Cererea de chemare în judecată având ca obiect rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare pentru neplata preţului (NCPC, L. nr. 85/2006)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2294/2021

L. nr. 85/2006: art. 7, art. 62 alin. (1) lit. b), art. 64 alin. (1), art. 76 alin. (1); NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 453, art. 488 alin. (1) pct. 8

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

1. Instanța de apel a avut a analiza în ce măsură prima instanță, care a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată având ca obiect rezoluțiunea unui contract de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului, a pronunțat o soluție legală.

În cercetarea temeiniciei criticilor formulate de către reclamantă prin două cereri de apel distincte, instanța a raportat situația de fapt și de drept în care s-au aflat părțile contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007 – D., autorul reclamantei și S.C. B. S.A., pârâtă în prezentul litigiu – la prevederile Legii nr. 85/2006, incidente în cauză urmare a deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva pârâtei prin încheierea nr. 1708 din 23 august 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Timiș.

În condițiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în sentința de deschidere a procedurii. În condițiile alin. (4) al textului, creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală și vor fi îndreptățite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege.

Din expresia folosită de legiuitor – creditorii „vor depune” -, rezultă că art. 64 din Legea nr. 85/2006 stabilește în sarcina creditorilor unei persoane juridice în privința căreia a fost deschisă procedura insolvenței o obligație, iar nu o opțiune, respectiv aceea de a-și depune creanța, indiferent dacă este sau nu scadentă la momentul respectiv, pentru a fi avută în vedere în cadrul procedurii speciale.

Sancțiunea nerespectării acestei obligații este arătată în art. 76 alin. (1) din lege conform căruia, cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.

Înalta Curte observă că instanța de apel nu a nesocotit prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cât privește luarea în considerare a excepției decurgând din art. 7 din lege care, la alin. (1) arată că, citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență. Comunicarea citațiilor, a convocărilor și notificărilor față de participanții la proces, al căror sediu, domiciliu sau reședință se află în străinătate, este supusă dispozițiilor C. proc. civ., cu modificările și completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolvență va fi realizat și în formă electronică.

Și în procedura insolvenței, ca și în procedura de drept comun, scopul citării este acela de a înștiința partea despre derularea procedurii respective, astfel încât aceasta să aibă posibilitatea de a-și exercita drepturile potrivit interesului său.

Nelegalitatea citării trebuie să fie însă invocată sau înaintea instanței la care s-a produs sau prin intermediul căilor de atac ce pot fi exercitate potrivit legii în cadrul procesului în care s-a săvârșit neregularitatea procedurală respectivă – inclusiv prin formularea unei cereri de repunere în termenul de exercitare a acestor căi de atac, nelegala citare putând fi asimilată unei împrejurări mai presus de voința părții -, iar nu în cadrul unui proces distinct. Din momentul în care nu mai poate fi exercitată nicio cale de atac în cadrul unui proces, o neregularitate procedurală, indiferent de natura și de urmările acesteia, rămâne definitiv acoperită.

Or, instanța de apel a răspuns în sensul celor de mai sus criticii relative la vicierea procedurii de citare a creditorului D., motivând că aceste apărări nu pot fi invocate într-un alt dosar decât cel în care s-a realizat pretinsul viciu de procedură, utilizându-se căile prevăzute de lege.

De vreme ce procedura insolvenței S.C. B. S.A. a fost finalizată fără ca autorul reclamantei din prezentul dosar să-și fi înscris creanța la masa credală până la 8 octombrie 2012, așa cum s-a stabilit prin încheierea nr. 1708 din 23 august 2012 sau ulterior, ca urmare a constatării în căile de atac a viciului procedurii sale de citare, au devenit incidente prevederile art. 76 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2006, astfel încât nici succesoarea în drepturi a lui D. nu va avea dreptul de a-și realiza creanța împotriva debitoarei S.C. B. S.A.. Nerespectarea cerințelor art. 76 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2006 echivalează cu pierderea calității de creditor la momentul închiderii procedurii insolvenței. Or, procedura insolvenței împotriva debitoarei S.C. B. S.A. a fost închisă prin sentința comercială nr. 964 din 21 septembrie 2017 a Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, rămasă definitivă prin nerecurare la 19 octombrie 2017.

Față de cele ce preced, critica formulată nu întrunește cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel făcând aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor invocate din Legea nr. 85/2006;

2. Instanța de apel a răspuns prin considerente clare, nicidecum contradictorii ori străine de natura cauzei, așa cum susține recurenta, criticilor deduse analizei prin motivele de apel.

În opinia recurentei, hotărârea cuprinde motive contradictorii raportat la faptul că instanța de apel a refuzat să analizeze apărările și probele invocate prin motivele de apel în temeiul Legii nr. 85/2006, în timp ce apărările pârâtei, deși întemeiate pe același act normativ, au fost primite și valorificate.

Motivarea contradictorie presupune ca hotărârea să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt distincte și antagonice care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reținute și, pe cale de consecință, exercitarea de către instanța de recurs a controlului în ceea ce privește aplicarea legii. O astfel de situație se întâlnește atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc.

Motivarea nu este contradictorie dacă, în analiza situației de fapt raportate la anumite texte de lege, invocate cu sensuri diferite de ambele părți, instanța găsește întemeiate numai susținerile ori apărările unei părți. Ceea ce este important, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., este ca instanța să arate argumentele pentru care a pronunțat soluția ce se regăsește în dispozitiv, atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Or, verificarea deciziei recurate nu a condus la concluzia că aceasta ar cuprinde motive contradictorii, de natură să atragă, practic, nemotivare sa, și cu atât mai puțin, motive străine de natura pricinii.

Drept urmare, critica nu întrunește cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Având în vedere că recursul a fost respins, în temeiul art. 453 C. proc. civ. recurenta căzută în pretenții a fost obligată la cheltuieli de judecată către intimată.

Sursa informației: www.scj.ro.