CCR a admis sesizarea de neconstituționalitate a Preşedintelui Iohannis cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Statutului funcționarilor publici

23 ian. 2018
Vizualizari: 1059

În data de 4 decembrie 2017, Președintele a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

👍Vezi aici respectiva sesizare de neconstituționalitate

Această sesizare a fost pe lista Curții în data de 13 decembrie 2017, dar cu această ocazie discuțiile au fost amânate.

În data de 23 ianuarie 2018, Curtea Constituțională a României a admis sesizarea Președintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care menține abrogarea suspendării funcționarilor publici trimiși în judecată – anunță Agerpres.

„Am avut o obiecție de neconstituționalitate a Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, obiecție ridicată de președinte, pe care am admis-o și am stabilit că – abrogarea textelor care vizau posibilitatea suspendării de drept a contractelor de muncă a funcționarilor publici care au fost trimiți în judecată – a fost abrogată ilegal”, a declarat președintele CCR, Valer Dorneanu – potrivit aceleiași surse.

În sesizare se preciza faptul că abrogarea suspendării raportului de serviciu al funcționarului public ca urmare a trimiterii în judecată încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (4), art. 16 alin. (1) și art. 54 alin. (2) din Constituție. Astfel că potrivit argumentării șefului statului, acest act normativ diminuează standardele de integritate și afectează încredere cetățenilor în instituții.

De asemenea, un alt motiv invocat de Președinte a fost că se încalcă îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin persoanelor cărora le sunt încredințate funcții publice – informează și Mediafax.

Pe 14 noiembrie 2017, Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, menținând abrogarea prevederii potrivit căreia funcționarii publici sunt suspendați din funcție în cazul în care sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni, inclusiv de corupție și de serviciu.

Astfel, Camera Deputaților a respins obiecțiile Președintelui Klaus Iohannis, conținute în cererea de reexaminare asupra acestui proiect, adoptat inițial de Parlament în iunie 2016 – notează tot Agerpres.

Potrivit motivării Curții, publicată într-un comunicat oficial, dispozițiile cuprinse în art. I pct. 18 și 22 din legea supusă controlului încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi, întrucât prin abrogarea măsurii administrative a suspendării raportului de serviciu în cazul trimiterii în judecată, în cadrul unui proces penal, în ceea ce privește persoanele care au calitatea de funcționari publici, în temeiul Legii nr. 188/1999, se creează un privilegiu, contrar prevederilor consacrate de art. 16 din Constituție.

De asemenea, se mai arată în comunicat, dispozițiile art. I pct. 14 din legea supusă controlului de constituționalitate introduc posibilitatea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici de a delega autorităților sau instituțiilor publice, în condițiile legii, prin ordin al președintelui, competența de a organiza concursuri de recrutare și promovare pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție, a funcțiilor publice de conducere de șef serviciu și șef birou, precum și a funcțiilor publice specifice asimilate acestora.

CCR a admis sesizarea de neconstituționalitate a Președintelui Iohannis cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Statutului funcționarilor publici was last modified: ianuarie 23rd, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: