Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă. Determinarea instanţei competente (NCPC, L. nr. 62/2011, C. muncii)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 3675/2018

C. muncii: art. 256 alin. (1), art. 269 alin. (2); NCPC: art. 22 alin. (4), art. 135 alin. (1), art. 651 alin. (1), art. 723 alin. (1), art. 724 alin. (3); L. nr. 62/2011: art. 210

Prezentul conflict de competență a fost generat de aprecierea diferită a dispozițiilor legale incidente cauzei, prima instanță învestită – Tribunalul București reținând incidența dispozițiilor art. 723 alin. (1), art. 724 alin. (3) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ. privind întoarcerea executării silite, în timp ce Judecătoria Bicaz a avut în vedere temeiul de drept indicat în cererea de chemare în judecată, respectiv dispozițiile art. 256 alin. (1) din Codul muncii.

Prin demersul judiciar cu care a învestit instanța, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. București a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 3.075 RON, reprezentând sumă nedatorată încasată de la societate, în calitate de angajator, precum și a dobânzii legale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 256 alin. (1) din Codul muncii, care dispun că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, angajatorul creditor având la dispoziție procedura de recuperare a sumei prevăzută de textul legal anterior menționat.

Prin urmare, în raport de voința părții, reiese că instanța a fost învestită cu o cerere prin care angajatorul solicită de la salariat restituirea sumei nedatorate, în conformitate cu dispozițiile art. 256 alin. (1) din Codul muncii, iar nu cu o cerere privind întoarcerea executării, așa cum greșit s-a reținut de către Tribunalul București.

În speță, atât timp cât reclamanta a arătat că înțelege să învestească Tribunalul București cu soluționarea cererii sale în acord cu prevederile art. 256 alin. (1) din Codul Muncii, aceasta a stabilit cauza juridică a cererii sale, calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora a înțeles să limiteze dezbaterile.

Deși în raport de dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. judecătorul da sau restabilește calificarea juridica a actelor și faptelor deduse judecății, chiar daca părțile le-au dat o altă denumire, aceasta nu poate opera peste voința părții exprimată în cererea de chemare în judecată, deoarece s-ar încălca principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.

Așa fiind, față de obiectul și temeiul juridic al acțiunii, în speță devin incidente dispozițiile din Codul muncii, respectiv prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

În același sens, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 statuează că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Referirea generică din aceste dispoziții legale la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

În determinarea instanței competente este important sediul unității ce are calitatea de reclamantă, iar nu sediul unității tară personalitate juridică, care acționează ca mandatar al reclamantei, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat la sediul mandatarului.

Cum sediul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A. este în municipiul București, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanța competentă material și teritorial a soluționa litigiul dedus judecății este tribunalul în a cărui rază teritorială se află sediul societății reclamante, respectiv Tribunalul București.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 256 alin. (1), raportat la art. 269 din Codul muncii, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Sursa informației: www.scj.ro.