Conţinutul şi executarea mandatului de arestare. Contestație respinsă ca nefondată (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 724/2020

L. nr. 302/2004: art. 35, art. 38 alin. (1), art. 84 alin. (1), art. 97, art. 98, art. 104, art. 113; NCP: art. 228, art. 250 alin. (1), (2), art. 360 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) 

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existența unui mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare suedeze la data de 10.06.2020 împotriva cetățeanului român A., urmărit pentru săvârșirea a 34 de infracțiuni, astfel: 1. deposedare ilegală, infracțiune gravă 2-3, fraudă gravă, infracțiune gravă 4. Tentativă de fraudă 5-11. Fraudă gravă 12-16 tentativă de fraudă gravă 17-18 fraudă gravă 19. Tentativă de fraudă gravă 20. Deposedare ilegală, infracțiune gravă 21 – 23. Fraudă gravă 24. Tentativă de fraudă gravă 25. Deposedare ilegală, fapte prevăzute de: 1. Capitolul 8, Secțiunea 8, paragraful 2 din C. pen. suedez 2-3. Capitolul 9, Secțiunea 3 din C. pen. suedez. 4. Capitolul 9, Secțiunile 3 și 11; și Capitolul 23, Secțiunea 1 din C. pen. suedez 5- 11 Capitolul 9, Secțiunea 3 din C. pen. suedez. 12-16. Capitolul 9, Secțiunile 3 și 11; și Capitolul 23, Secțiunea l din C. pen. suedez 17-18. Capitolul 9, Secțiunea 3 din C. pen. suedez. 19. Capitolul 9, Secțiunile 3 și 11; și Capitolul 23, Secțiunea 1 din C. pen. suedez 20. Capitolul 8, paragraful 2 din C. pen. suedez 21-23. Capitolul 9, Secțiunea 3 Capitolul 9, Secțiunea 3 din C. pen. suedez. 24 Capitolul 9, Secțiunile 3 și 11; și Capitolul 23, Secțiunea 1 din C. pen. suedez 25. Capitolul 8, Secțiunea 8, paragraful 2.

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracțiuni și potrivit legii române, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de dispozițiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată (infracțiunile prevăzute de art. 228 din C. pen., respectiv art. 250 alin. (1), (2) și art. 360 alin. (1), alin. (3), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., fiecare cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în raport cu situația de fapt expusă).

De altfel, persoana solicitată este urmărită și pentru infracțiuni prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 302/2004 (art. 2 alin. (2) pct. 8 din Decizia- cadru nr. 200/584/JAI).

Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate și apreciază că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, și anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

În ceea ce privește susținerea contestatorului persoană solicitată potrivit căreia nu a săvârșit faptele descrise, întrucât la data săvârșirii presupuselor fapte, acesta se afla în România, ca urmare a survenirii decesului mamei sale, Înalta Curte amintește că din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă. Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Referitor la cel de-al doilea motiv al contestației, respectiv că nu se poate dispune predarea către autoritățile judiciare din Suedia, întrucât contestatorul persoană solicitată are grave probleme de sănătate, Înalta Curte constată că afecțiunile sunt cronice, fiind diagnosticat cu tulburare de comportament, handicap fizic, intelect limită, însă din anul 1997 (copia certificatului medical nr. 533/01.04.1997 emis de Spitalul Clinic Prof. T. Gh. Marinescu, dosar Parchet).

Așadar, similar curții de apel, Înalta Curte apreciază că momentul stabilirii acestui diagnostic (în urmă cu peste 23 de ani), precum și natura diagnosticului anterior menționat, exclud, posibilitatea unei ameliorări, nefiind necesar a se amâna predarea.

Aspectele învederate de către contestatorul persoană solicitată pot constitui împrejurări exterioare ce ar putea avea consecințe exclusiv asupra executării hotărârii de predare în sensul art. 113 din Legea 302/2004. Astfel, art. 23 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, purtând denumirea marginală „Termenul pentru predarea persoanei”, prevede următoarele: „(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate. (2) Aceasta este predată în termen de cel mult zece zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare. (3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forță majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă și convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită. (4) În mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată astfel convenită. (5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) – (4), în cazul în care persoana se mai află în detenție, ea este pusă în libertate”. 9 Se observă că deși textul reglementează două ipoteze în care predarea nu are loc din motive obiective, ambele vizează împrejurări ulterioare rămânerii definitive a hotărârii de predare. În primul caz, situația premisă este aceea că predarea nu a avut loc în zece zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus, predarea fiind împiedicată din motive de forță majoră, situație în care se convine asupra unei noi date de predare. De altfel, art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală transpune această dispoziție de o manieră chiar mai puțin restrictivă decât aceea din decizia cadru. Se remarcă faptul că în acest caz predarea nu este nici amânată și nici suspendată, ci se stabilesc termene succesive în vederea executării. În ce privește a doua ipoteză reglementată de alin. (4) a articolului respectiv, a cărei incidență atrage suspendarea temporară a predării, Înalta Curte constată că această dispoziție a fost transpusă, art. 114 alin. (1) din Legea 302/2004 privind amânarea predării menționând că în materia mandatului european de arestare sunt aplicabile printre altele și dispozițiile art. 58 alin. (2) lit. c) din același act normativ, potrivit cărora predarea poate fi amânată atunci când „din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia…”. Așadar, textul se referă la o situație personală deosebită a persoanei solicitate care reclamă amânarea predării și nu este incident în cauză în condițiile în care nu a fost evidențiată o astfel de situație.

Evaluând cererea distinctă formulată de contestatorul persoană solicitată prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, de dispunere a unei măsuri preventive mai puțin intruzive, Înalta Curte o constată neîntemeiată.

Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004:

„După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător”.

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, instanța dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură.

Dispozițiile art. 104 alin. (9)-(11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, iar nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menține până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței nr. 206/F din data de 26 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Protocolul încheiat între U.N.B.R. și Ministerul Justiției, privind plata onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.