Conferința Națională de Dreptul Urbanismului și Amenajarea Teritoriului
Conferința Națională de Dreptul Urbanismului și Amenajarea Teritoriului
Data 01 ianuarie 1970
Locația
Universitatea din București – Facultatea de Drept în parteneriat cu Grupul editorial Universul Juridic organizează vineri, 6 mai 2022, începând cu ora 10.00, în Sala Stoicescu a Facultății de Drept, Conferința națională de dreptul urbanismului și amenajarea teritoriului – ediția I. Tema ediției este „Perspective interdisciplinare privind planificarea urbană și teritorială”.
Coerența și claritatea normelor juridice și ale instrumentelor operaționale specifice urbanismului și amenajării teritoriului au un impact direct asupra calității vieții, a conservării valorii proprietăților imobiliare și a sănătății populației. Sunt afectate, deopotrivă, dinamica economică și investițiile financiare pe termen scurt, mediu sau lung, la nivel local sau central. Absența, în primele decenii postcomuniste, a unui cadru instituțional și legal adecvat a generat dezvoltări urbane cu semnificative disfuncții, investiții speculative și atitudini instituționale lipsite uneori de eficiență.
Deși, la nivel european, internațional, problemele pe care le ridică domeniul urbanismului și al amenajării teritoriului cunosc o abordare interdisciplinară și sunt prioritare în agenda publică a guvernanților, în România, rezolvarea unora dintre disfuncționalitățile identificate în această materie extrem de vastă și diversificată este în plină desfășurare. De altfel, la nivelul ministerului de resort, este așteptată declanșarea procedurii de transparență pentru un proiect de Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, care să permită reunificarea și sistematizarea legislației în materie.
Conferința își propune să pună în discuție aspecte de actualitate din domeniul urbanismului și al amenajării teritoriului, aflate adeseori la intersecția dintre interesul public și cel particular.
Totodată, în cadrul acestei întâlniri care se dorește a fi un veritabil for de dezbateri, perspectiva interdisciplinară a abordării tematicilor prezentate va fi dominantă, specialiști din diferite domenii, precum juriști, arhitecți, urbaniști, ingineri, geografi etc., evidențiind necesitatea unei astfel de analize complexe, ce poate conduce uneori la dispute între reprezentanți ai sectorului public, cu atribuții în domeniu, și reprezentanți ai sectorului privat.
Asemenea dezbateri conduc la identificarea unora dintre problemele generate de reglementările aplicabile în materie și permit evocarea unor soluții ale instanței de contencios administrativ ce reflectă o sferă largă de conflicte rezultată fie din interpretarea eronată a unor prevederi legale, fie din existența unui vid legislativ. Amintim, în acest context, și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se urmărește dezvoltarea unei interpretări și aplicări unitare a legislației cu privire la urbanism și amenajarea teritoriului.
Coordonator științific: Prof. univ. dr. Dana Tofan, Director, Școala Doctorală, Facultatea de Drept, Universitatea din București; cercetător științific gr. I, Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române.
Moderatori:
Prof. univ. dr. Dana Tofan, Director, Școala Doctorală, Facultatea de Drept, Universitatea din București; cercetător științific gr. I, Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române
Conf. univ. dr. Bogdan Suditu, Universitatea din București; Președinte, Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Primăria Municipiului București
Alocuțiuni:
Arh. dr. Anca Ileana Ginavar , Director General, Direcția Generală Dezvoltare Teritorială, Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației
Prof. univ. dr., arh. Tiberiu Florescu, Președinte, Registrul Urbaniștilor din România
Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, Decan, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Prof. univ. dr. Dana Tofan, Director, Școala Doctorală, Facultatea de Drept, Universitatea din București; cercetător științific gr. I, Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române
Speakeri și teme (în ordine alfabetică, în curs de actualizare)
Tudor Nicolae Bonifate, Alin Constantin Toma, Facultatea de Drept, Universitatea din București – Legalitatea și efectele hotărârilor de suspendare a planurilor urbanistice zonale din sectoarele municipiului București
Av. dr. Sebastian Boțic – Ordonanța de urgență 26/2022 și impactul acesteia asupra autorizației de construire
Conf. univ. dr., av Cristian Clipa, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara – Prerogativa (de putere publică a) planificării în domeniul urbanismului și al amenajării teritoriului
Prof. univ. dr. Simona Cristea, Facultatea de Drept, Universitatea din București, Jurisprudența în materia limitelor dreptului de proprietate pe motive de urbanism, protecția mediului și dezvoltare durabilă
Cercetător șt., av. Dumitru Dobrev, Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române; SCA Dobrinescu Dobrev – Practică judiciară neunitară în materia demolării construcțiilor fără autorizație de construire/care depășesc indicatorii urbanistici ai autorizației de construire
Lect.univ. dr. Cristina Cornelia Feurdean, Facultatea de Drept, Universitatea din București
Lect. univ. dr. Vera Marin, președinte, Asociația pentru Tranziția Urbană (ATU)
Adrian Măntoiu, EMBA, Managing Director, Wolters Kluwer România – Utilizarea inteligenței artificiale în identificarea jurisprudenței asociate și analiza riscurilor privind construcțiile edificate ilegal
Arh. dr. Claudiu Daniel Salanță, arhitect șef, Direcția urbanism și amenajarea teritoriului, Consiliul județean Cluj
Av. drd. Andreea-Cristina Secu, Secu Legal – Real Estate Law Firm – Regimul juridic al construcțiilor nefinalizate
Conf. univ. dr. Bogdan Suditu, Universitatea din București; președinte, Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Primăria Municipiului București
Prof. univ. dr. Dana Tofan, director, Școala Doctorală, Facultatea de Drept, Universitatea din București; cercetător științific gr. I, Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române – Efectele suspendării/anulării PUZ-urilor coordonatoare de sector asupra procedurii de autorizare a construcțiilor
Conf. univ. dr., av. Mircea Ursuța, Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea – Particularități ale regimului contravențional în materia urbanismului
Prof. univ. dr. Verginia Vedinaș, Facultatea de Drept, Universitatea din București; jud. Gheorghe Stan, Curtea Constituțională a României – Legislația în materia urbanismului reflectată în jurisprudența Curții Constituționale
Parteneri:
Registrul Urbaniștilor din România
Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
A.T.U. Asociația pentru Tranziție Urbană
*Conferința va putea fi urmărită și în format fizic, din sala în care se va desfășura. Se va permite accesul în sală pentru un număr limitat de participanți, respectând prevederile legale și numărul de participanți permis. Pentru participarea în sală se va achita o taxă în plus de 150 lei + tva, care va include mapa conferinței și masa de prânz.
