Cauze care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în funcție de domiciliul sau sediul reclamantului (NCC, NCPC, L. nr. 554/2004, L. nr. 188/1999)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 1882/2021

NCPC: art. 135; L. nr. 188/1999: art. 109; L. nr. 554/2004: art. 10 alin. (3); NCC: art. 87

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția A II-A civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Obiectul acțiunii deduse judecății privește acordarea unor drepturi salariale, reclamantul A. fiind functionar public cu statut special.

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Dispozițiile legale prevăzute de acest articol nu prevăd care este instanța competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care de la data de 02.08.2018 (urmare a modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018) aveau urmatorul continut:

„Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului”.

Prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 30.10.2019, astfel că intra sub incidenta noilor prevederi legale. În cauza de față, se constată că reclamantul are domiciliul în judetul Buzău.

Aspectele care au generat conflictul negativ de competență vizează înțelesul noțiunii de „domiciliu” în sens procedural, a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de „reședință”, precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin „domiciliu” se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar „reședința” este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

În materia contenciosului administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, statuează că:

„Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)”.

Se observă, așadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia.

Cum dispozițiile art. 10 alin. (3) anterior menționate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

În aceste condiții, având în vedere faptul că la momentul formulării acțiunii reclamantul avea domiciliul în judetul Buzău, Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Buzău, secția A II-A civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.