Competența de soluționare a cererii de divorț. Judecătoria în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2708/2020

NCPC: art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1), art. 915, art. 1081 alin. (2) pct. 4

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În drept, potrivit art. 915 C. proc. civ.:

„(1) Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul. (2) Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București”.

Acțiunea care a determinat declinările reciproce ale instanțelor are ca obiect o cerere de divorț, cu element de extraneitate, în sensul că unul dintre soți, respectiv pârâtul B. este cetățean român și are reședința în străinătate.

Se observă că instanțele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 C. proc. civ., prin raportare la domiciliul părților.

Astfel, norma de competență în materia divorțului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1), stipulează în sensul că aceasta aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. În teza a doua a menționatului articol se prevede că în situația în care soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află ultima locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia are locuința reclamantul.

Așa cum rezultă din norma de drept menționată, regula generală în materie de divorț este aceea că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea este cea în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, și anume: cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

În speță, ultimul domiciliu comun al soților a fost, conform susținerilor din cererea de chemare în judecată, în municipiul Bârlad, fără a exista dovezi în acest sens la dosar, iar, la momentul sesizării Judecătoriei Bârlad cu cererea de divorț, respectiv 13.06.2019 precum și în prezent, domiciliul reclamantei este în municipiul Bârlad, unde și locuiește, această împrejurare rezultând din înscrisul de la dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București, anume verificările efectuate de organele de poliție prin care au constatat că reclamanta locuiește efectiv în imobilul surorii sale din municipiul Bârlad de peste 2 ani de zile, precum și din susținerile reclamantei de la termenul de judecată din 20.05.2020, din fața Judecătoriei Bârlad, conform cărora de un an se află în România.

În ceea ce-l privește pe pârât, acesta are domiciliul în Bârlad și reședința acestuia este în Marea Britanie, fiind plecat la muncă în străinătate, potrivit întâmpinării depuse la Judecătoria Bârlad.

Ca atare, văzând că locuința pârâtului nu se află în țară, iar instanțele române sunt competente internațional să soluționeze cauza, potrivit art. 1081 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE 2201/2003, în speță, devine incidentă teza ultimă a art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia „când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul”.

La data sesizării instanței, reclamanta A. avea stabilit domiciliul în municipiul Bârlad, unde și locuiește, această împrejurare rezultând din înscrisul de la dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect „divorț”, în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Sursa informației: www.scj.ro.