*Atenție!! Criteriul de rezervare va fi în ordinea înscrierilor.
Taxa de participare este de 300 lei + TVA/ persoană și include următoarele beneficii:
– Acces la vizionarea conferinței video live la calitate 4k
– Acces la înregistrarea video la 3 zile după data evenimentului (o puteți accesa din link-ul primit pe mail)
– Speakeri de calitate, profesori universitari, experți în domeniu
– Voucher 20% reducere la un eveniment viitor
– 3 luni acces la abonamentul Universul Juridic Premium, care include printre altele:
Peste 10.000 de opinii juridice atent selecționate de colectivul editorial Universul Juridic, actualizate și segmentate zilnic. Peste 500 de autori consacrați, peste 9.000 de știri juridice, peste 700 de newslettere și o bogată bază de date organizată în funcție de anumite cuvinte-cheie.
Acordarea statutului de membru Senior în ujmag.ro care aduce urmatoarele beneficii:
A) Minimum 20% reducere la carțile editurii Universul Juridic
B) 10% reducere la carțile altor edituri
Accesul la conferință se face online, pe bază de utilizator și parolă.
Detaliile privind modalitatea de acces la conferința video vă sunt transmise în mod automat, prin e-mail, după înscrierea dvs. prin completarea formularului de mai jos.
Conferința video va fi transmisă LIVE la data și ora afișate. De asemenea, înregistrarea VIDEO a conferinței vă va fi pusă la dispoziție în cel mai scurt timp după finalizarea transmisiei LIVE.
Atât transmisia LIVE, cât și înregistrarea VIDEO sunt disponibile doar pe bază de utilizator și parolă pentru persoanele care s-au înscris cu succes prin formularul evenimentului și care au achitat contravaloarea accesului.
Vizualizarea și accesarea transmisiei LIVE și a înregistrării se fac pe Portalul Universul Juridic. Aveți nevoie doar de o conexiune la internet și nu sunt necesare programe software ori setări tehnice speciale în afară de autentificarea cu utilizator și parolă pe www.universuljuridic.ro
Pentru acordarea punctelor de pregătire profesională vă rugăm ca în formularul de mai jos să selectați corect și complet profesia. În caz contrar, există posibilitatea de a nu se acorda. Adresa de email înscrisă în formular nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu asterisc (*) sunt obligatorii. Oricare altă profesie pe care o dețineți/exercitați, vă rugăm să o includeți în câmpul Observații.
Pentru mai multe detalii, nu ezitați să ne contactați:
0733.674.555 | conferintele@universuljuridic.ro |
* Persoanele care au achitat taxa de participare, dar care, din motive obiective, nu mai pot participa la conferință, pot solicita returnarea banilor, cu cel puțin două zile (48 de ore) înaintea evenimentului, la adresa de e-mail: conferintele@universuljuridic.ro.
Solicitările ulterioare nu vor fi luate în calcul, având în vedere costurile logistice aferente manifestării. Mulțumim pentru înțelegere.
* Având în vedere prevederile legale în materia protecției datelor cu caracter personal, vă informăm că la evenimentul la care urmează să participați există posibilitatea să se realizeze filmări/fotografii. Totodată, este posibil ca aceste materiale să fie transmise live și în reluare pe universuljuridic.ro, să se regăseasca în arhivele Universul Juridic, precum și promovate pe site-urile și pe rețelele noastre de socializare – Facebook, Twitter, Google+, Instagram, LinkedIn etc.
Completarea prezentului formular, plata taxei de participare, logarea dumneavoastră în platforma evenimentului sau orice corespondență din partea reprezentanților Universul Juridic, precum și prin participarea dumneavoastră la eveniment, semnifică acceptarea termenilor și condițiilor privind organizarea acestuia. Astfel, vă exprimați acordul pentru procesarea datelor cu caracter personal de către Universul Juridic pentru a primi informații cu privire la acest eveniment/alte evenimente Universul Juridic, oferte și/sau prezentări ale Universul Juridic, dar și newsletter. Tototdată, completând acest formular, vă dați acordul și față de folosirea fotografiilor și/sau înregistrărilor video și posibila apariție a imaginii dumneavoastră în materialele filmate/fotografice, destinate diseminării pe canalele arătate.