Camera de Comerț Olandeză Română îl numește pe Serge Offers, directorul financiar al ING Bank România, în funcția de președinte

29 apr. 2021
Vizualizari: 300

Serge Offers, Chief Financial Officer al ING Bank România, a fost ales în funcția de președinte al Camerei de Comerț Olandeză Română (NRCC) pentru următorii doi ani.

El îl înlocuiește pe Tom Leene, Managing Director al GKN Fokker Engineering România, care a ocupat președinția Camerei în perioada 2018-2020. Tom Leene a părăsit recent România, după ce a locuit aici timp de trei ani și jumătate, și s-a mutat în Amsterdam.

Serge Offers ocupă funcția de Chief Financial Officer al ING Bank România din anul 2018, însă are o experiență de 15 ani în industria bancară. Înainte de această numire, el a îndeplinit mai multe funcții de conducere în cadrul ING Group și a fost reprezentant în Federațiile Bancare Olandeze și Europene.

Pe lângă poziția ocupată în cadrul ING, el este vicepreședintele Camerei de Comerț Române pentru Diversitate, recent înființată, care are ca scop promovarea egalității de gen, precum și a drepturilor și șanselor egale pentru romi, LGBT și persoanele cu dizabilități.

„Sunt extrem de onorat să fiu numit președinte al NRCC. Obiectivul meu inițial, în noul rol, este să mă reconectez cu membrii noștri, deoarece anul trecut oportunitățile au fost limitate din acest punct de vedere. Mai mult, voi colabora mai strâns cu grupurile de lucru NRCC și reprezentanții noștri în CDR și mă voi concentra pe menținerea relațiilor bune cu Guvernul României, Ambasada Olandei și reprezentanții celorlalte asociații”, a spus Serge Offers, președinte al consiliului de administrație, NRCC.

Din consiliul de administrație al NRCC mai fac parte: Șerban Isopescu-Weber (vicepreședinte), Health Systems Leader în cadrul Philips România, Loreda Dragomir (secretar), Director pe Regiunea Balcanilor, CNA International Executive Search România, Edwin Warmerdam (trezorier), Partener- Head of Tax Advisory, Mazars România, Perry V. Zizzi (membru al consiliului de administrație) Managing Partner la Dentons, Andreea Popescu (membru al consiliului de administrație), Managing Partner, Oranjegroep România, Irina Zugravu (membru al consiliului de administrație), Managing Partner al VAPRO România, Chris Groninger (membru al consiliului de administrație) Managing Director, Damen Shipyards Mangalia, Gerke Witteveen (membru al consiliului) CFO, NN Life Assurances și Vlad Peligrad (membru al consiliului) Partener în cadrul Toncescu și Asociații – KPMG Legal.

***

Despre Camera de Comerț Olandeză Română

Camera de Comerț Olandeză Româna (NRCC) susține și promovează comunitatea de afaceri română și olandeză. NRCC creează oportunități de afaceri în cadrul comunității sale active de membri, având un contact strâns cu Ambasada Olandei în România și fiind partener de consultanță între sectorul de afaceri și Guvernul României. După 15 ani de activitate, rețeaua NRCC include acum peste 160 de membri din toată România, reprezentând peste 20 de industrii. Peste 15.000 de persoane au participat până în prezent la evenimentele Camerei.

Camera de Comerț Olandeză Română îl numește pe Serge Offers, directorul financiar al ING Bank România, în funcția de președinte was last modified: aprilie 29th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: