Contractul de împrumut. Prescripţia dreptului la acţiune. Recurs (CPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Decizia ÎCCJ (SC  II) nr. 2004/2016

CPC: art. 312 alin. (1) [NCPC: art. 496 alin. (1)]; C. civ. de la 1864: art. 1582 și art. 1583 [NCC: art. 2162]; Decretul nr. 167/1958: art. 7 alin. (2)

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale privind prescripția dreptului la acțiune.

Nu există niciun text de lege din care să rezulte o acțiune în constatare, declaratorie, prin care se tinde la constatarea judecătorească a existenței unei situații juridice ori a unui drept, ar fi imprescriptibilă.

Așa după cum s-a stabilit în primul ciclu procesual, prin decizia Curții de Apel Cluj, acțiunea formulată de către reclamant este o acțiune în constatare, însă una în constatare specială, întemeiată pe dispozițiile art. 1582 și art. 1583 C. civ. de la 1864 [NCC: art. 2162].

Este adevărat că atunci când părțile nu prevăd, prin contract, un termen pentru restituirea împrumutului, prescripția dreptului în restituire începe să curgă de la data încetării acestuia ca urmare a formulării cererii de restituire de către împrumutător, numai că această cerere de restituire trebuie făcută în termenul de prescripție prevăzut de art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Ca atare, reclamantul-recurent avea la îndemână o acțiune prin care putea să solicite instanței să stabilească un termen de restituire, doar că această acțiune nu este imprescriptibilă, ci trebuia formulată în trei ani de la data încheierii contractului, după care ar fi avut o acțiune în restituire, prescriptibilă în trei ani de la data la care se fixase termenul de restituire.

Textul art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 este clar, făcând referire la obligațiile al căror termen de executare nu este stabilit, or, în cauză, toate contractele de împrumut invocate de către reclamant sunt contracte în care termenul de restituire nu a fost prevăzut.

De altfel, imprescriptibilitatea acestei acțiuni ar contraveni rolului prescripției, afectând securitatea și stabilitatea raporturilor juridice civile, mai ales că în materia drepturilor de creanță regula este prescriptibilitatea acțiunilor.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. [NCPC: art. 496 alin. (1)], Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.