Brevet de invenție. Titulari. Refacerea probei cu expertiză. Recurs (Legea nr. 64/1991; NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 71/2017

NCPC: art. 201, art. 292 alin. (1), art. 295, art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1)-(3), art. 314; Legea nr. 64/1991: art. 31 alin. (2) lit. b), art. 33 alin. (3), art. 58; Hotărârea nr. 547/2008: art. 13

În ceea ce privește primul motiv de recurs prin care se critică neîncuviințarea în apel a probei cu expertiză cu luarea în calcul a documentației tehnice depuse în dosarul primei instanțe la filele 181-189, este de reținut că instanța de apel a respins proba cu expertiză în specialitatea electrotehnică și proprietate intelectuală solicitată de către pârâtă, considerând că aceste expertize au fost efectuate de experții desemnați de către prima instanță în baza înscrisurilor depuse de părți și a verificărilor efectuate în teren, ambele părți au formulat obiecțiuni ce au fost încuviințate în parte de tribunal, ambii experți au depus completări și refaceri la rapoartele inițiale, astfel că s-a răspuns obiectivelor stabilite de către instanță, nefiind necesară administrarea acestor noi probe pentru soluționarea cauzei.

Totuși, verificând modalitatea în care au fost administrate aceste probe în fața primei instanțe, se reține că tribunalul, la termenul din 13 ianuarie 2014, la cererea pârâtei, constatând că din răspunsul expertului în specialitatea electrotehnică nu rezultă că acesta a avut în vedere și celelalte acte depuse ulterior de către pârâtă, și anume cele de la filele 181-189, a considerat că se impune ca acest expert, în cazul în care nu s-a raportat și la documentația tehnică aflată la filele menționate anterior să procedeze la refacerea raportului de expertiză. Deși i s-a cerut acest lucru mai multe termene la rând expertul nu s-a conformat, iar tribunalul a considerat la termenul din 25 februarie 2015 că nu se mai impune completarea raportului de expertiză în funcție de documentația tehnică aflată la filele 181-189.

Mai mult, în motivarea deciziei, instanța de apel, analizând apelul, în repetate rânduri a reținut că prin cele două rapoarte de expertiză tehnică efectuate în cauză în fața primei instanțe s-a arătat că pârâta nu a depus documente pentru efectuarea expertizelor, deși i s-a solicitat și că pârâta a avut posibilitatea legală de a depune la dosar documente tehnice și planșe, de a administra probele admise, însă a refuzat.

Așa cum se reține în doctrină, efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecării în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în primă instanță. Apelul este o cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond. Problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel, care va statua atât în fapt cât și în drept. Aceste principii se regăsesc în prevederile art. 295 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește refacerea probei cu expertiză solicitată de către apelanta pârâtă în apel, faptul că pârâta nu ar fi depus în fața primei instanțe în termenele care i-au fost puse în vedere anumite înscrisuri necesare pentru efectuarea expertizei nu înseamnă că este decăzută din posibilitatea de a se folosi de aceste probe în apel, mai ales că potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ. părțile se pot folosi în apel, în afară de dovezile invocate la prima instanță, și de cele invocate în motivarea apelului, și chiar de cele a căror necesitate rezultă din dezbateri.

Or, faptul că prima instanță a considerat inițial că experții ar trebui să refacă expertizele ținând cont și de documentația tehnică aflată la filele 181-189, părând să renunțe la această dispoziție doar pentru că experții au refuzat să se conformeze, iar instanța de apel a ținut să precizeze în repetate rânduri că în fața primei instanțe pârâta nu a depus documente pentru efectuarea expertizelor, deși i s-a solicitat și că pârâta a avut posibilitatea legală de a depune la dosar documente tehnice și planșe, de a administra probele admise, însă a refuzat, este de natură să sprijine concluzia că aceste înscrisuri erau necesare soluționării cauzei, putând influența efectuarea expertizelor. Această concluzie este susținută și de faptul că pentru a verifica părțile componente ale produsului comercializat de pârâtă experții s-au raportat doar la fotografii și vizualizarea de la distanță a stâlpilor electrici, pe de o parte, iar pe de altă parte, obiectul acțiunii l-a făcut și pretinsa încălcare a brevetului prin produsul care a făcut obiectul licitației din 2011, pentru cercetarea căruia documentația tehnică ce a stat la baza ofertei își găsea utilitatea.

Instanța de apel a mai reținut cu privire la înscrisurile depuse la filele 181-189 dosar fond, reprezentând Carte tehnică-celula aeriană de măsură MT cu 2TT și 2TC, că pârâta nu ar fi brevetat posibilele îmbunătățiri față de brevetul aparținând reclamantei pe care le susține, că pârâta nu ar avea „brevetate cele prezentate în obiecțiuni sau conform Cărții tehnice – Celula aeriană de măsură”.

