Contestaţie la executare împotriva unei hotărâri pronunţate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Contestație respinsă ca inadmisibilă (VCP, NCP, NCPP, L. nr. 187/2012)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 215/2021

NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 422, art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. a), art. 597 alin. (1), art. 598 alin. (1) lit. c), art. 599; VCP: art. 41 alin. (2), art. 193 alin. (1); NCP: art. 3, art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 43 alin. (1) și (5); L. nr. 187/2012: art. 10; NCPC: art. 2 alin. (2), art. 248 alin. (1), art. 431 alin. (1)

Examinând contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 74/RC din 9 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. prevăd că, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6) din C. proc. pen., iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la) instanța care a pronunțat hotărârea care se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, alin. (7) al art. 597 din C. proc. pen. stabilește că hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării, potrivit prezentului titlu, pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării, potrivit prezentului titlu, pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară. Contestația la executare nu reprezintă o cale de atac, ci un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei.

În prezenta cauză, s-a reținut că titlul împotriva căruia contestatorul a formulat contestația la executare, în temeiul art. 598 lit. c) din C. proc. pen., este reprezentat de Decizia penală nr. 74/RC din 9 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre pronunțată ca instanță de recurs în casație.

Înalta Curte a constatat că, prin decizia contestată, s-a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 548/AP din 21 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Prin Decizia penală nr. 548/AP din 21 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1857 din 12.10.2016 a Judecătoriei Brașov și, în baza art. 422 din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului și perioada începând cu data de 18.02.2017, până la data de 21.06.2017, inclusiv.

Prin Sentința penală nr. 1857 din 12.10.2016, pronunțată de Judecătoria Brașov, printre altele, s-a dispus, în baza art. 193 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în formă continuată (persoană vătămată B.), în baza art. 193 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în formă continuată (persoană vătămată C.), în baza art. 207 alin. (1), (3) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) și (5) din C. pen. și art. 3 din C. pen., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată (persoană vătămată D.), în baza art. 351 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) și (5) din C. pen. și art. 3 din C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de camătă. În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen., s-au contopit pedepsele sus-menționate, stabilindu-se pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din celelalte pedepse, respectiv 1 an și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare.

Înalta Curte a reținut că, în cauză, contestatorul a formulat contestație la executare împotriva Deciziei penale nr. 74/RC din 9 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., iar nelămurirea o constituie neaplicarea Deciziei Curții Constituționale a României nr. 265/2014 și a recursului în interesul legii nr. 29/2015, precum și modul de deducere a perioadelor în care acesta a executat pedeapsa închisorii.

S-a constatat că, în cauză, s-a formulat contestație la executare împotriva unei hotărâri pronunțate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de condamnat, iar dispozițiile Sentinței penale nr. 1857 din 12.10.2016 a Judecătoriei Brașov nu au fost modificate nici în calea de atac a apelului și nici în calea de atac extraordinară a recursului în casație.

Totodată, s-a reținut că, anterior promovării acestei contestații la executare, pe rolul instanței supreme a fost înregistrată, la data de 4 august 2020, sub nr. x/2020, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 74/RC din 9 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind invocate dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 25 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea contestației formulate de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 74/RC din 9 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015, la Completul nr. 10, pentru competentă soluționare, în raport cu dispozițiile art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, potrivit cu care cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea a cărei lămurire se solicită.

Prin încheierea din 30 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, de Completul nr. 10, s-a dispus trimiterea cauzei având ca obiect contestația formulată de condamnatul A. la Judecătoria Brașov, spre competentă soluționare.

Așadar, s-a reținut că, prin încheierea din 30 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a dispus cu privire la contestația formulată de contestatorul A. împotriva aceleiași decizii, respectiv Decizia nr. 74/RC din 9 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015, iar motivele ambelor contestații la executare vizează cazul de contestație prevăzut de art. 598 lit. c) din C. proc. pen.

Prin urmare, s-a constatat că, între această cauză și cea care a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, există identitate de părți, de temei legal, de motive și apărări, context în care o nouă contestație la executare nu constituie decât o repetare a celei deja soluționate prin Încheierea penală nr. 702 din 30 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, intrând în coliziune cu dispozițiile legale privind autoritatea de lucru judecat.

Totodată, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabile și în procesul penal potrivit art. 2 alin. (2) din același cod, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei, în raport cu reglementarea de principiu dată autorității de lucru judecat prin art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil și în procesul penal, rezultând astfel că existența în cauza pendinte a unei identității de părți, de obiect și de motive cu cererea anterioară, definitiv judecată, atrage inadmisibilitatea în principiu a căii extraordinare de atac și impune respingerea sa ca atare.

În ceea ce privește cererea de repunere pe rol a cauzei, Înalta Curte a reținut că, în speță, contestatorul A., cu ocazia acordării ultimului cuvânt, a solicitat amânarea judecății, cerere ce a fost respinsă, în ședință publică, cu motivarea că a fost formulată după ce au fost puse concluziile pe fondul cauzei, la momentul acordării ultimului cuvânt contestatorului, deși anterior, întrebat fiind de instanță, acesta a precizat că este de acord să fie asistat de apărătorul din oficiu și nici nu a avut cereri de formulat sau excepții de invocat.

