Codul fiscal – modificări (O.U.G. nr. 130/2021)

20 dec. 2021
Vizualizari: 1104

Actul modificat

Actul modificatorSumar
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

 

(M. Of. nr. 688 din 10 septembrie 2015)

O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

 

(M. Of. nr. 1202 din 18 decembrie 2021)

 

– modifică: art. 76 alin. (4) lit. a), art. 100 alin. (1), art. 101 alin. (12), art. 115 alin. (1^2), art. 132 alin. (2), art. 142 lit. b) și r), art. 154 alin. (1) lit. h), titlul V „Contribuții sociale obligatorii” capitolul III, titlul secțiunii a 3-a, titlul V „Contribuții sociale obligatorii” capitolul III, titlul secțiunii a 4-a, art. 168 alin. (1), (5), (7), (7^1), art. 169 alin. (1) lit. a), art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 3;

– introduce: art. 139 alin. (1) lit. ș), art. 142 lit. aa), art. 153 alin. (1) lit. f^2) și f^3), art. 155 alin. (1) lit. a^1), art. 157 alin. (1) lit. ț), art. 157^3, art. 169^2, art. 220^4 alin. (1) lit. m), art. 291 alin. (3) lit. c) pct. 4, art. 291 alin. (3) lit. o), art. 291 alin. (3^1) și (3^2);

– abrogă: art. 101 alin. (11), art. 114 alin. (2).

În M. Of. nr. 1202 din 18 decembrie 2021 s-a publicat O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, printre care se numără și Codul fiscal.

Vă prezentăm, în cele ce urmează, cele mai importante modificări aduse Codului fiscal prin respectiva ordonanță.

Art. 76 alin. (4) lit. a)

Vechea reglementare

„(4) Următoarele venituri nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit:

a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru dispozitive medicale, ajutoarele pentru naștere/adopție, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, veniturile reprezentând cadouri în bani și/sau în natură, inclusiv tichete cadou, oferite salariaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern.Nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și/sau finanțate din buget, cu excepția indemnizațiilor de vacanță acordate potrivit legii.În cazul cadourilor în bani și/sau în natură, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori, veniturile sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai jos, nu depășește 150 lei:

(i) cadouri oferite angajaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paștelui, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase;

(ii) cadouri oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie;

(iii) cadouri oferite angajaților în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie.Contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, regulamentul intern, sau primite în baza unor legi speciale și/sau finanțate din buget, este neimpozabilă, în măsura în care valoarea totală a acestora nu depășește într-un an fiscal, pentru fiecare angajat, nivelul unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate (…)”.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Noua reglementare

La articolul 76 alineatul (4), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(4) Următoarele venituri nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit:

a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru dispozitive medicale, ajutoarele pentru naștere/adopție, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităților naturale, veniturile reprezentând cadouri în bani și/sau în natură, inclusiv tichete cadou, oferite salariaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern.

Nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și/sau finanțate din buget, cu excepția indemnizațiilor de vacanță acordate potrivit legii.

În cazul cadourilor în bani și/sau în natură, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori, veniturile sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai jos, nu depășește 300 lei:

(i) cadouri oferite angajaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paștelui, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase;

(ii) cadouri oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie;

(iii) cadouri oferite angajaților în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie.

Contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, regulamentul intern, sau primite în baza unor legi speciale și/sau finanțate din buget, este neimpozabilă, în măsura în care valoarea totală a acestora nu depășește într-un an fiscal, pentru fiecare angajat, nivelul unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate (…)”.

 

Art. 100 alin. (1)

Vechea reglementare

„(1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei”.

Noua reglementare

La articolul 100, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V – Contribuții sociale obligatorii”.

 

Art. 101 alin. (11)

Vechea reglementare

„(11) Plătitorul de venituri din pensii este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din pensii, pentru fiecare contribuabil”.

Noua reglementare

La articolul 101, alineatul (11) se abrogă.