Or, faptul că un anumit produs nu ar fi fost brevetat nu înseamnă că nu poate fi folosit atâta timp cât se dovedește că nu încalcă prin caracteristicile sale un alt produs sau procedeu care face obiectul unui brevet. Astfel, faptul că pârâta nu ar fi brevetat produsul reprezentat în Cartea tehnică-celula aeriană de măsură aflată la filele 181-189 din dosarul primei instanțe de fond nu reprezintă un argument temeinic pentru neluarea în considerare ca probă a acestor înscrisuri, care nu au fost contestate de către reclamantă în ceea ce privește puterea lor probatorie sau a datei de la care au fost folosite pentru producerea instalației de către pârâtă, ținând cont că nu poartă nicio dată și semnătură din partea pârâtei, singura dată certă fiind cea a depunerii la dosar.

Potrivit art. 33 alin. (3) din Legea nr. 64/1991: „întinderea protecției conferite de brevet sau de cererea de brevet este determinată de conținutul revendicărilor. Totodată, descrierea și desenele invenției servesc la interpretarea revendicărilor.” Ca atare, în cauză trebuie verificat dacă produsul folosit de către pârâtă încalcă sau nu obiectul protecției prin brevet. Dacă acest produs ar fi fost înregistrat de către pârâtă ca brevet nu s-ar fi pus problema formulării acțiunii în contrafacere, ci eventual de anulare a brevetului.

Pe de altă parte, la evaluarea concluziilor rapoartelor de expertiză instanța de apel trebuie să țină cont de competențele fiecărui expert în funcție de specializare, coroborat cu faptul că potrivit art. 201 C. proc. civ. expertizele sunt dispuse pentru lămurirea unor împrejurări de fapt și că este de competența instanței să stabilească încadrarea acestor împrejurări de fapt în prevederile legii.

În consecință, sub acest aspect, situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, fiind aplicabile prevederile art. 314 C. proc. civ. interpretate per a contrario, coroborate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se susține faptul că, obiectul revendicărilor brevetului nefiind un procedeu, sarcina probei încălcării brevetului revenea reclamantei, astfel că instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 58 din Legea nr. 64/1991, art. 31 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 64/1991 și art. 13 din Hotărârea nr. 547/2008 privind aprobarea Regulamentului de aprobare a Legii nr. 64/1991, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a reținut că pârâta ar fi avut sarcina probei în stabilirea faptului că metoda utilizată pentru obținerea instalației în cauză ar fi diferită de metoda brevetată, ci s-a bazat în argumentarea soluției pe probele administrate în cauză în fața primei instanțe.

Ca atare, nu se poate reține sub acest aspect încălcarea prevederilor legale menționate anterior de către instanța de apel.

Sunt fondate susținerile recurentei, raportat la prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu ar fi analizat în mod nelegal motivele de apel referitoare la faptul că intimata nu a făcut dovada ca, urmare a anunțului de atribuire a licitației, a fost încheiat un contract si, ca atare, ca prin acest contract ar fi fost comercializate produse care sa încalce revendicările din brevetul de invenție „Metoda și instalație de creștere a gradului de siguranță în instalațiile de măsurare a energiei, în linii electrice aeriene, de medie tensiune”, dar nici dovada valabilității și în prezent și a brevetului de invenție „Metoda și instalație de creștere a gradului de siguranța în instalațiile de măsurare a energiei, în linii electrice aeriene, de medie tensiune”.

Considerentul reținut de către instanța de apel pentru neanalizarea acestor motive, și anume că prima instanța nu ar fi fost învestită cu astfel de cereri, „ci numai cu obligarea pârâtei să informeze titularul brevetului de invenție asupra identității terților care au participat la producerea și distribuirea produsului protejat de brevet, precum și cu privire la circuitul de distribuire și identitatea clienților care au cumpărat aceste produse” nu este conform datelor care rezultă din dosar.

Astfel, prin acțiune, pe lângă capetele de cerere reținute de către instanța de apel, reclamantul a mai solicitat și încetarea imediată a producerii, comercializării și/sau utilizării în activitate, sub orice formă și indiferent în ce stadiu se află, a oricăror produse care încalcă Brevetul de invenție, „Metoda și instalație de creștere a gradului de siguranță în instalațiile de măsurare a energiei în LEA – MT”, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 10.000 lei/zi de întârziere, capăt de cerere care a fost, de altfel, admis de către prima instanță de fond.

Raportat la acest capăt de cerere apărările apelantei pârâte erau relevante,eve astfel că instanța de apel trebuia să analizeze temeinicia acestora.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Sursa informației: www.scj.ro.