Mai mult, relativ la motivele invocate în cererea de repunere pe rol a cauzei, în sensul de a lua legătura cu apărătorul din oficiu și faptul că nu i s-a acordat ultimul cuvânt, Înalta Curte a reținut că, la dosar, se află cererea apărătorului din oficiu, avocat L., din care rezultă dovada privind solicitarea, de către apărătorul menționat, prin poștă electronică, a unei consultații juridice cu contestatorul, la Penitenciarul Aiud. Totodată, s-a reținut, așa cum rezultă din practicaua deciziei, că Înalta Curte i-a acordat posibilitatea contestatorului să ia legătura cu apărătorul din oficiu, acordându-i inclusiv ultimul cuvânt, acesta precizând că este de acord să fie asistat de apărătorul din oficiu și că nu are cereri sau excepții de formulat în cauză.

Prin urmare, s-a constatat că au fost respectate dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., privitoare la garantarea dreptului la apărare, precum și ale legislației conexe, respectiv art. 24 din Constituția României, art. 6 parag. 3 lit. b) – c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nefiind incidente nici dispozițiile art. 395 alin. (2) din C. proc. pen. referitoare la repunerea cauzei pe rol.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, formulată de contestatorul A., iar în temeiul art. 597 coroborat cu art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de acesta împotriva Deciziei nr. 74/RC din 9 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015.

Împotriva Deciziei penale nr. 753 din 17 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, a formulat contestație la executare contestatorul A., cauza fiind înregistrată pe rolul secției penale a instanței supreme la data de 27 noiembrie 2020, sub numărul x/2020.

În esență, contestatorul a susținut că instanța supremă, cu prilejul soluționării contestației la executare pe care a formulat-o anterior, ce a format obiectul dosarului nr. x/2020, a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât i s-a încălcat dreptul la apărare, neavând posibilitatea să ia legătura cu apărătorul desemnat din oficiu și neputând formula cereri și excepții, dar și dreptul la un proces echitabil, nefiindu-i acordat nici ultimul cuvânt. Totodată, contestatorul a apreciat că instanța, în mod greșit, prin hotărârea atacată pe calea prezentei contestații la executare, i-a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, încălcându-i, și din această perspectivă, dreptul la apărare.

În drept, a fost invocat cazul de contestație prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

La termenul din data de 11 martie 2021, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare formulate de contestatorul condamnat A., arătând că este vizată o hotărâre definitivă prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă contestație la executare formulată de același contestator împotriva unei hotărâri a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost soluționat recursul în casație promovat de acesta.

Examinând contestația la executare, cu prioritate prin prisma excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate formula când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Alin. (2) al aceluiași articol stabilește că, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), contestația se face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestația la executare a fost reglementată ca un procedeu jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează exclusiv incidente, limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătorești, fără a se putea însă modifica soluția pronunțată, soluție care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Prin intermediul contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale pot fi invocate doar aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, fără a se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea.

Hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii definitive în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.

Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în autoritatea de lucru judecat, contestația la executare nu poate fi uzitată decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege, astfel că, în cadrul său, nu se pot repune în discuție aspecte de nelegalitate sau netemeinicie.

Printre cazurile ce pot fi invocate ca temei al contestației la executare se numără și cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv atunci „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare”, prin nelămurire cu privire la hotărârea care se execută înțelegându-se existența unei neclarități a acesteia.

În speță, prin prezenta contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestatorul A. a înțeles să critice o hotărâre definitivă pronunțată de instanța supremă, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă contestație la executare formulată de acesta împotriva unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care i s-a respins recursul în casație promovat, fiind astfel încălcat principiul legalității exercitării căilor de atac.

Totodată, se constată că decizia contestată nu întrunește cerința impusă de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., aceasta nefiind hotărârea în a cărei executare se află contestatorul condamnat.

Practic, contestatorul nu a invocat o nelămurire cu privire la Decizia penală nr. 753 din 17 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 sau vreo împiedicare la executare, ci, prin intermediul contestației la executare, astfel cum acesta a intitulat calea de atac promovată în prezenta cauză, a criticat hotărârea anterior menționată sub aspectul soluției pronunțate, apreciind că în mod greșit i s-a respins cererea de repunere a cauzei pe rol și că i-au fost încălcate dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

În acest ultim sens, Înalta Curte reține că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (cauza Brumărescu împotriva României).

Prin urmare, față de considerentele ce preced, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității căii de atac a contestației la executare, invocată de reprezentantul Ministerului Public, hotărârea contestată fiind definitivă, nemaiputând fi supusă niciunei căi de atac.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, prin raportare la dispozițiile art. 599 C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 753 din 17 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.