Consiliul Concurenței susţine iniţiativa ANAF de a elimina unele condiţii impuse comercianţilor de produse energetice

5 mart. 2019
Vizualizari: 372

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial (www.consiliulconcurentei.ro), Consiliul Concurenței consideră benefică inițiativa Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) de a elimina obligativitatea deținerii depozitelor proprii de către comercianții angro de produse energetice. De asemenea, Consiliul Concurenței își exprimă disponibilitatea de a continua discuțiile cu instituțiile statului pentru a identifica soluții pentru prevenirea evaziunii fiscale, limitând, însă, impactul asupra mediului concurențial.

În cadrul întâlnirilor cu conducerea ANAF – Direcția Generală a Vămilor, reprezentanții Consiliului Concurenței au adus în discuție posibilele efecte negative asupra activităților desfășurate de operatorii economici din sectorul comercializării angro de produse energetice și afectarea mediului concurențial prin introducerea acestei obligații. ANAF a anunțat că va elimina aceste condiții impuse tuturor operatorilor care comercializează angro produse energetice.

Consiliul Concurenței va colabora în continuare cu ANAF în vederea asigurării premiselor pentru funcționarea eficientă a pieței produselor energetice.

Sursa informației

Consiliul Concurenței susține inițiativa ANAF de a elimina unele condiții impuse comercianților de produse energetice was last modified: martie 5th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: