Cerinţele de admisibilitate a extrădării cetăţenilor români. Cooperarea judiciară internaţională în materie penală (L. nr. 302/2004, NCP, NCPP, Constituţia României)

24 feb. 2021
3 voturi, medie: 5,00 din 53 voturi, medie: 5,00 din 53 voturi, medie: 5,00 din 53 voturi, medie: 5,00 din 53 voturi, medie: 5,00 din 5 (3 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 102
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 860/2020

Constituția României: art. 19 alin. (1); L. nr. 302/2004: art. 5, art. 18, art. 20 alin. (3), art. 21 alin. (1) lit. a) , art. 31, art. 32; NCP: art. 249, art. 250 alin. (1) și (2), art. 367 alin. (1) și (3); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) 

Reglementând, în art. 19 alin. (1), principiul neextrădării propriilor cetățeni, Constituția României, în alin. (2) al aceluiași articol, instituie o excepție de la această regulă, stabilind că, prin derogare de la prevederile alin. (1), cetățenii români pot fi extrădați în baza convențiilor internaționale la care România este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate.

Așadar, legiuitorul constituant a condiționat funcționalitatea derogării de la principiul neextrădării naționalilor, de existența unei convenții internaționale având ca parte România și, cumulativ, de respectarea normelor legale interne interesând extrădarea și de existența declarației de reciprocitate dată de statul străin.

În acest sens, relevante sunt prevederile art. 20 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală care reglementează cerințele de admisibilitate a extrădării cetățenilor români, stabilind în alin. (3) că „cetățenii români pot fi extrădați în baza dispozițiilor tratatelor bilaterale și pe bază de reciprocitate”.

În aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (2) din legea fundamentală, dar și a obligațiilor asumate potrivit Acordului de extrădare între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, semnat la Washington la data de 25 iunie 2003, România a încheiat la București, pe 10 septembrie 2007, Tratatul de extrădare cu Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, prin care, cele două state au convenit să-și extrădeze reciproc persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autoritățile statului solicitant pentru o infracțiune care dă loc la extrădare (art. 1).

Așa cum rezultă din modul de redactare a primului articol al Tratatului, părțile semnatare au hotărât ca procedura de extrădare între acestea a propriilor cetățeni să fie guvernată exclusiv de prevederile convenției bilaterale încheiate („Părțile convin să-și extrădeze reciproc, în conformitate cu dispozițiile prezentului tratat, persoanele …”), aspect ce rezultă, de altfel, și din prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, care permit extrădarea cetățenilor români doar în baza dispozițiilor tratatelor bilaterale.

Așadar, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii semnat la București la 10 septembrie 2007 și ratificat prin Legea nr. 111/2008, iar dispozițiile dreptului comun, respectiv ale Legii nr. 302/2004 fiind aplicabile doar în măsura în care nu contravin prevederilor Tratatului.

Astfel, se constată că potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, dispozițiile cuprinse în Legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române. De asemenea, conform art. 4, Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaționale la care România este parte în situațiile nereglementate. Totodată, art. 7 din Legea nr. 302/2004 statuează că în situația în care prin legea de cooperare judiciară internațională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate se îndeplinesc conform normelor române de drept procesual penal.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, precum și ale Legii nr. 302/2004, Înalta Curte apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă pentru a se dispune extrădarea numitului A. către autoritățile americane și nu este incident nicunul din motivele de refuz expres prevăzute de lege, analiza efectuată sub acest aspect de către instanța de fond fiind una corectă și completă, motiv pentru care nu o va mai relua în această cale de atac, urmând a fi examinate doar criticile formulate de apărare în susținerea contestației formulate.

Astfel, în ceea ce privește criticile vizând inexistența la dosar a unei cereri de extrădare formulată de autoritățile judiciare americane, Înalta Curte subliniază, în primul rând, că, potrivit art. 8 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, cererile de extrădare și documentele în susținerea acestora trebuie prezentate pe cale diplomatică, fapt ce include modalitatea de transmitere prevăzută la art. 12 alin. (4), respectiv prin intermediul ambasadei. Or, tocmai această modalitate de sesizare a fost urmată în cauză, așa cum rezultă din adresele emise de Ambasada S.U.A. în România aflate la filele x din lucrarea unității de parchet.

Împrejurarea relevată de apărare în sensul că doar în cuprinsul acestor adrese se regăsește solicitarea expresă de extrădare a cetățeanului român, iar nu și în documentele anexate, nu este de natură să conducă la concluzia că nu a fost formulată o cerere expresă în acest sens de către autoritățile judiciare americane, de vreme ce între documentele atașate la respectivele adrese, purtând sigiliul Departamentului de Justiție al S.U.A., se regăsește „Declarația dată sub jurământ în vederea extrădării lui A.„ de către E., procuror al Statelor Unite în Districtul de Est al statului Kentucky. Din cuprinsul declarații rezultă cu evidență că autoritățile judiciare americane s-au adresat autorităților române în scopul extrădării în S.U.A. în vederea cercetării în urma trimiterii în judecată a cetățeanului român A. sub aspectul infracțiunilor legate de conspirație la comiterea unor infracțiuni „RICO”, conspirație la comiterea fraudei prin cablu și conspirație la spălare de bani (trei capete de acuzare din rechizitoriul nr. x), infracțiuni care sunt incriminate și de legislația română în art. 367 alin. (1) și (3) din C. pen., art. 249 din C. pen., art. 250 alin. (1) și (2) din C. pen. și art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/2019).

Ca urmare, transmiterea cererii prin intermediul Ambasadei S.U.A. în România, în condițiile în care din documentele atașate rezultă cu certitudine voința autorităților judiciare americane cu privire la extrădare, îndeplinește condițiile unei legale sesizări a autorităților judiciare române, neputând fi primite criticile apărării sub acest aspect.

Răspunzând, în continuare, criticilor formulate de contestatorul persoană extrădabilă A. cu privire la lipsa garanțiilor date de autoritățile emitente de reluare a procedurilor realizate în lipsă, Înalta Curte arată că, într-adevăr, art. 20 din Legea nr. 302/2004 reglementează în alin. (1) condițiile ce trebuie îndeplinite pentru extrădarea cetățenilor români în baza convențiilor internaționale multilaterale la care aceasta este parte și pe bază de reciprocitate, stabilind în alin. (2) că în cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) (persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare) și lit. c) (persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este stat membru al Uniunii Europene), atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecării, o cerință suplimentară este ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădabilă va fi transferată în vederea executării pedepsei în România. Aceste dispoziții legale nu au însă incidență în speță, procedura de extrădare a cetățeanului A. nefiind realizată în baza unei convenții internaționale multilaterale, așa cum cer prevederile alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 302/2004, ci în temeiul unui tratat bilateral încheiat între cele două state implicate în desfășurarea procedurii, context în care devin aplicabile dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol, care nu mai instituie nicio condiție suplimentară pentru acordarea extrădării, fiind suficientă cea referitoare la existența tratatului.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

De altfel, contestatorul a susținut că Statele Unite ale Americii nu au dat de asigurări că procedurile realizate în lipsă vor fi reluate, aspect care, însă, nu este reglementat de textul de lege menționat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că lipsa unor asigurări suplimentare din partea statului solicitant, în sensul reluării anchetei penale și a procedurilor de arestare realizate în lipsă, așa cum solicită apărarea, nu constituie un impediment pentru acordarea extrădării în cauză.

Pe de altă parte, se constată că în speță nu este aplicabil nici art. 31 din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care „România nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a drepturilor la apărare sau de un tribunal național instituit anume pentru cazul respectiv ori dacă extrădarea este cerută în vederea executării unei pedepse pronunțate de acel tribunal”, la dosar neexistând niciun fel de date care să suțină această ipoteză, cu atât mai mult cu cât criticile apărării se referă la modalitatea în care s-a desfășurat ancheta penală de către autoritățile americane.

Înalta Curte subliniază, în acord cu cele reținute de prima instanță, că așa cum rezultă din reglementarea procedurii de extrădare în Legea nr. 302/2004 (art. 18 și urm.) autoritățile judiciare române învestite cu o astfel de solicitare nu pot să examineze legalitatea mandatului de arestare emis de autoritățile americane și nici oportunitatea măsurilor luate pe parcursul anchetei, incidența motivului obligatoriu de refuz prevăzut de art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 trebuind analizată în corelație cu dispozițiile art. 32 din Legea nr. 302/2004, care vizează fondul acuzației, iar nu prevenția.

Or, motivul pentru care s-a solicitat extrădarea cetățeanului român A. în S.U.A. este tocmai respectarea dreptului la apărare al acestuia în cadrul procedurii de judecată, demarată prin emiterea rechizitoriului în privința sa.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a reținut îndeplinirea condițiilor de extrădare prevăzute de Legea nr. 302/2004 și Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 și inexistența vreunuia din motivele de refuz expres reglementate de art. 4, art. 5 și art. 7 din Tratat și de art. 21 și art. 22 din Legea nr. 302/2004, procedând, în temeiul art. 52 din Legea nr. 302/2004 la admiterea cererii de extrădare formulată de S.U.A. privind pe cetățeanul român A..

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind legală și temeinică hotărârea atacată în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 240/F din 11 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Cerințele de admisibilitate a extrădării cetățenilor români. Cooperarea judiciară internațională în materie penală (L. nr. 302/2004, NCP, NCPP, Constituția României) was last modified: februarie 24th, 2021 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter