Competenţa de soluţionare în materia conflictelor individuale de muncă. Domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul (NCPC, L. nr. 107/1996, C. muncii)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 3638/2018

C. muncii: art. 269 alin. (2); L. nr. 62/2011: art. 210; L. nr. 107/1996: art. 61, art. 80; NCPC: art. 135 alin. (1), art. 158, art. 194

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect un conflict de muncă, astfel cum acesta este definit în dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Din punct de vedere al competenței de soluționare a cauzei, se reține că în materia conflictelor individuale de muncă sunt relevante prevederile art. 269 alin. (2) din C. muncii și dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul ori, după caz, sediul sau locul de muncă reclamantul. Referirea generică la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

Așadar, în reglementarea actuală, în materia litigiilor de muncă competența de soluționare a unor asemenea cereri se stabilește în funcție de domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent dacă reclamant este salariatul sau angajatorul, spre deosebire de reglementarea anterioară reprezentată de Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, unde se prevedea stabilirea competenței în raport de sediul „unității”, așadar al angajatorului, indiferent dacă acesta avea sau nu calitatea de reclamant.

Conflictul negativ de competență cu a cărui soluționare este învestită Înalta Curte nu a fost generat de raportarea la norme de competență diferite, întrucât ambele instanțe care s-au dezînvestit reciproc au considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii, ci a fost determinat de aplicarea acestor dispoziții legale în speță, în ceea ce privește calitatea de reclamant, pe care ar putea să o aibă diversele unități menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 61 din Legea nr. 107/1996: (1) în coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor se înființează Administrația Națională „Apele Române”, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii, așa cum sunt definite în art. 80, prin reorganizarea Administrației Naționale „Apele Române” care funcționa cu statut de regie autonomă. (2) Administrația Națională „Apele Române” are în subordine administrații bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituții publice cu personalitate juridică.

În cauză, se constată că acțiunea a fost formulată de A.N. Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava. Dat fiind caracterul obligatoriu al indicării elementelor oricărei cereri de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 C. proc. civ., inclusiv cele referitoare la numele sau denumirea părților și numele reprezentantului, mențiunile din cuprinsul cererii deduse judecății relevă calitatea de reclamantă a A.N. Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Siret.

Mai mult, în speță, la dosarul Tribunalului Suceava se află împuternicirea acordată de către Administrația Bazinală de Apă Siret, cu sediul în municipiul Bacău, județul Bacău, în favoarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, cu sediul în Suceava, județul Suceava, pentru a reprezenta instituția în litigiile cu agenți economici și persoanele fizice aflate pe aria administrativă a SGA Suceava, fapt ce demonstrează că Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava acționează ca mandatar al reclamantei Administrația Bazinală de Apă Siret și nu poate întruni concomitent calitatea de reclamant și aceea de mandatar.

Astfel, în determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial, este important sediul unității ce are calitatea de reclamantă, iar nu sediul unității fără personalitate juridică, care acționează ca mandatar al reclamantei, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat la sediul mandatarului.

Calitatea de mandatar a Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava și instituția reprezentării nu au efecte juridice în planul competenței și nu atrag o anume competență, ci reprezintă mijloace procedurale prin care părțile înțeleg să figureze în proces.

Împrejurarea că la termenul din 14.03.2018, reprezentantele Administrației Bazinale de Apă Siret și Sistemului Hidrotehnic Independent Siret, au precizat ca reclamant în prezenta cauză este Sistemul Hidrotehnic Independent Siret cu sediul în Suceava nu este de natură să producă, efecte juridice în ceea ce privește competența teritorială, atâta vreme cât precizarea a fost făcută verbal fiară a fi depus un înscris în acest sens din care să rezulte că acesta este punctul de vedere al persoanei juridice reprezentate, respectiv Administrația Bazinală de Apă Siret.

Indicarea sediului procedural la adresa unității fără personalitate juridică, în condițiile art. 158 C. proc. civ., vizează exclusiv comunicarea actelor de procedură, fără a constitui criteriu de stabilire a competenței teritoriale.

În plus, dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii stabilesc o competență teritorială exclusivă ce nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului și nici de dreptul comun în materie de competență teritorială, conform principiului specialia generalibus derogării.

Întrucât sediul Administrației Bazinale de Apă Siret se află în municipiul Bacău, județul Bacău, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanța competentă teritorial a soluționa pricina, în conformitate cu cele anterior prezentate, este instanța de la sediul societății reclamante.

Pentru argumentele prezentate, în aplicarea art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Sursa informației: www.scj.ro.