Avocații Țuca Zbârcea & Asociații bifează o nouă tranzacție în domeniul HoReCa

29 apr. 2021
Vizualizari: 439

Grupul Flavours, cel mai reprezentativ jucător din industria ospitalității și serviciilor de tip food din România, a atras în acționariat fondul Mozaik Investments.

Țuca Zbârcea & Asociații a oferit consultanță juridică acționarilor Flavours în contextul parteneriatului cu fondul Mozaik Investments, ce presupune un plan de investiții în valoare de 5 milioane de euro pentru susținerea expansiunii viitoare a grupului. Echipa de avocați implicată în proiect i-a inclus pe Dragoș Apostol, Partener, și Andreea Ungureanu, Avocat.

„Noi lucrăm cu mulți jucători din industrie, acoperind mai mult sau mai puțin întreg spectrul de activități specifice: consultanța acordată proprietarilor unor imobile la negocierea contractelor de management sau de franciză în vederea afilierii la diverse brand-uri hoteliere, consultanța acordată operatorilor unor mari lanțuri de restaurante (atât QSR, cât și casual dining), cu precădere în ceea ce privește aspecte de drept imobiliar, dreptul muncii, contracte comerciale, litigii sau taxe, consultanță și asistență în materie de fuziuni și achiziții (inclusiv în ceea ce privește dreptul concurenței) acordată unor jucători din domeniul distribuției, producției alimentare, retail etc.”, a declarat Răzvan Gheorghiu-Testa, Partner al Țuca Zbârcea & Asociații, care coordonează proiectele firmei din domeniul ospitalității.

Tranzacția Flavours – Mozaik completează portofoliul de proiecte derulate recent de avocații Țuca Zbârcea & Asociații în industria ospitalității, cum ar fi vânzarea hotelului emblematic Ramada Majestic sau lansarea și, ulterior, atragerea unei investiții de tip seed în CoMarket, o platformă B2B gândită ca un instrument digital care asigură conexiunea între profesioniștii și furnizorii din comunitatea HoReCa.

De asemenea, specialiștii firmei de avocatură sunt implicați într-un program de mentorat unic pe piața din România – HoReCa Business Accelerator (primul accelerator de business pentru startup-urile care inovează în industria ospitalității) –, oferind consiliere și îndrumare în ceea ce privește guvernanța corporativă și regulile de conformare, proprietate intelectuală, dreptul concurenței, protecția datelor cu caracter personal și regulamentul GDPR etc.

Avocații Țuca Zbârcea & Asociații bifează o nouă tranzacție în domeniul HoReCa was last modified: aprilie 29th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: