Codul fiscal – modificări (O.U.G. nr. 79/2017)

13 nov. 2017
Vizualizari: 20332
Art. 149 din Codul fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 79/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare art. 149 prevedea că:

„Art. 149 („Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale datorate de persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se reține la sursă”)

Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se reține la sursă, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o reprezintă diferența dintre venitul brut și cheltuiala deductibilă prevăzută la art. 70 și nu poate fi mai mare decât echivalentul a de 5 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevăzut la art. 143 alin. (2), în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 149 se abrogă.

 

Titlul Secțiunii a-6-a a Capitolului II al Titlului V „Contribuții sociale obligatorii” se modifică și va avea următorul cuprins:

„Stabilirea și plata contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizeaza venituri din activități independente”

 

Art. 151 din Codul fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 79/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare art. 151 prevedea că:

„Art. 151 („Plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale”)

(1) Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, care determină venitul net anual în sistem real și/sau pe baza normelor anuale de venit, sunt obligate să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale care se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, pe baza declarației prevăzute la art. 148 alin. (5).

(2) În decizia de impunere prevăzută la alin. (1), baza de calcul al contribuției de asigurări sociale se evidențiază lunar, iar plata acestei contribuții se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

(3) Obligațiile de plată a contribuției de asigurări sociale reprezentând plăți anticipate, determinate prin decizia de impunere prevăzută la alin. (1), se stabilesc prin aplicarea cotei de contribuție prevăzute la art. 138 asupra bazelor de calcul prevăzute la art. 148 alin. (1) și (2), după caz.

(4) Cota de contribuție de asigurări sociale pentru contribuabilii prevăzuți la alin. (1) este cota pentru contribuția individuală, prevăzută la art. 138.

(5) Contribuabilii prevăzuți la alin. (1) pot opta pentru cota integrală de contribuție de asigurări sociale corespunzătoare condițiilor normale de muncă, prevăzută la art. 138.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

(6) Opțiunea prevăzută la alin. (5) se exercită prin depunerea unei cereri la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se dorește utilizarea cotei integrale de contribuție de asigurări sociale, în cazul contribuabililor care au desfășurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 30 de zile de la începerea activității, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.
Modificări (1)

(7) Opțiunea prevăzută la alin. (5) este obligatorie pentru contribuabil pentru întreg anul fiscal, inclusiv la regularizarea plăților anticipate, și se consideră reînnoită pentru fiecare an fiscal dacă contribuabilul nu solicită revenirea la cota individuală prin depunerea unei cereri la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se dorește revenirea la cota individuală de contribuție de asigurări sociale.

(8) Persoanele prevăzute la alin. (1) care în cursul anului fiscal își încetează activitatea, nu se mai încadrează în categoria persoanelor care au obligația plății contribuției, precum și cele care intră în suspendare temporară a activității potrivit legislației în materie au obligația de a depune la organul fiscal cererea prevăzută la art. 121 alin. (10), în vederea recalculării plăților anticipate.
Puneri în aplicare (1)

(9) Persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se reține la sursă datorează contribuții de asigurări sociale individuale în cursul anului, sub forma plăților anticipate, plătitorii de venituri având obligația calculării, reținerii și plății sumelor respective potrivit regulilor prevăzute la art. 72.

(10) Pentru persoanele prevăzute la alin. (9), obligațiile reprezentând contribuția individuală de asigurări sociale se calculează prin aplicarea cotei individuale de contribuție prevăzute la art. 138 asupra veniturilor prevăzute la art. 149, se rețin și se plătesc de către plătitorul de venit până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile, acestea fiind obligații finale.

(11) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (10), încadrarea în plafonul lunar reprezentând echivalentul a de 5 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează de către plătitorul de venituri”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 151 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 151 („Stabilirea și plata contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente”)

(1) Contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din activități independente potrivit prevederilor art. 148, care nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale prevăzute la art. 150, se stabilește de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, pe baza declarației prevăzute la art. 148 alin. (3). Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale se evidențiază lunar, iar plata acesteia se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

(2) Contribuția de asigurări sociale stabilită prin decizia de impunere prevăzută la alin. (1), se calculează prin aplicarea cotei de contribuție prevăzute la art. 138 lit. a) asupra bazei de calcul prevăzute la art. 148 alin. (1).

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) care în cursul anului fiscal nu se mai încadrează în categoria persoanelor care au obligația plății contribuției potrivit art 148, depun la organul fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit evenimentul, o declarație în vederea stopării obligațiilor de plată reprezentând contribuția de asigurări sociale stabilite conform alin. (2). Modelul declarației se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.”.

 

Art. 152 din Codul fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 79/2017)

În vechea reglementare art. 152 prevedea că:

„Art. 152 („Declararea și definitivarea contribuției de asigurări sociale în cazul veniturilor din activități independente”)

(1) Definitivarea contribuției de asigurări sociale în cazul veniturilor determinate în sistem real se efectuează în baza declarației privind venitul realizat prevăzute la art. 123.

(2) Obligațiile anuale de plată a contribuției de asigurări sociale se determină de organul fiscal competent, prin decizie de impunere anuală, pe baza declarației menționate la alin. (1), prin aplicarea cotei individuale sau a cotei integrale de contribuție, conform opțiunii exprimate, prevăzute la art. 138, asupra bazei de calcul prevăzute la art. 148 alin. (3), cu încadrarea acesteia în plafonul minim și maxim.

(3) Diferențele de venit, precum și contribuția de asigurări sociale aferentă, stabilite în plus prin decizia de impunere prevăzută la alin. (2), se repartizează pe lunile în care a fost desfășurată activitatea.

