Consiliul UE și-a exprimat poziția relativă la proiectul legislativ privind eliminarea diferențelor de remunerare dintre femei și bărbați

7 dec. 2021
Vizualizari: 250

Consiliul Uniunii Europene anunță că a convenit asupra poziției sale referitoare la propunerea de act legislativ privind transparența salarială, ce va contribui la combaterea discriminării salariale existente la locul de muncă și la eliminarea diferențelor de remunerare dintre femei și bărbați.

Astfel, Consiliul informează că, în Uniunea Europeană, diferența de remunerare dintre femei și bărbați este de aproximativ 14%, însemnând că, în medie, pentru o oră de muncă, femeile câștigă cu 14% mai puțin decât bărbații.

Consiliul susține că există o serie de inegalități care stau la baza acestei diferențe de remunerare, mai exact faptul că femeile sunt suprareprezentate în sectoare relativ slab remunerate, cum ar fi îngrijirea și educația, așa-numitul „plafon de sticlă” conducând la subreprezentarea acestora în poziții de conducere și, în unele cazuri, femeile câștigând mai puțin decât bărbații pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de valoare egală.

În poziția adoptată de Consiliu se precizează faptul că lucrătorii și reprezentanții acestora au dreptul de a solicita și de a primi informații cu privire la nivelul individual de remunerare și la nivelurile medii de remunerare pentru lucrătorii care prestează aceeași muncă sau o muncă de valoare egală, defalcate în funcție de sex.

(Copyright foto: pinterest)

Totodată, legislativul european consideră că angajatorii trebuie să indice nivelul sau intervalul inițial al remunerației care urmează să fie plătită viitorilor lucrători fie în anunțul de post vacant, fie înainte de încheierea contractului de muncă.

De asemenea, angajatorii cu cel puțin 250 de angajați vor trebui să comunice autorității lor naționale competente, în fiecare an, informații precum diferența de remunerare dintre lucrătorii de sex feminin și cei de sex masculin din organizația lor  și, de asemenea, să pună aceste informații la dispoziția publicului, lucrătorilor și reprezentanților acestora.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Consiliul UE prezintă poziția sa referitoare la propunerea de act legislativ privind piețele digitale și reglementarea companiilor „big tech”

Consiliul UE și-a exprimat poziția relativă la proiectul legislativ privind eliminarea diferențelor de remunerare dintre femei și bărbați was last modified: decembrie 7th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: