Complicitate la delapidare. Exercitarea unui drept epuizat. Inadmisibilitatea, sancțiune procedurală (CP, NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 333/A/2017

CP: art. 74 alin. (1) lit. a), art. 215^1 alin. (1), (2); NCP: art. 35 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 408 alin. (1), art. 421 alin. (1) lit. a); Legea nr. 304/2004: art. 16 alin. (2); Constituția României: art. 16 alin. (1), art. 21, art. 129; CEDO: art. 13

În prezenta cauză, s-a constatat că legea nouă a modificat pedepsele pentru infracțiunile săvârșite de inculpați (de la 2 la 7 ani închisoare față de închisoare de la 10 – 20 ani pentru delapidare), a modificat tratamentul sancționator aplicabil în cazul concursului de infracțiuni (cumul juridic cu spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse față de cumul juridic cu spor facultativ de până la 5 ani închisoare peste maximul prevăzut de lege).

De asemenea, prin decizia pronunțată la data de 30 mai 2017 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv” din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

În argumentarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a constatat că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv” din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen., care impune condiția unității subiectului pasiv în cazul infracțiunii continuate, creează discriminare în cadrul aceleiași categorii de persoane care săvârșesc la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări.

Referitor la inculpatele A. și E., curtea a reținut următoarele:

Limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de complicitate la delapidare prevăzute de vechiul C. pen., sub imperiul căreia inculpatele au săvârșit faptele sunt mai mari decât cele prevăzute de legea nouă, însă aplicarea globală a vechiului cod este mai favorabilă pentru inculpate prin incidența în cauză a circumstanțelor atenuante, tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni precum și aplicarea dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În atare condiții, constatând că legea veche este mai favorabilă, a menținut condamnarea inculpatelor pentru infracțiunile prev. de codul penal din 1969.

În ceea ce privește criticile procurorului și inculpatelor aduse legalității și temeiniciei individualizării judiciare a pedepselor, Curtea le-a constatat întemeiate.

În primul rând, pedepsele aplicate pentru infracțiunea de complicitate la delapidare, faptă prevăzută de 26 C. pen. rap. la art. 215^1 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, sunt nelegale în condițiile în care instanța de fond nu a reținut circumstanțe atenuante în sarcina inculpatelor, iar minimul special al pedepsei pentru această infracțiune este de 10 ani închisoare.

Instanța de apel a subliniat că tratamentul sancționator al infracțiunilor și, implicit, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, a acestora sunt aspecte importante de politică penală care, pentru a-și atinge scopul, trebuie să aibă caracter unitar și previzibil, considerându-se că, în acest context, infracțiunile contra integrității patrimoniului, prezintă un grad maxim de pericol social, realitate ce determină imperativul adoptării de măsuri în consecință.

Cu atât mai mult, în cazul infracțiunilor deduse judecății, trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului și, respectiv, reeducarea și reintegrarea sa socială, cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției penale, pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte.

În raport cu aceste considerente, instanța de apel a apreciat că prima instanță a aplicat inculpatelor pedepse excesive, fiind inapte de a asigura scopul acestora, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a inculpatului.

Curtea și-a însușit aspectele avute în vedere de prima instanță la individualizarea pedepselor aplicate, referitoare la gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, modalitatea comiterii acestora, starea și urmările deosebit produse, constituie criterii obiective și precise în baza cărora Tribunalul Bacău în mod judicios a aplicat inculpatelor pedepse privative de libertate.

Cu toate acestea, având în vedere faptul că inculpatele nu sunt cunoscute cu antecedente penale, sunt bine integrate în societate și au avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunilor, instanța de apel a apreciat că se justifică reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și aplicarea unor pedepse sub minimul special, condiții în care s-a considerat că aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege (3 ani închisoare pentru infracțiunea de complicitate la delapidare, 2 luni închisoare pentru infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, 1 an închisoare pentru infracțiunea prejudiciere a unor persoane prin modificarea datelor unui sistem informatic, 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni în cazul inculpatei A. și 3 ani închisoare pentru infracțiunea de complicitate la delapidare, 2 ani închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani, 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni în cazul inculpatei E.), sunt suficiente pentru realizarea scopului pedepselor, corespunzând funcțiilor de constrângere și reeducare precum și scopului preventiv.

Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepselor aplicate inculpatelor, s-a constatat că inculpatele A. și E. îndeplinesc condițiile referitoare la cuantumul sancțiunii, fiind condamnate la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Instanța de apel a apreciat că scopul pedepsei, prevenirea săvârșirii altor infracțiuni, poate fi atins și fără ca inculpatele să execute efectiv pedeapsa, având în vedere împrejurarea că nu au antecedente penale, sunt integrate în societate și o bună conduită anterioară, dar mai ales faptul că au avut o contribuție relativ redusă la comiterea faptelor, astfel că acestea oferă suficiente garanții pentru a se putea dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere.

Instanța de apel a considerat că se impune ca inculpatele să fie supuse unor măsuri de supraveghere pentru ca scopul pedepsei să fie atins în condiții optime, ținând seama de gravitatea totuși sporită a faptelor săvârșite.

Sub aspectul laturi civile, curtea a reținut că, în mod just, prima instanță constatând întrunite condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale a dispus tragerea la răspundere civilă a inculpaților și părții responsabile civilmente, obligându-i la plata despăgubirilor către părțile civile.

Ambele expertize întocmite în cauză au confirmat existența unui prejudiciu produs părților civile prin faptele ilicite ale inculpaților.

Constatând însă existența unor diferențe dintre concluziile celor două expertize, instanța de apel a dat întăietate concluziilor raportului de expertiză întocmit în apel, având în vedere că acestea au fost însușite, atât de părțile civile, cât și de partea responsabilă civilmente.

Pe cale de consecință, instanța de apel a dispus, printre altele, cu privire la inculpata A., astfel cum anterior s-a arătat în debutul prezentelor considerente.

Împotriva Deciziei penale nr. 812 din data de 23 iunie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat apel inculpata A., fără a-l motiva în scris.

La termenul de judecată din data de 28 septembrie 2017, în ședință publică, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac declarate, având în vedere că este atacată cu apel o decizie pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, „Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale”.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 408 alin. (1) C. proc. pen., „Sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel”.

În această ordine de idei, Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speță, apelanta inculpată A. a formulat apel împotriva unei decizii pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, ca instanță de apel, prin care s-au soluționat apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, inculpații B., C., A., D., E. și părțile civile SC F. SA, G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R. împotriva sentinței penale nr. 468/D din data de 16 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/110/2013, hotărâre care însă este definitivă, în raport de dispozițiile art. 408 alin. (1) C. proc. pen., după cum era menționat și în dispozitivul acesteia.

Dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pe cale de consecință, cum căile de atac sunt cele prevăzute de lege, astfel că în prezent nu există decât calea de atac a apelului, iar hotărârea atacată fiind pronunțată în apel și fiind definitivă, apelanta inculpată A. a formulat apel împotriva unei hotărâri definitive, cale de atac ce nu este prevăzută de lege.

Pentru aceste considerente, cum nu pot fi atacate cu apel hotărârile definitive, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul formulat de inculpata A.

Văzând și disp. art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.

Sursa informației: www.scj.ro.