Competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare judecătorească. Instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă (NCPP)

4 feb. 2022
Vizualizari: 1690
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 383/2021

NCPP: art. 35, art. 38 alin. (1) lit. d), art. 51, art. 166 alin. (1) lit. a), art. 275 alin. (3), art. 494 teza I, art. 529

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 6 București și Curtea de Apel București, referitor la competența de soluționare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de petentul A., Înalta Curte, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 6 București, pentru următoarele considerente:

Conform art. 166 alin. (1) lit. a) din C. pen., condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea unui termen de 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani.

În ceea ce privește instanța competentă, dispozițiile art. 529 din C. proc. pen. prevăd expres că este competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea.

Singura condiție care trebuie îndeplinită este ca instanța sesizată să fie cea care a pronunțat în primă instanță condamnarea pentru care se cere reabilitarea, cu excepția situației în care se schimbă normele de competență.

Cu privire la existența unei practici neunitare în ceea ce privește instanța competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești în situația în care, prin schimbarea normelor legale de competență, instanța care a judecat cauza în primă instanță nu mai are această competență în momentul introducerii cererii, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, care, prin decizia nr. LXXXIII (83) din data de 10 decembrie 2007 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 780 din 21 noiembrie 2008), a statuat că dispozițiile art. 494 teza I din C. proc. pen. anterior (corespondent cu art. 529 teza I din C. proc. pen. actual) se interpretează în sensul că: În caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.

Această decizie a instanței supreme rămâne obligatorie pentru instanțe în condițiile în care dispozițiile legale actuale nu conțin modificări de natură să afecteze aplicabilitatea acesteia.

Verificând actele și lucrările dosarului se reține că, la data săvârșirii infracțiunilor, petentul A. avea calitatea de avocat, calitate care a atras inițial competența de judecată a Curții de Apel București, instanță care l-a și condamnat prin sentința penală nr. 126/20.02.2014, definitivă prin decizia penală nr. 296/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conform art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., curtea de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de avocați, notari publici, executori judecătorești, de controlorii financiari ai Curții de Conturi, precum și auditori publici externi.

Potrivit art. 35 din C. proc. pen., judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, judecătoria soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege.

Din examinarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte constată că, la momentul formulării cererii de reabilitare, respectiv la data de 23 iunie 2020, petentul A. nu mai avea calitatea de avocat, astfel că instanța căreia i-ar reveni competența materială să judece cauza în primă instanță este instanța căreia i-ar reveni competența să judece în primă instanță infractiunile pentru care a fost condamnat, de competența judecătoriei (Judecătoria Sectorului 6 București, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază de la domiciliul condamnatul).

Pentru aceste considerente, în baza art. 51 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 529 din C. proc. pen. coroborat cu art. 35 din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Sursa informației: www.scj.ro.

Competența de soluționare a cererii de reabilitare judecătorească. Instanța competentă să judece cauza în primă instanță (NCPP) was last modified: februarie 4th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.