Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti. Stabilirea existenţei faptei şi calitatea recurentului de autor al faptei (NCPC, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1323/2019

NCPC: art. 264 alin. (2), art. 341, art. 497; NCPP: art. 28 alin. (2)

Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești conferă acesteia atributele de exclusivitate, obligativitate și incontestabilitate, semnificația acestor însușiri fiind că: un nou proces între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză nu mai este posibil; părțile sunt ținute să respecte dezlegările făcute prin hotărârea definitivă; hotărârea definitivă nu mai poate fi pusă în discuție de părți sau de procuror decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Ținând seama de aceste considerente, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor prin care recurentul susține că, prin decizia recurată, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv pentru că nu s-a realizat o nouă evaluare referitoare la identificarea recurentului pârât ca autor al faptei ilicite pentru care a fost chemat în judecată.

Argumentele de fapt prin care sunt evocate probele administrate în etapele judecății cauzei în fond și apel, și expunerea privind modul în care consideră recurentul că acestea ar fi trebuit interpretate sunt incompatibile cu o analiză în cadrul recursului, pentru că ele nu privesc aspecte de legalitate a deciziei supuse controlului judiciar. Legea nu stabilește un anumit mod de interpretare a probelor la care face referire recurentul (declarații de martori, expertize medico-legale), ci lasă această interpretare la libera apreciere a instanțelor – conform art. 264 alin. (2) din C. proc. civ. care prevede că:

„În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare”.

Este lipsită de temei și susținerea în sensul că hotărârea pronunțată de instanța penală în ce îl privește pe recurent nu ar avea autoritate de lucru judecat prin raportare la prevederile art. 28 alin. (2) din C. proc. pen., pentru că această din urmă reglementare nu își poate găsi aplicare în cauză în condițiile în care procedura penală ce s-a derulat cu privire la recurent și la fapta prejudiciabilă dedusă judecății nu s-a finalizat printr-o soluție de achitare sau de încetare a procesului penal, ci s-a finalizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești – în soluționarea contestației exercitate în conformitate cu prevederile art. 341 din C. proc. civ. – prin care s-a stabilit existența faptei și calitatea recurentului de autor al acestei fapte.

Reglementarea din cuprinsul art. 28 alin. (2) C. proc. civ. constituie o derogare de la regula înscrisă în primul alineat al art. 28 C. proc. pen., astfel că ea poate produce efecte doar în situațiile expres stabilite în ipoteza sa, și anume în situațiile în care au fost pronunțate hotărâri penale de achitare sau de încetare a procesului penal.

Expunerea referitoare la parcursul procedurii penale este, de asemenea, irelevantă în judecata recursului pendinte pentru că respectiva procedură s-a finalizat, în derularea ei fiind emise acte juridice specifice care au format obiect al controlului judecătoresc în condițiile legii. Astfel cum s-a reținut anterior, hotărârea pronunțată în cadrul respectivului control judecătoresc se impune în speță cu autoritate de lucru judecat, în condițiile art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., așa încât nu este posibil a se verifica și stabili în prezentul litigiu civil erori pe care recurentul pretinde că le-au făcut organele de cercetare penală ori instanța penală.

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurent deciziei instanței de apel, urmând a dispune, în conformitate cu art. 497 din C. proc. civ., respingerea recursului susținut prin acestea.

Sursa informației: www.scj.ro.