 

Art. 139 alin. (1) lit. ș)

Noua reglementare

La articolul 139 alineatul (1), după litera s) se introduce o nouă literă, litera ș), cu următorul cuprins:

„(1) Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor, în țară și în alte state, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include: (…)

ș) valoarea nominală a tichetelor cadou prevăzute la art. 76 alin. (3) lit. h), acordate de către angajatori, potrivit legii”.

 

Art 153 alin. (1) lit. f^2) și f^3)

Noua reglementare

La articolul 153 alineatul (1), după litera f1) se introduc două noi litere, literele f2) și f3), cu următorul cuprins:

(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și ale acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, după caz:(…)

f2) Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și casele sectoriale de pensii, pentru persoanele care realizează venituri din pensii;

f3) entitățile care plătesc venituri din pensii, altele decât cele prevăzute la lit. f2)”.

 

Art. 168 alin. (1), (5), (7) și (71)

Vechea reglementare

„(1) Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora au obligația de a calcula și de a reține la sursă contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor.

(…)

(5) Calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate se realizează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 asupra bazei lunare de calcul menționate la art. 157 sau 157^1, după caz.

(…)

(7) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii/solde sau diferențe de salarii/solde, cu excepția sumelor reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflație, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă și se utilizează cotele de contribuții de asigurări sociale de sănătate care erau în vigoare în acea perioadă. Contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit legii se calculează, se rețin la data efectuării plății și se plătesc până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.

(7^1) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând pensii sau diferențe de pensii, cu excepția sumelor reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflație, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, aferente perioadelor în care se datora contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate pentru sumele respective, se utilizează cotele de contribuții în vigoare în acele perioade. Contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit legii se calculează, se rețin la data efectuării plății și se plătesc până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume”.

Noua reglementare

La articolul 168, alineatele (1), (5), (7) și (71) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum și plătitorii de venit prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. f2) și f3) au obligația de a calcula și de a reține la sursă contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor ori venituri din pensii.

(…)

(5) Calculul contribuției de asigurări sociale de sănătate se realizează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 asupra bazei lunare de calcul menționate la art. 157, 1571 sau 1573, după caz.

(…)

(7) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii/solde sau diferențe de salarii/solde, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă și se utilizează cotele de contribuții de asigurări sociale de sănătate care erau în vigoare în acea perioadă. Contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit legii se calculează, se rețin la data efectuării plății și se plătesc până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.

(71) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând pensii sau diferențe de pensii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, aferente unor perioade în care se datorează contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate/contribuția de asigurări sociale de sănătate, după caz, pentru sumele respective se utilizează cotele de contribuții în vigoare în acele perioade. Contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit legii se calculează, se rețin la data efectuării plății și se plătesc până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume”.

 

Art. 291 alin. (3) pct. 4

Noua reglementare

La articolul 291 alineatul (3) litera c), după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:

(3) Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri și prestări de servicii: (…)

c) livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței.În sensul prezentului titlu, prin locuință livrată ca parte a politicii sociale se înțelege:(…)

5. livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, depășește suma de 450.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice. Suprafața utilă a locuinței este cea definită prin Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Anexele gospodărești sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul livrării pot fi locuite ca atare. Orice persoană fizică poate achiziționa, începând cu data de 1 ianuarie 2022, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuință a cărei valoare depășește suma de 450.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de 5%”.

 

Art. 291 alin. (3^1) și (3^2)

Noua reglementare

La articolul 291, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (31) și (32), cu următorul cuprins:

„(31) Se organizează «Registrul achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%», în format electronic, pe baza informațiilor din actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuințele prevăzute la alin. (3) lit. c) pct. 3 și 5, autentificate începând cu data de 1 ianuarie 2022. Notarii publici au obligația:

a) să verifice îndeplinirea condiției referitoare la achiziția unei singure locuințe a cărei valoare depășește suma de 450.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de TVA de 5%, prin consultarea «Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%», înainte de autentificarea actelor juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziția unei astfel de locuințe și, în situația în care constată că nu este îndeplinită această condiție, să le autentifice doar dacă livrarea se efectuează cu cota standard de TVA;

b) să completeze «Registrul achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%», la data autentificării actelor juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuințele prevăzute la alin. (3) lit. c) pct. 3 și 5;

c) să înscrie în actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru achiziția unei locuințe prevăzute la alin. (3) lit. c) pct. 5 mențiuni cu privire la respectarea obligațiilor prevăzute la lit. a) și, după caz, la lit. b);

d) să înscrie în actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuințele prevăzute la alin. (3) lit. c) pct. 3 mențiuni cu privire la respectarea obligației prevăzute la lit. b);

e) să înscrie în actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata în avans pentru locuințele prevăzute la alin. (3) lit. c) pct. 3 și 5 cota de TVA aplicată, indiferent dacă TVA se aplică la preț sau este inclusă în preț.

(32) Prin sezon rece, în sensul prevederilor alin. (3) lit. o), se înțelege perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent și data de 31 martie a anului următor”.

 

Art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021

„(1) Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. XXIV intră în vigoare la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu următoarele excepții:

a) prevederile pct. 22-25 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022;

b) prevederile pct. 1, 8, 9, 15, 21 se aplică începând cu veniturile aferente lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe de urgență;

c) prevederile pct. 2, 3, 4, 7, 12, 13, 16, 18 referitor la alineatele (1) și (5) ale art. 168 și pct. 19 se aplică veniturilor realizate începând cu data de 1 ianuarie 2022;

d) prevederile pct. 20 se aplică începând cu veniturile obținute în anul 2022.

(2) Prevederile art. 291 alin. (3) lit. o) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică pentru livrările de energie termică efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2022”.

Art. XXVI din O.U.G. nr. 130/2021

„(1) Aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i1) și i2), art. 76 alin. (4) lit. x) și art. 142 lit. z) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2022 și până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv.

(2)Pe perioada suspendării prevăzută la alin. (1), cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a creșelor și grădinițelor aflate în administrarea contribuabililor sunt considerate cheltuieli cu deductibilitate limitată de natura celor prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și intră sub incidența limitei de 5% stabilite pentru acestea, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Art. XXVII din O.U.G. nr. 130/2021

(1) Procedura privind organizarea „Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%”, prevăzut la art. 291 alin. (31) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu consultarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, în termen de 10 zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Până la termenul de 10 zile de la data operaționalizării „Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%”, prevăzut la art. 291 alin. (31) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, cota redusă de TVA de 5% în cazul locuințelor a căror valoare depășește suma de 450.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, exclusiv TVA, se aplică pe baza declarației pe propria răspundere a cumpărătorului, autentificată de un notar, din care să rezulte că este îndeplinită condiția referitoare la achiziția unei singure locuințe cu cota redusă de TVA de 5%, care se păstrează la furnizor.

(3) După operaționalizarea „Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%”, notarii publici au obligația ca, în maximum 10 zile, să completeze registrul cu informațiile referitoare la actele juridice între vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate pentru locuințele prevăzute la alin. (3) lit. c) pct. 3 și 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, care au fost autentificate până la termenul prevăzut la alin. (2)”.

Art. XXVIII din O.U.G. nr. 130/2021

„(1) Ministerul Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, monitorizează transporturile de bunuri pe teritoriul național prin intermediul sistemului național privind monitorizarea transporturilor de bunuri, pus la dispoziție de către Centrul Național de Informații Financiare, denumit în continuare RO e-Transport.

(2) Sistemul național privind monitorizarea transporturilor de bunuri RO e-Transport reprezintă ansamblul de principii, reguli și aplicații informatice având drept scop monitorizarea transporturilor de bunuri pe teritoriul național.

(3) Procedura de aplicare se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor care se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(4) Ministerul Finanțelor asigură resursele necesare și ia toate măsurile pentru dezvoltarea, implementarea și funcționarea sistemului național privind monitorizarea transporturilor de bunuri RO e-Transport”.

Codul fiscal – modificări (O.U.G. nr. 130/2021) was last modified: decembrie 20th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.