore de la primirea acesteia.

(6) După identificarea persoanei solicitate, procurorul poate lua împotriva acesteia măsura reținerii pentru o perioadă de maximum 24 de ore, numai după ascultarea acesteia în prezența apărătorului, ales sau numit din oficiu. Dispozițiile art. 88-92 și ale art. 209 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.

(7) În cazul în care apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, procurorul sesizează de îndată Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a aprecia cu privire la luarea măsurii arestării provizorii.

(8) Cererea de arestare provizorie se soluționează în camera de consiliu, cu ascultarea persoanei solicitate în prezența apărătorului și cu participarea procurorului. Instanța dispune prin încheiere motivată.

(9) Împotriva încheierii prevăzute la alin. (8) poate fi formulată contestație, de către persoana solicitată sau de procuror, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se soluționează de către un alt complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție în termen de 5 zile. Mandatul de arestare provizorie se emite de către completul care soluționează cererea în primă instanță sau, după caz, de către completul care a soluționat contestația. Contestația nu este suspensivă de executare.

(10) Măsura arestării provizorii se execută într-un centru de reținere și arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu excepția situației în care persoana solicitată s-ar afla în executarea unei pedepse într-un penitenciar din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, caz în care măsura arestării provizorii se execută în penitenciarul respectiv.

(11) Durata inițială a măsurii arestării provizorii este de maximum 30 de zile. Durata maximă a arestării provizorii, anterior primirii cererii de predare, este de 60 de zile. În cursul procedurii, instanța de judecată verifică periodic, nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii măsurii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menținerea măsurii, revocarea sau înlocuirea cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, în funcție de circumstanțele cauzei și de riscul concret de sustragere a persoanei urmărite. Punerea în libertate a persoanei solicitate nu exclude arestarea ulterioară în vederea predării.

(12) Persoana solicitată poate consimți la predare anterior expirării termenului de 60 de zile, caz în care nu mai este obligatorie prezentarea cererii de predare. Instanța se asigură că persoana solicitată își dă consimțământul în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor. În acest sens, persoanei solicitate i se va lua o declarație, care va fi semnată de către aceasta, de către avocat, de președintele completului și de grefier, precum și, dacă este cazul, de către interpret.

(13) În cazul prevăzut la alin. (12), instanța se pronunță prin sentință definitivă. Sentința se redactează în 24 de ore și se comunică Ministerului Justiției, care va informa de îndată Curtea Penală Internațională și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În baza sentinței definitive va fi emis mandatul de arestare în vederea predării. Persoana predată va fi ținută în stare de arest până la predarea efectivă.

(…)

Art. 10: Obținerea de probe, inclusiv de declarații, și transmiterea de probe, inclusiv expertize și rapoarte

(1) Prezentul articol se aplică în cazurile în care Curtea Penală Internațională transmite, în scris, o cerere de obținere de probe, inclusiv de declarații, către Ministerul Justiției, în calitate de autoritate centrală.

(2) Cererea va cuprinde următoarele informații:

a) expunerea succintă a obiectului cererii;

b) expunerea succintă a faptelor esențiale care justifică cererea;

c) expunerea motivelor și explicarea detaliată a procedurilor sau a condițiilor ce trebuie respectate;

d) orice informație necesară, potrivit legii române, pentru executarea cererii;

e) orice altă informație utilă pentru ca asistența în vederea obținerii de probe, inclusiv de declarații, să poată fi acordată.

(3) Dispozițiile art. 9 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

Art. 11: Audierea persoanelor care fac obiectul unei anchete sau urmăriri penale

(1) Prezentul articol se aplică în cazurile în care Curtea Penală Internațională transmite, în scris, o cerere de audiere a persoanelor care fac obiectul unei anchete sau urmăriri penale.

(2) Cererea va cuprinde următoarele informații:

a) expunerea succintă a obiectului cererii;

b) expunerea succintă a faptelor esențiale care justifică cererea;

c) expunerea motivelor și explicarea detaliată a procedurilor sau a condițiilor ce trebuie respectate;

d) orice informație necesară, potrivit legii române, pentru executarea cererii;

e) orice altă informație utilă pentru ca autoritatea judiciară să poată proceda la audiere;

f) indicarea, dacă este cazul, a întrebărilor care să fie adresate persoanelor care fac obiectul unei anchete sau urmăriri penale;

g) dacă este cazul, indicarea reprezentanților Curții Penale Internaționale care vor participa la audiere.

(3) Dispozițiile art. 9 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

(…)

Art. 22: Protecția informațiilor privind securitatea națională

(1) Prezentul articol se aplică în toate cazurile în care divulgarea de informații sau de documente de către autoritățile române ar aduce atingere intereselor și securității naționale. Aceste cazuri sunt, în special, cele la care se referă art. 56 paragrafele 2 și 3, art. 61 paragraful 3, art. 64 paragraful 3, art. 67 paragraful 2, art. 68 paragraful 6, art. 87 paragraful 6 și art. 93 din Statut, precum și cazurile în care, în orice alt stadiu al procedurii, o astfel de divulgare poate fi pusă în discuție.

(2) Prezentul articol se aplică, de asemenea, când unei persoane i s-a solicitat de către autoritatea română de executare să furnizeze informații sau elemente de probă în executarea unei cereri de cooperare judiciară, transmisă de către Curtea Penală Internațională, iar aceasta a refuzat să o facă și a informat autoritățile române asupra faptului că divulgarea lor ar aduce atingere intereselor în materie de securitate națională.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), orice autoritate română sau orice persoană care ia cunoștință de vreuna dintre situațiile menționate va informa de îndată Ministerul Justiției.

(4) Ministerul Justiției, fiind informat potrivit alin. (3) sau dacă ia cunoștință, din orice altă sursă, că informații sau documente ale statului sunt sau vor fi probabil divulgate într-o anumită fază a procedurii și dacă apreciază că o astfel de divulgare ar aduce atingere intereselor de securitate națională, va informa de îndată autoritățile competente, în funcție de natura sau sursa informațiilor vizate, și va solicita avizul acestora.

(5) În cazul în care și după obținerea avizelor prevăzute la alin. (4) se apreciază că există pericolul de lezare a intereselor de securitate națională, Ministerul Justiției ia legătura cu Biroul procurorului, apărarea, Camera preliminară sau Camera de primă instanță din cadrul Curții Penale Internaționale, după caz, în scopul de a identifica toate măsurile rezonabile posibile pentru a găsi o soluție de comun acord.

(6) Când toate măsurile rezonabile posibile au fost luate pentru soluționarea problemei prin înțelegere, potrivit art. 72 paragraful 5 din Statut și când Ministerul Justiției, după consultarea prevăzută la alin. (4), apreciază că nu există nici mijloace și nici condiții care să permită autorităților române să comunice sau să divulge informațiile sau documentele fără a aduce atingere intereselor de securitate națională, va aduce la cunoștință acest fapt Curții Penale Internaționale, indicând motivele precise care au condus la această concluzie, cu excepția cazurilor în care însăși expunerea motivelor aduce atingere intereselor de securitate națională.

(7) În cazurile reglementate la alin. (6), Ministerul Justiției va informa Curtea Penală Internațională cu privire la imposibilitatea executării cererii.