(4) Prevederile alin. (2) se aplică și în cazul persoanelor prevăzute la art. 148 alin. (8), al căror venit realizat în anul fiscal pentru care se efectuează definitivarea contribuției de asigurări sociale se încadrează în plafonul minim prevăzut la art. 148 alin. (3).

(5) Pentru persoanele prevăzute la alin. (4), sumele reprezentând baza de calcul și contribuția de asigurări sociale aferentă, stabilite prin decizia de impunere prevăzută la alin. (2), se repartizează pe lunile în care a fost desfășurată activitatea.

(6) Plata contribuției de asigurări sociale stabilite prin decizia de impunere anuală se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei.

(7) Repartizarea diferențelor de contribuție de asigurări sociale stabilite potrivit alin. (3), precum și a contribuției de asigurări sociale stabilite potrivit alin. (5), care se efectuează în vederea calculării prestațiilor acordate de sistemul public de pensii, conduce la reîntregirea bazei de calcul al contribuției de asigurări sociale și nu determină stabilirea de obligații fiscale accesorii pentru plățile anticipate”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 152 se abrogă.

 

Titlul Capitolului III al Titlului V ”Contribuții sociale obligatorii” se modifică și va avea următorul cuprins:

„Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”

 

Art. 153 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 79/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare art. 153 alin. (1) lit. a) prevedea că:

„a) cetățenii români cu domiciliul în țară;”


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 153, alin. (1), lit. a) se modifică și va avea următorul cuprins:

„a) cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România;”.

 

În vechea reglementare art. 153 alin. (1) lit. g)-o) prevedeau că:

„g) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, pentru persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecție socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit legii, și pentru care dispozițiile legale prevăd plata contribuției de asigurări sociale de sănătate din bugetul asigurărilor pentru șomaj;

h) Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, care administrează și gestionează prestațiile sociale acordate de la bugetul de stat, prin agențiile județene pentru prestații sociale, pentru persoanele care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru persoanele care beneficiază de indemnizație pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani, potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

i) Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, care administrează și gestionează prestațiile sociale acordate de la bugetul de stat, prin agențiile județene pentru prestații sociale, pentru persoanele care beneficiază de ajutor social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

j) Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii și casele sectoriale de pensii, pentru persoanele care realizează venituri din pensii, precum și pentru persoanele preluate în plata indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

k) entitățile care plătesc venituri din pensii, altele decât cele prevăzute la lit. j);

l) Ministerul Justiției, prin unitățile sistemului administrației penitenciare, pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unitățile penitenciare, precum și pentru persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranță privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;

m) Ministerul Afacerilor Interne, pentru străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii;

n) Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru personalul monahal al cultelor recunoscute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse;

o) autoritățile administrației publice locale, pentru persoanele, cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 153, alin. (1), lit. g)-o) se abrogă.

 

Art. 154 alin. (1) lit. a), f) și g) din Codul fiscal (modificat prin O.U.G. nr. 79/2017)

Vechea reglementare

În vechea reglementare art. 154 alin. (1) lit. a), f) și g) prevedeau că:

„a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenicii sau studenții, precum și persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști. Dacă realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, pentru aceste venituri datorează contribuție;

(…)

f) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuția;

g) femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuția sau dacă nivelul lunar al acestora este sub valoarea salariului de bază minim brut pe țară. În cazul în care venitul lunar realizat depășește nivelul salariului de bază minim brut pe țară, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depășește acest nivel”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 154, alin. (1), lit. a), f) și g) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenți, precum și persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști, dacă nu realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură sau dacă nivelul lunar al acestora este sub valoarea salariului de bază minim brut pe țară;

(…)

f) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni;

g) femeile însărcinate și lăuzele”.

De asemenea la art. 154 alin. (1), după lit. g) se introduc nouă noi litere, lit. h)-p), cu următorul cuprins:

„h) persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii;

i) persoanele care se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, pentru indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

j) persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecție socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit legii, pentru aceste drepturile bănești;

k) persoanele care se află în concediu de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în concediu pentru creșterea copilului potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și în concediu pentru copilul cu handicap potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru drepturile bănești acordate de aceste legi;

l) persoanele fizice care beneficiază de ajutor social, potrivit legii, pentru aceste drepturi bănești;

m) persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unitățile penitenciare, persoanele reținute, arestate sau deținute care se află în centrele de reținere și arestare preventivă organizate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum și persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranță privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate;

n) străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii;

o) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidența Secretariatului de Stat pentru Culte;

p) persoanele cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni”.

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare art. 154 alin. (2) prevedea că:

„(2) În cazul persoanelor aflate în situațiile prevăzute la alin. (1), cu excepția celor de la lit. c) și g), care realizează venituri asupra cărora datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, iar totalul lunar al acestora este sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară, contribuția se datorează asupra venitului realizat”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 154, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. c) – p), sunt exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pe perioada și, după caz, pentru drepturile bănești primite, prevăzute la alin. (1), dacă nu realizează venituri din cele menționate la art. 155 sau dacă nivelul lunar al acestora este sub valoarea salariului de bază minim brut pe țară. În cazul realizării de venituri din cele menționate la art. 155, peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară, lunar, pentru acestea se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate potrivit prezentului titlu”.

 

Codul fiscal – modificări (O.U.G. nr. 79/2017) was last modified: decembrie 6th, 2017 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.