Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al unei companii farmaceutice

6 dec. 2021
Vizualizari: 109

Consiliul Concurenței informează că a declanșat o investigație vizând un posibil abuz de poziție dominantă al unei companii din Viena pe piața românească a comercializării medicamentelor anticoagulante orale directe și a celor destinate tratamentului bronhopneumopatiei cronice obstructive.

În acest sens, Consiliul deține indicii conform cărora compania în discuție a implementat unele strategii de marketing ce vizau ca, prin interacțiuni cu profesioniștii din domeniul sănătății, să influențeze prescrierea în favoarea medicamentului său, P., din aria anticoagulantelor
orale directe, limitându-se, în acest fel, dezvoltarea pieței și accesul pacienților la alte medicamente din această gamă.

(Copyright foto: freepik)

Totodată, există indicii referitoare la faptul că această companie ar fi împiedicat intrarea pe piață a unui medicament generic, mai ieftin, implementând o strategie de transfer a pacienților către un produs inovativ, mai scump, ce are aceleași indicații terapeutice.

Urmare a acestor fapte, Consiliul Concurenței a efectuat o inspecție inopinată la sediul sucursalei companiei investigate din România, ridicând mai multe documente ce se află, acum, în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice.

Menționăm că, în situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, compania implicată riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, compania care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, poate obține imunitate la amendă sau o reducere substanțială a amenzii.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Consiliul Concurenței. Darea spre consultare publică a Proiectului de Ghid privind lotizarea în cadrul procedurilor de achiziție publică

Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al unei companii farmaceutice was last modified: decembrie 6th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: